În general, cuvintele împrumutate din alte limbi care folosesc alfabetul latin pot fi adaptate în mai multe feluri, dar procesul de adaptare va avea o evoluție similară:
- inițial termenul este neadaptat (grafia și pronunția se păstrează ca în limba de origine, dar nu are flexiune);
- în cazul fericit, dar foarte rar, în care grafia și pronunția ar fi similare cu cele din limba română, adaptarea se realizează ușor prin apariția flexiunii;
- în celelalte cazuri vom avea o „luptă” între forma scrisă și cea citită. Poate ieși învingătoare:
- grafia din limba de origine (eventual cu mici adaptări): fotbal (football în engleză) a cîștigat lupta cu futbol (scris fie cum se aude, fie ca în limba de origine);
- pronunțarea din limba de origine: ofsaid (offside în engleză) sau lider (leader în engleză);
- o variantă pocită: de exemplu blugi (blue jeans [blugins] în engleză) sau șofer (chauffeur [șoför] „fochist” în limba franceză);
Trebuie menționat că norma curentă (DOOM2) nu are o viziune unitară: a început să recomande în anumite cazuri forma din limba de origine (vezi rugbi → rugby, penalti → penalty), însă, pe de altă parte, a început și o campanie de românizare forțată (de exemplu, conform DOOM2, whisky nu se pronunță ca în engleză, ci cu prima silabă modificată, oferindu-se stupidul argument că diftongul ŭí nu există, deci trebuie pronunțat úĭ).
Chia
Acestea fiind spuse, ajung la exemplul pe care doream să îl discut: chia! Popularitatea semințelor de chia (aliment relativ nou în România) este în creștere! Termenul fiind nou, încă nu a fost adoptat de dicționare, astfel că existe șanse mari să fie adaptat incorect, căci fiecare îl pronunță cum îi trece prin minte!
Termenul chia a fost împrumutat din engleză, unde se pronunță [tʃia], iar în engleză a fost preluat din spaniolă (scris chía), unde are o pronunție similară. Nu ar trebui să fim surprinși de abaterea aceasta de la „fonetismul” scrierii, căci există destule cuvinte împrumutate la care avem aceeași excepție: macho, cha-cha-cha, chilian, scorching etc.
Totuși, majoritatea românilor pronunță chia exact cum se scrie: chi-a ([kia] în alfabetul fonetic), ceea ce, chiar dacă nu este tehnic o greșeală (în sensul că nu există o prevedere explicită despre cum se pronunță cuvintele străine: ar fi și ciudat să existe norme pentru limba română care să se ocupe de alte limbi), este măcar o dovadă de lipsă de informare.
Dacă nu pare ciudat faptul că acum 100 de ani oamenii citeau cuvintele străine așa cum se scriau (rata analfabetismului era de peste 50%), în ziua de azi este un semn de ignoranță. Dar nu trebuie să uităm că limba nu evoluează în funcție de cum vorbesc elitele („limba nu știe carte” ca să parafrazez o binecunoscută zicală), ci de cum vorbește majoritatea (vox populi…)!
melis(s)ă
Cei care nu au auzit de melisă (scris cu un singur s, totuși) pot fi liniștiți: e o variantă importată a plantei numite popularroiniță (bine, sînt convins că nici numele acesta nu este foarte cunoscut) și se găsește în compoziția a numeroase ceaiuri medicinale!
Cum s-a ajuns totuși la traducerea proastă? Planta se numește în engleză lemon balm (lemon „lămîie”, balm „baslam, rășină, preparat aromatic”), dar deseori e folosită doar partea a doua a numelui (balm), ceea ce face ca dicționarele să îl înregistreze pe balm și cu sensul de melisă (deși indicația e clară balm = lemon balm).
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
