Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Criza politică poloneză, văzută de la Bucureşti (iunie-septembrie 1989)

de Petre Opris     Contributors.ro
Marţi, 17 iulie 2018, 13:11 Actualitate | Opinii


Petre Opris
Foto: Arhiva personala

Primele alegeri libere desfăşurate în Polonia după cel de-al doilea război mondial s-au încheiat cu succesul zdrobitor al reprezentanţilor sindicatului „Solidaritatea”, în condiţiile în care scrutinul a fost organizat de către un guvern comunist. În cele două tururi ale alegerilor, din 4 şi 18 iunie 1989, candidaţii Partidului Muncitoresc Unit Polonez au pierdut în mod categoric în faţa „Solidarităţii”, obţinând doar 8 mandate de senator (din totalul de 100) şi unul de membru al Seimului (din 161 de mandate).

O lună mai târziu, la 19 iulie 1989, generalul Wojciech Jaruzelski a devenit primul preşedinte al celei de-a treia Republici poloneze. Profitând de calitatea conferită de funcţia supremă în stat, acesta a încercat să îi menţină la putere pe comunişti. Reprezentanţii sindicatului „Solidaritatea” deţineau o majoritate zdrobitoare în cele două camere ale Parlamentului şi intenţia generalului Jaruzelski a eşuat. După îndelungi negocieri, acesta a acceptat la 21 august 1989 să îi acorde lui Tadeusz Mazowiecki, unul dintre liderii sindicatului „Solidaritatea”, mandatul pentru formarea unui guvern în care, după patru decenii, comuniştii nu mai deţineau funcţia de prim-ministru.

Evenimentele de la Varşovia au fost urmărite cu atenţie de Nicolae Ceauşescu. Acesta considera că generalul Wojciech Jaruzelski a greşit în momentul în care a acceptat să desfăşoare negocieri cu reprezentanţii sindicatului „Solidaritatea”. Astfel, în cursul şedinţei Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din 21 august 1989, preşedintele României a declarat: „Poate să ne gândim şi să ne adresăm din nou, chiar astăzi, conducerii Partidului Muncitoresc Unit Polonez. În orice caz, poziţia lor este ceva mai clară şi, dacă vor vedea că găsesc şi un anumit sprijin [în alte state socialiste], fără îndoială vor fi încurajaţi să acţioneze [împotriva liderilor sindicatului „Solidaritatea”].

Sigur, problema nu este dacă vor primi sau nu reprezentanţi ai „Solidarităţii” în guvern, dar predarea conducerii guvernului către conducerea „Solidarităţii” este gravă. Primirea în guvern ai unor reprezentanţi ai „Solidarităţii” se poate soluţiona, dar, după mine, predarea este gravă. De altfel, ei publică cele două formaţii care şi-au schimbat poziţiile tocmai datorită Uniunii Sovietice şi, desigur, presiunile americanilor şi ţărilor occidentale”[1].

Interpretarea pe care Nicolae Ceauşescu o dădea evenimentelor politice şi sociale din Polonia nu era o noutate pentru cei care au asistat de-a lungul anilor la reuniunile Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. De exemplu, la 29 aprilie 1988, liderul Partidului Comunist Român a declarat: „Este bine cunoscut că, practic în toate ţările socialiste este la ordinea zilei, într-o formă sau alta, problema perfecţionării activităţii şi înlăturării unor lipsuri, unor greşeli, în vederea asigurării dezvoltării construcţiei socialiste. Desigur sunt diferite feluri de abordare a acestor probleme într-o ţară sau alta. În acest sens, trebuie să subliniez că partidul nostru, îndeosebi după Congresul al IX-lea, a adoptat o serie de măsuri şi a perfecţionat activitatea de conducere, de planificare, de organizare, inclusiv dezvoltarea democraţiei socialiste, aşa cum este bine cunoscut. De aceea, pentru noi acum nu se pun asemenea probleme”[2].

Negarea existenţei unor probleme inerente în viaţa politică şi socială a României constituie, în opinia noastră, o dovadă a faptului că Nicolae Ceauşescu se crampona de putere din dorinţa de a nu fi considerat un om depăşit de situaţie. În celelalte state socialiste, problemele puteau avea diferite forme şi evoluţii, nu însă şi în ţara noastră – o patrie perfectă a socialismului.

Totodată, liderul P.C.R. a identificat principala instituţie vinovată pentru declanşarea şi desfăşurarea crizelor politice din Polonia: biserica catolică. De exemplu, în dimineaţa zilei de 13 decembrie 1981, la câteva ore după instituirea Legii marţiale în Polonia, Nicolae Ceauşescu a dorit să expună pe larg participanţilor la şedinţa extraordinară a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. opinia sa referitoare la evoluţia crizei politice poloneze. Deoarece reuniunea respectivă fusese convocată în pripă, liderul P.C.R. nu a avut la dispoziţie un material scris, conceput special pentru a-şi susţine punctele de vedere. Pentru a face faţă acelei situaţii neobişnuite, Nicolae Ceauşescu l-a nominalizat pe Ştefan Bîrlea pentru a prezenta evenimentele politice din Polonia, aşa cum au fost comentate şi transmise de la Varşovia de ziariştii Agenţiei France Press în dimineaţa zilei de 13 decembrie 1981.

Apoi, Nicolae Ceauşescu a apelat la trei extrase din stenogramele discuţiilor pe care le-a purtat cu Sergej Kraigher, Lionel Jospin şi Bettino Craxi în cursul anului 1981. Opiniile expuse de liderul român la întâlnirile respective au fost extrem de critice la adresa Papei Ioan Paul al II-lea şi a prelaţilor Bisericii Catolice. Aceştia erau consideraţi principalii vinovaţi pentru declanşarea şi acutizarea crizei din Polonia.

În decembrie 1980 şi 1981, Nicolae Ceauşescu l-a încurajat pe generalul Jaruzelski să acţioneze împotriva liderilor „Solidarităţii”.

După aproape opt ani, în vara anului 1989, în presa occidentală s-a vehiculat ideea că Nicolae Ceauşescu a propus ca unităţi ale armatelor statelor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia să intervină în Polonia, cu scopul de a bloca accesul la putere al liderilor anticomunişti din cadrul sindicatului „Solidaritatea”. Informaţia respectivă a apărut în mediile politice şi jurnalistice în contextul în care, la Bucureşti, avusese loc reuniunea Comitetului Politic Consultativ al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (7-8 iulie 1989). Cu acel prilej, Nicolae Ceauşescu şi-a reiterat poziţia exprimată în anii precedenţi, considerând că propunerile sovietice de reformare a sistemului politic existent în statele membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia puteau avea consecinţe nefaste asupra întregului edificiu politic creat de Iosif Stalin în Europa Centrală şi de Est după cel de-al doilea război mondial. În acelaşi timp, liderul român s-a străduit să-i convingă pe ceilalţi conducători ai partidelor comuniste care au participat la reuniunea de la Bucureşti să accepte propria sa viziune de reformare a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. Nicolae Ceauşescu dorea transformarea alianţei într-o structură politico-militară pe care sovieticii să nu o poată folosi în scopul impunerii unor schimbări politice în statele membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia.

Opoziţia liderului Partidului Comunist Român faţă de propunerile sovietice de reformare a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia a accentuat dezacordurile dintre Nicolae Ceauşescu şi Mihail Gorbaciov. Acestea au atins un punct critic în luna august 1989, când liderul P.C.U.S. a fost de acord cu propunerea făcută de generalul polonez Wojciech Jaruzelski, referitoare la alcătuirea în Polonia a unui guvern condus de Tadeusz Mazowiecki – unul dintre liderii sindicatului „Solidaritatea”. În opinia lui Nicolae Ceauşescu, Tadeusz Mazowiecki „este cunoscut ca antisocialist, în strânsă legătură cu cercurile imperialiste reacţionare”[3].

Cedarea de bună voie, de către generalul Wojciech Jaruzelski, a funcţiei de prim-ministru unui lider al sindicatului „Solidaritatea” a fost considerată o eroare gravă de către Nicolae Ceauşescu. Acesta a propus imediat tuturor liderilor statelor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia să se întâlnească pentru a discuta despre subiectul respectiv şi pentru a adopta măsuri în consecinţă.

Propunerea respectivă nu a fost acceptată nici de polonezi, nici de sovietici. În şedinţa din 21 august 1989 a Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, Nicolae Ceauşescu a declarat că „orientarea polonezilor este în acord cu Uniunea Sovietică şi cred că se poate spune chiar mai mult, adică este chiar la sfaturile Uniunii Sovietice. Însă, după părerea mea, sfaturile sunt greşite, nu corespund intereselor Poloniei, nu corespund cauzei socialismului în Polonia, pentru că ele deschid calea „Solidarităţii”, care este, aşa cum s-a demonstrat în deceniul acesta, o agentură a imperialismului străin, în primul rând a Statelor Unite ale Americii. […]

Deşi nu cunoaştem întru totul situaţia, considerăm că lucrurile sunt foarte grave. În orice caz, Partidul Muncitoresc [Unit] Polonez se pronunţă pentru a-şi menţine rolul important în politică. Sigur, este greu să spunem cum vor evolua lucrurile”[4].

În opinia noastră, atitudinea lui Nicolae Ceauşescu la şedinţa Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din 21 august 1989 poate fi considerată normală, ţinând cont de idealurile liderului P.C.R. – pe care acesta dorea să le vadă îndeplinite în România.

Având în vedere că, până în prezent, nu au fost publicate nici un fel de probe care să dovedească intenţia lui Nicolae Ceauşescu de a solicita trimiterea în Polonia de trupe ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, în vara anului 1989, putem afirma următoarele:

1. Nicolae Ceauşescu a condamnat în mod categoric intervenţia în Cehoslovacia a trupelor statelor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia din august 1968. Acţiunea sa i-a deranjat pe liderii statelor care au trimis trupe pentru înăbuşirea „Primăverii de la Praga” (URSS, RDG, Polonia, Ungaria şi Bulgaria).

2. Nicolae Ceauşescu s-a opus categoric ideii de a se trimite în Polonia trupe ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia în anii 1980-1981, cu scopul de a pune capăt mişcării sociale iniţiate de liderii sindicatului „Solidaritatea”.

3. În „A.N.-1 Regulamentul operaţiilor trupelor de uscat” – document intrat în vigoare la 1 octombrie 1986 – s-au precizat situaţiile în care trupele române aveau dreptul să treacă dincolo de frontiera de stat, în cursul unui război, astfel: „Art. 2. Caracteristicile războiului de apărare a patriei dus de întregul popor sunt determinate de conjunctura politico-militară în care se desfăşoară, scopurile urmărite, forţele participante, particularităţile geoclimatice ale teritoriului naţional şi de caracterul acţiunilor militare desfăşurate pe uscat, în aer şi pe apă.

Principalele caracteristici ale acestui gen de război sunt: legitimitatea lui, izvorâtă din dreptul sacru al poporului român la libertate, independenţă naţională, suveranitate şi integritate teritorială; angajarea întregului potenţial demografic şi economic, ştiinţifico-tehnic, politico-moral şi cultural în lupta împotriva agresorului; desfăşurarea operaţiilor pe teritoriul naţional, iar în unele situaţii de excepţie, determinate exclusiv de necesitatea urmăririi inamicului, şi dincolo de frontiera de stat; conducerea unitară politico-militară de către partid a eforturilor de război [...] posibilitatea prelungirii duratei războiului, timp în care forţele inamice sunt supuse uzurii şi nimicirii.

Art. 3. Scopul politico-militar general al războiului de apărare a patriei dus de întregul popor constă în respingerea agresiunii, menţinerea cu orice preţ a integrităţii teritoriale a patriei şi asigurarea libertăţii, independenţei şi suveranităţii naţionale. El se realizează prin producerea unor pierderi mari inamicului, oprirea ofensivei acestuia, câştigarea iniţiativei şi trecerea la ofensivă pentru nimicirea, capturarea sau alungarea trupelor agresoare care au reuşit să pătrundă pe teritoriul naţional şi restabilirea integrităţii teritoriale a patriei (subl.n.)”[5].

Regulamentul A.N.-1 a fost elaborat în concordanţă cu doctrina militară naţională, iniţiată şi aprobată de Nicolae Ceauşescu în anii ’70, precum şi cu cele două „Directive ale Comandantului Suprem al forţelor armate ale R.S. România privind pregătirea de luptă şi politică a armatei”, care au intrat în vigoare în 1981, respectiv în 1986. În toate documentele respective se preciza că orice intenţie de depăşire a graniţelor ţării de către unităţile militare române trebuia aprobată de preşedintele ţării şi de Marea Adunare Naţională. Această prerogativă naţională i-a deranjat permanent pe sovietici, care considerau că armata română – la fel ca celelalte armate din statele membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia – trebuia să acţioneze rapid la ordinele lor, fără a mai aştepta câteva ore aprobarea lui Nicolae Ceauşescu şi a forului legislativ suprem al României.

4. În cursul evenimentelor care au avut loc în capitala Republicii Populare Chineze în primăvara anului 1989, în Piaţa Tien An Men, Nicolae Ceauşescu a avut o atitudine reţinută faţă de acţiunile întreprinse de guvernul de la Beijing împotriva manifestanţilor anticomunişti. Acest aspect a fost recunoscut chiar de către conducerea Partidului Comunist Chinez. Astfel, la 16 iunie 1989, liderul P.C.R. a declarat: „Ei consideră că aceasta este în spiritul relaţiilor, că acolo sunt probleme interne, că le vor soluţiona în spiritul socialismului, dar că dau o înaltă apreciere poziţiei noastre.

Mi-au şi trimis o scurtă informare cu cele ce s-au petrecut acolo care, după cum spun ei, reprezintă o rebeliune contrarevoluţionară organizată după un plan prestabilit. Afirmă clar – de altfel noi am publicat tezele lui Mao Tze-dun – pun clar accentul pe calea socialistă, pe conducerea P. C. Chinez, dictatura democratică a poporului, marxism-leninismul şi gândirea lui, a lui Mao Tze-dun.

Sigur, nu este acum timpul şi nici nu dispunem de date despre ceea ce s-a întâmplat acolo. Desigur, au fost evenimente grave, ceea ce vreau să spun este că s-au luat măsuri pentru a respinge acţiunile şi noi sperăm că se va acţiona ferm pentru a asigura dezvoltarea socialistă a ţării, întărirea rolului conducător al partidului, pentru că, acesta, într-adevăr, reprezintă un factor important nu numai pentru China, ci şi pentru dezvoltarea socialismului în general.

Problemele sunt destul de complexe, acum în unele ţări sunt multe teze, multe discuţii care, din nenorocire, dăunează mult dezvoltării socialiste într-o ţară sau alta şi socialismului în general”[6].

Şi în acest caz, Nicolae Ceauşescu nu a promovat ideea intervenţiei militare din afara ţării în scopul înăbuşirii unei mişcării anticomuniste dintr-un stat socialist.

5. La mijlocul lunii iunie 1989, Nicolae Ceauşescu a analizat situaţia din Ungaria, în contextul în care la Budapesta s-a desfăşurat ceremonia reînhumării rămăşiţelor pământeşti ale lui Imre Nagy, fost prim-ministru al guvernului Republicii Populare Ungare în perioada 1953-1955. Acel eveniment a fost considerat de liderul P.C.R. ca fiind o manifestare ostilă socialismului, fiind cunoscut faptul că Imre Nagy se pronunţase în noiembrie 1956, în calitatea sa de prim-ministru, pentru retragerea Ungariei din Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Cu toate acestea, Nicolae Ceauşescu s-a limitat la semnalarea problemelor existente la Budapesta în iunie 1989, menţionând că „situaţia actuală din Ungaria îi îngrijorează şi pe sovietici, care spun că este o situaţie grea, că evenimentele care au loc şi formarea diferitelor grupări reprezintă un pericol foarte mare. Fără îndoială că şi noi suntem îngrijoraţi de situaţia din Ungaria, de cursul evenimentelor, de formarea diferitelor grupări şi de aceea am publicat Tezele unei grupări care se pronunţă pentru apărarea partidului şi socialismului în Ungaria, pentru că trebuie să se acţioneze de a nu se pune în pericol existenţa partidului şi socialismului prin tot ceea ce au făcut ei.

Fără să intrăm în problemele interne de acolo, doresc să subliniez însă că în activitatea noastră trebuie să subliniem mai mult rolul partidului, calea socialistă, care înseamnă nu întoarcerea la capitalism, nu sărăcie după modelul occidental, cum spun unii în Ungaria, ci lichidarea sărăciei, asigurarea condiţiilor cât mai bune de viaţă pentru toţi cetăţenii! Nu se poate concepe decât aşa!”[7].


Citeste intreg articolul si coemnteaza pe contributors.ro




















834 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version