De ce am ajuns să discutăm atât de mult despre politică, guvern, coaliția de guvernare, gafele gramaticale sau comportamentale ale premierului, contrele dintre președinte și liderii coaliției de guvernare, dar și dintre ministrul justiției și Justiția însăși, dintre protestatarii veniți din Moldova și primăria capitalei, autostrăzi, pensii, continua relaxare fiscală, Robor și inflație? Pentru că suntem – oricât am încerca să mimăm indiferența ori, dimpotrivă, partizanatul asumat – îngrijorați.
Teza pe care încerc să o formulez în acest articol privește mimarea, de către coaliția de guvernare, a unui exercițiu de administrare performantă a politicilor publice în interesul cetățeanului, folosind în acest sens un întreg arsenal de tehnici de manipulare, în timp ce, în plan real:
(i) Echipa de guvernare este în mare parte neprofesionistă și vulnerabilă, are un lider, premierul, timorat, controlat din exterior de-o manieră inacceptabilă de președintele de partid, iar întreg edificiul este lipsit de coeziune și neperformant pentru că a devenit mult prea dependent de politic și de semnalele diverșilor potentați din cadrul coaliției de guvernare;
(ii) Politicile publice, cum este cazul programelor de dezvoltare a rețelei strategice de autostrăzi (de exemplu), așa cum observă pe bună dreptate și Comisia Europeană, dar și diversele think tank-uri autohtone, sunt administrate cu dispreț față de prioritățile societății, pe baza unui program de guvernare arbitrar și discordant în raport cu realitățile;
(iii) Lipsa de soluții reale și îndepărtarea profesioniștilor din echipa guvernamentală adâncește criza financiară, în timp ce coaliția de guvernare întărește cercul vicios plusând inadecvat cu alte măsuri prociclice, pe care le secondează mascat cu creșteri de taxe și etatizarea administrării unei părți importante din resursele Pilonului II de pensii;
(iv) În același timp, coaliția de guvernare face progrese în materia controlului pârghiilor de acces la resursele publice, cu scopul de a nu da socoteală public pentru arbitrariul cu care le repartizează în beneficiul clientelei politice. Modificarea procedurilor de achiziție publică, adoptarea Codului administrativ, modificarea legii de funcționare a Curții de Conturi și, desigur, modificarea legilor justiției sunt oportunități ratate pentru interesul larg al societății atât timp cât vizează doar satisfacerea dorințelor unor lideri politici.
* * *
Aveam oricum și înainte ca PSD – ALDE să ajungă la guvernare destule probleme, dar măcar ajusesem în posesia unor repere accesibile de la nivelul omului simplu: apartenența la Europa tradusă în liberă circulație și accesul la piața muncii pe întreg teritoriul Uniunii, taxe relativ mici și un salariu minim ori mediu care creșteau ușor, dar previzibil, ajutoare sociale, câteva zeci de kilometri de autostradă inaugurați în fiecare an, dobânzi bancare în scădere și o inflație de care aproape uitasem, programul ”Prima Casă”, știri care se deschideau cu politicieni corupți în vizită la DNA, sau care erau vizitați în zori de procurori, manevre militare NATO și baze militare americane – pe scurt, o rutină ce ne lăsa să ne vedem liniștiți de ale noastre.
În ianuarie 2017 am înțeles brusc că cineva, invidios pe liniștea ce-o dobândisem, veghea la iarna vrajbei noastre. Și nimic din ce credeam că sunt repere stabile pentru o societate la fel de europeană ca toate celelalte din Uniune nu a mai fost la fel. Guvernele și-au schimbat premierii semestrial și nu pentru liniștea noastră, ci a liderilor coaliției. Salariile au crescut scăzând, iar viitorului pensiilor românilor i s-a pus gând rău.
Companiile care administrează pensiile private nu sunt prietene cu guvernarea, se acreditează că băncile nu vor decât să crească profiturile și că BNR nu vrea să lupte cu inflația și lasă guvernul să o facă singur. Companiile care vor investi în parteneriat public-privat în autostrăzi ar putea fi prietene cu guvernul, se sugerează, dar, în schimb, președintele României ar fi germanofil (probabil că-i vine ușor, pentru că vorbește limba germană, după cum se știe).
Avem, chipurile, un premier liniștit și neconflictual, dar care nu-i vorbește președintelui când o ”scoate la tablă”, o opoziție iresponsabilă care-i face premierului plângere penală pe chestiuni de politică externă sau amenință că-i va face plângere penală dacă va desființa Pilonul II de Pensii. Premierul se teme de plângerile penale și se înconjoară cu consilieri ce au probleme cu legea, ca să fie mai liniștită și să administreze cu folos treburile țării.
În tot acest tumult, ridicăm ochii spre grinda casei și înțelelegem dintr-o dată de ce suntem atât de confuzi: guvernul ne-a văruit lampa și totul a devenit cețos. Viitorul ne pare incert pentru că așa și este, România este în cumpănă. Și cum ar putea fi altfel o țară în care profilul premierului și performanța guvernului (agreate probabil doar de Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu) sunt atât de departe până și de modelul light, descris cu îngăduință[2] de cel care era odată taikun[3]-ul PSD, Adrian Năstase?
GUVERNUL V. V. DĂNCILĂ REDUCE DEMOCRAȚIA SAU ÎȘI ASERVEȘTE BIROCRAȚIA?
Vremurile moderne au ca marcă un imens spectacol mediatic și transformarea lumii într-o scenă omniprezentă, în timp ce omului obișnuit îi vine tot mai greu să facă diferența între ficțiune și realitate. Pe această scenă evoluează de-a valma actori și profesioniști ai politicii, oameni de afaceri și experți ai comunicării prin imagini și sloganuri, corporații și aventurieri etc.
Această realitate ne-a ajuns și pe noi și, în câteva luni ne-a furat liniștea. Oameni politici ce au în spate consultanți și profesioniști ai marketingului și comunicării publice au transformat guvernul într-un ansamblu de marionete ce evoluează pe o scenă care are proiectate în fundal o suită amețitoare de imagini care sunt numite pompos ”realizări”, în care nu puțini dintre conaționalii noștri, complet luați prin surpindere, aleg să creadă de bună voie.
Este greu să sfâșii pânza ecranului din fundal, pentru a dovedi că totul este doar o amplă operațiune de imagine, pentru că organizatorii imensei farse sunt bine organizați și știu să se folosească de naivitățile, complicitățile și fricile noastre ale tuturor. Uneori, însă, din motive ce nu sunt niciodată cele mai curate, păpușarii se ceartă unii cu alții, se îmbrâncesc politic și ajung să smulgă un colț din butaforie. Pentru un timp marea mașină de iluzii este expusă, dar puțini aleg să-i privească mecanismele, și mai puțini să le cerceteze și doar câțiva să expună nocivitatea lor.
Scandalul (domestic) mocnit provocat în Parlament de Victor Ponta și partidul său ”Pro România”, care recrutează cu tot mai mult succes parlamentari ai puterii, are potențialul de a sfâșia de sus și până jos pânza pe care coaliția PSD – ALDE își proiecta imaginile seducătoare denumite program de guvernare, devoalând atât păpușarii, cât și rețeaua sofisticată de sfori cu care manevrează parlamentarii și echipa guvernamentală.
De ce am crede în conflictul ce mocnește în PSD? Poate pentru că Liviu Dragnea a început să acționeze haotic și, lăsând de-o parte reținerea ușor ironică a discursului său, a devenit brusc vulgar și i-a etichetat drept ”șobolani” pe ”doi foști premieri ai partidului”[4]; majoritatea observatorilor scenei politice identificându-i fără nicio greutate pe cei doi ca fiind Victor Ponta și Mihai Tudose. Pierderea cumpătului în politică poate să coste extrem de mult.
Așa cum este ușor de presupus, când liderul este în panică și acționează compulsiv, efectele se transmit concentric în jurul său. Este extrem de probabil că presiunea lui Liviu Dragnea asupra premierului V. V. Dăncilă, pentru a preveni orice surpriză din partea verigii celei mai slabe a cercului interior pe care îl patronează, a crescut extrem de mult. Tensiunea în care trăiește premierul este la un nivel apropiat de cel de avarie și clar vizibil în fiece apariție publică; ultima dată sub forma unei perle memorabile: ”reducem democrația”[5].
Titus Dobre, parlamentar, fost ministru al turismului în guvernul Mihai Tudose, a decis recent să adere la formațiunea ”Pro România” și a folosit prilejul pentru a oferi presei propria sa mărturie asupra modului în care funcționează controlul cercului interior al lui Liviu Dragnea parlamentarilor PSD și a guvernului[6].
Aflăm astfel că nicio inițiativă legislativă a vreunui parlamentar PSD nu poate să fie depusă până când nu este cenzurată (!) de un ”filtru” format din trei oameni ai partidului. Ori transformarea Parlamentului, prin controlul draconic asupra conștiințelor și libertății de acțiune a parlamentarilor duce cu gândul exact la expresia ce i-a scăpat premierului, adică la o ”reducere a democrației” exact în forul care, prin Constituție, ar trebui să o garanteze.
Mai aflăm apoi de la Titus Dobre că în guvern nicio acțiune sau decizie a miniștrilor PSD nu poate fi pusă în operă fără avizul a trei oameni (aceiași?): Sevil Shhaideh, Liviu Dragnea și Darius Vâlcov. Desigur, cei trei pot conta, la rândul lor, pe miniștri cheie, cum sunt Paul Stănescu, Olguța Vasilescu ori Carmen Dan, iar eficiența cu care acționează este exemplificată de Titus Dobre de contorsiunile spectaculoase ale ministrului de finanțe, Eugen Teodorovici, cel care își neagă astăzi propria filozofie care a stat la baza Codului Fiscal pe care l-a proiectat în perioada guvernului Ponta.
Dar PSD nu este singura parte în ecuația guvernării, iar ALDE, prin parlamentarii și miniștri săi, a început să se delimiteze de spectacolul grotesc și lipsit de decență, dar și de orizont, la care recurg tot mai apăsat Liviu Dragnea și apropiații săi. Mai întâi că Varujan Vosganian, cel care nu vrea să uite că a contribuit la reforma sistemului de pensii și la creionarea arhitecturii sale actuale, a insistat să contrazică orice inițiativă a PSD care vizează anularea funcției actuale a Pilonului II de pensii și etatizarea fondurilor ce aparțin contribuabililor[7].
Mai apoi, ministrul de externe, Teodor Meleșcanu (sau Meleșcanul, așa cum i se adresează premierul), a dezvăluit public că nu susține, din poziția de ministru de externe, inițiativa lui Liviu Dragnea de a desecretiza memorandumul prezentat de ministerul său în Guvern privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim și a insistat că decizia trebuie să fie a premierului personal[8]. Dezangajarea ministrului de externe ALDE în desecretizarea memorandumului privind chestiunea Ierusalimului este un afront personal pentru Liviu Dragnea, întrucât îi poate aduce o problemă penală pe care nu o sconta atunci când a decis să prezinte public problema.
De ce și cum sunt toate acestea posibile, a schițat o explicație și presa[9], devoalând faptul că politica guvernului o fac, prin influența pe care o au asupra permierului, nu consilieri de elită – așa cum, aproape cu naivitate, sugera Adrian Năstase că ar trebui să se întâmple – ci persoane a căror obiectivitate și calitate a acțiunii este afectată implicit de problemele cu legea, incompatibilități personale sau lipsă de viziune; acest lucru este evident în condițiile în care cel puțin patru consilieri din aparatul lui V. V. Dăncilă au sau au avut probleme penale, au fost sau sunt în vizorul ANI etc.
PLANUL DE INVESTIȚII ÎN AUTOSTRĂZI: NOI PROMISIUNI ȘI O REGRETAIBILĂ TENTATIVĂ DE MANIPULARE
Politica de investiții în rețeaua de șosele de viteză (autostrăzile) nu este atât de complicată precum încearcă de decenii să ne facă să credem guvernanții noștri. Până la urmă, politicile publice în materie țin de câteva principii pe care ar trebui să le aplice neabătut fiecare guvernare, astfel încât continuitatea în materie să nu poată fi pusă în discuție:
(i) proiectarea de trasee de autostradă pe culoarele paneuropene, ca prioritate pentru conectarea României cu marile culoare de transport și comerț (4 și 9, în cazul țării noastre) ale Uniunii Europene, dar și pe traseele ce reprezintă priorități pentru NATO;
(ii) construcția unui traseu de autostradă pentru fiecare regiune istorică (ce poate fi concordant cu unul din cele două coridoare europene) și a unui traseu de autostradă care să interconecteze autostrăzile din regiunile istorice;
(iv) autostrăzile să interconecteze România cu vecinii săi;
(v) finanțarea autostrăzilor să aibă ca prioritate accesarea de fonduri europene, atât pentru traseele de pe culoarele 4 și 9, cât și în cazul autostrăzilor din regiunile istorice;
(vi) interconectările dintre regiunile istorice pot (dacă este oportun) să fie finanțate în parteneriat public-privat, în condițiile în care studiile de fezabilitate recomandă acest tip de soluție.
Cu alte cuvinte, bazat pe reperele menționate anterior, statul român trebuie (trebuia deja!) să finalizeze autostrăzile de pe următoarele trasee, în principal accesând fonduri europene:
(i) culoarul 4: Nădlac – Sibiu – Pitești – București (– Giurgiu și Constanța);
(ii) culoarul 9: Albița – Iași – Ploiești – București (– Giurgiu și Constanța);
(iii) Transilvania: Borș – Cluj – Târgu Mureș – Brașov;
(iv) Oltenia: Drobeta Turnu-Severin – Craiova – București.
Pentru interconectarea regională, eventual în parteneriat public-privat, trebuiau analizate și promovate proiectele:
(i) Banat: Lugoj – Herculane – Drobeta Turnu-Severin;
(ii) Ardeal: Satu-Mare – Baia Mare – Cluj – Alba Iulia – Sebeș;
(iii) Carpații Meridionali: Brașov – Ploiești – București;
(iv) Dobrogea: Mangalia – Constanța – Tulcea – Galați;
(v) Carpații Orientali: Ungheni – Iași – Târgu Neamț – Târgu Mureș.
Din motive pe care acum doar le anticipăm și care țin de ofensiva generată de opoziția parlamentară și de tonul tot mai apăsat și mai critic al președintelui, dar și de consecințele în masa alegătorilor provocate de inabilitatea cu care Gabriela Firea și Carmen Dan i-au tratat pe protestatarii sosiți din Moldova să protesteze în capitală pentru lipsa proiectelor de infrastructură rutieră de viteză, în aceste zile PSD a ieșit public cu noi promisiuni.
În stilul obișnuit, au făcut declarații Viorel Ștefan[10], urmat apoi de premierul V. V. Dăncilă despre viitoare mari proiecte finanțate prin parteneriat public-privat[11], ”fără să pună presiune” pe bugetul țării, în timp ce Liviu Dragnea le-a transmis alegătorilor săi, prin agenția de știri Reuters, că relaxarea fiscală va continua[12].
Să analizăm puțin acest exercițiu de comunicare al PSD și vom remarca, din nou, că a avut toate valențele unui show mediatic în care nimeni dintre cei care astăzi decid în PSD nu crede. Vicepremierul Viorel Ștefan a vorbit acum câteva zile, de exemplu, de proiectul de autostradă Târgu Neamț – Iași – Ungheni, adică 100 km de șosea de viteză, plus un pod cu patru benzi de circulație (câte două pe sens) peste râul Prut.
În mod evident, un astfel de proiect, pe care presa locală din Piatra Neamț îl pune pe seama influenței pe care Ionel Arsene o are asupra cercului apropiaților lui Liviu Dragnea[13], nu este doar o nouă jignire adusă alegătorilor care solicită autostrăzi pentru Moldova, ci și un non-sens din punct de vedere economic, pentru că este imposibil să identifici investitori care să creadă într-un astfel de proiect și să-l și finanțeze.
S-a încercat repararea acestui neajuns în sedința de guvern în care premierul V. V. Dăncilă a enunțat (printre altele că) proiectul ce ar urma să fie finanțat în parteneriat public-privat este același pe care fostul CNAIR l-a blocat ani la rând și care, brusc, ar trebui să devină unul în care noua Companie de Autostrăzi să intre în asociere cu unul sau mai mulți parteneri privați. Traseul acestui proiect va fi, deci, Târgu-Mureș – Târgu-Neamț – Iași – Ungheni.
În privința ”Autostrăzii Sudului” s-a mustăcit subțire pe tema traseului prin Teleormanul din care s-a ridicat politicianul Liviu Dragnea. Este cea mai puțin importantă problemă, de fapt este o non-problemă și o oportunitate de stimulare a sectorului de business într-o regiune, cea a sudului țării, destul de lipsită de oportunități.
Ce nu este clar aici, rămâne totuși în sarcina guvernului să explice în cele din urmă: ce se întâmplă cu proiectul de autostradă Albița – București. Nu transpare din preocupările guvernului că ar acorda prioritate finalizării investițiilor în șoselele de viteză de-a lungul celor două culoare de transport paneuropean, adică 4 și 9.
Este drept, A1, de pe culoarul 4, nu trece prin Teleorman, la fel cum A8, așa cum o recunoștea chiar CNAIR, face cel mult legătura între culoarele 4 și 9[14]. Dar ca să ai o autostradă de legătură, nu-i așa, ar trebui să ai întâi finalizate autostrăzile de pe cele două culoare paneuropene, cu avantajele de rigoare, ori în cazul culoarului 9 guvernul nici măcar nu pune problema, iar în cazul A1 încă nu este clar când va traversa Carpații.
În fine, probabil că ultimele aspecte ce ar mai trebui luate în considerare cu privire la proiectele de autostrăzi țin de culoarele de transport vizate de exigențele NATO și care implică nu doar finalizarea rapidă a A1, ci și a ramurii sale ce traversează Banatul spre Craiova, urmând să facă legătura peste Dunăre (la Calafat) cu Bulgaria și Macedonia.
Înțelegem acum de la premier și de la vicepremierul Viorel Ștefan că segmentul de autostradă Lugoj – Craiova – Calafat va fi posibil doar dacă guvernul va găsi investitori interesați să-l construiască în parteneriat public-privat. Practic nici A8 și nici A3 nu vor fi finanțate cu bani de la buget ori fonduri europene și, cu toate acestea, se mizează că vor fi date în folosință cât de curând, poate în orizontul anilor 2023-2025.
Și întrucât aceste planuri nu au la origine nimic altceva decât o operațiune de imagine, pentru că de studii de fezabilitate nu poate fi vorba, nu putem decât să deplângem ceea ce pare a fi, cel mai probabil, o nouă manipulare a electoratului în lupta lui Liviu Dragnea pentru a-și apăra guvernul.
STIMULAREA CONSUMULUI SAU CÂND COALIȚIA DE GUVERNARE ESTE ÎN CĂUTARE DE SOLUȚII MAGICE
Atacurile președintelui României la calitatea actului de guvernare și menținerea solicitării de demisie a premierului ca fiind depășită de cerințele poziției pe care o ocupă, precum și intensificarea criticilor Comisiei Europene cu privire la sustenabilitatea politicilor promovate de coaliția guvernamentală se cereau neapărat contracarate de liderii puterii.
Comunicatorii din fruntea guvernului au reușit performanța de a fi total neconvingatori pe tema marilor proiecte de investiții, așa că Liviu Dragnea a pus urmărul livrând la rândul său o manipulare în interviul pentru Reuters, cu accent pe o continuare a așa zisei relaxări fiscale, în timp ce Călin Popescu Tăriceanu a bagatelizat observațiile Comisiei Europene[15]. Știind foarte bine cât de complicat va fi pentru bugetul statului anul 2018, Liviu Dragnea a venit cu o listă de promisiuni în orizontul anului 2020, care ar însemna:
(i) scăderea cotei de TVA de la 19% la 18%, posibil chiar din anul 2019, dacă nu din 2020;
(ii) creșterea nivelului salariului minim pe economie la 300 de euro și a pensiei minime la 200 de euro până în 2020;
(iii) scăderea cotei de impozitare a profitului pentru companiile cu cifre de afaceri de peste 1 milion de euro de la 16% la 10%;
(iv) listarea la bursă a majorității covârșitoare a companiilor de stat;
(v) transformarea contribuției angajaților la Pilonul II de pensii din obligatorie în opțională (ceea ce implică întoarcerea la Pilonul I pentru angajații care refuză Pilonul II).
Singura măsură ce ar putea fi cuantificată ca având impact este legată de pensia minimă (care ar crește de la 520 de lei în prezent, 640 lei după 1 iulie 2018 la circa 930 de lei în perspectiva anului 2020 – creștere de peste 30%), de unde deducem că ținta manipulării sunt, evident, pensionarii, pe care liderul PSD contează în alegeri.
Salariul minim net, prognozat și el să crească cu aproximativ 200 de lei conform declarațiilor liderului PSD în anul 2020, țintește tot în zona fiefului electoral PSD, doar că Liviu Dragnea ar trebui să știe că, în privința categoriei de salariați remunerați la nivelul salariului minim prioritățile sunt legate mai ales de păstrarea locului de muncă. Ori, un venit minim de 1400 lei implică faptul că angajatorul trebuie să poată plăti un salariu brut de aproximativ 2150 de lei, în condițiile în care cele mai multe companii și sectorul IMM au dificultăți (datorate nivelului de competitivitate și contextului intern[16]) să susțină astfel de salarii.
Coaliția de guvernare eșuează cu brio în înțelegera contextului economic și fiscal pe care l-a creat și pe care continuă să-l distorsioneze. De exemplu, Olguța Vasilescu a declarat public că este prioritară stimularea investitorilor care își aduc afacerile în zone cu șomaj peste medie[17]. Ori, șomajul peste medie într-o țară care are deficit de forță de muncă are la origine deficiențe structurale[18] care ar greva serios asupra competitivității companiei ce ar alege să investească într-o astfel de zonă.
Cât privește ultimele trei afirmații ale liderului PSD, extrase din interviul acordat Reuters, cred că sunt necesare câteva precizări care să lămurească contextul și să gloseze pe marginea efectelor posibile:
(i) PSD și ALDE au anunțat în cascadă ajutoare doar pentru marii investitori. Acest gen de politică poate aduce rezultate pe termen scurt – genul preferat de rezultate pentru politicienii fără viziune – dar nu servește nevoilor alegătorilor din bazinul căruia i se adresează tradițional partidele socialiste. Probabil că cel mai bine este să dăm cuvântul unui om de afaceri care să aducă critica cuvenită la această temă, evitând subiectivismul – Shigenobu Nagamori, fondatorul concernului Nidec[19]: ”Am impresia că Guvernul României a favorizat mai mult întreprinderile foarte mari. În alte ţări, aceste ajutoare financiare sunt pe straturi, în funcţie de mărimea companiilor. Noi am făcut cererea noastră pentru o sumă de bani, dar au venit nişte firme mult mai mari şi au luat ei şi porţia noastră. Să ştiţi că, din această cauză, România va pierde investiţiile din partea firmelor care nu sunt foarte mari”;
(ii) Listarea la bursă a companiilor de stat a fost practic stopată de guvern în așteptarea înființării Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, sub diferite pretexte (care nici nu merită comentate). Odată înființat FSDI, conducerea acestuia (atenție, coaliția de guvernare va face tot posibilul ca Fondul să nu fie condus conform regulilor de guvernanță instituite în statele OECD) va lista rapid pachete de acțiuni ale companiilor de stat, pentru a obține banii cu care PSD pretinde că va face marile investiții din România. Efectul: pachetele de acțiuni vor fi subevaluate (normal, atunci când se fac listări în cascadă), în beneficiul investitorilor[20] și în dezavantajul interesului public;
(iii) Că fondurile cu care este alimentat Pilonul II de pensii TREBUIE să ajungă, fie și în parte, în bugetul de asigurări sociale – în viziunea liderilor PSD – acest fapt nu mai poate fi contestat și de aceea Liviu Dragnea l-a repetat în interviul pentru Reuters. Devenind opțional, Pilonul II va ajunge în timp asemeni Pilonului III, cel puțin atât timp cât va guverna PSD. Desigur, fondurile de pensii își vor pierde rolul de efect multiplicator în economie, dar coaliția de guvernare nu este interesată, pentru că înființează FSDI pe care îl poate controla (în timp ce fondurile de pensii sunt guvernate conform standardelor și, deci, scapă controlului politic). Prin etatizarea unei bune părți din fondurile Pilonului II, PSD acoperă creșterea pensiilor cu 10% de la 1 iulie 2018 și apoi, probabil din 2019, creșterea cu 30% a pensiilor minime, ținta fiind pomenile electorale pentru europarlamentare și prezidențiale.
Așa cum au observat unii comentatori[21] familiarizați cu ”subtilitățile” de tip vâlcovian, etatizarea unei părți a fondurilor care alimentează Pilonul II nu va fi suficientă pentru toate pomenile electorale care să-l aducă pe Dragnea, ori pe Tăriceanu (cine știe?) la Cotroceni, așa că foarte probabil Eugen Teodorovici va fundamenta o nouă taxă ce va fi impusă companiilor din iulie ac.
Pentru cei care cred că PSD nu va merge până acolo, ar fi bine să privească atent ce se întâmplă în administrațiile publice locale, care au instituit sau anunță noi taxe. În București primarii de sectoare au introdus deja taxe noi, în timp ce city-managerul Bucureștiului a anunțat[22] (și nu întâmplător, pentru că veștile neplăcute nu trebuiesc comunicate de primarul general Gabriela Firea) instituirea unei taxe de mediu care va afecta cvasi-totalitatea deținătorilor de autovehicule din București.
CODUL ADMINISTRATIV ȘI LEGEA ACHIZIȚIILOR SAU LUPTA PENTRU CONTROLUL BANILOR PUBLICI
În raportul de vară al Comisiei Europene privind convergența se observă (încă o dată) că devierea de la MTO raportat la prevederile Pactului de Stabilitate și Creștere (adică nici mai mult, nici mai puțin decât strategia prin care ar trebui să reducem cât mai rapid posibil decalajele de dezvoltare și nivel de trai față de media europeană) este semnificativă și, mai grav, devine cronică.
Poate că explicația constă tocmai în ceea ce constată Comisia cu privire la calitatea guvernării actualei coaliții PSD – ALDE, susținută de UDMR: problemele legate de corupție și guvernanță în sectorul public persistă la toate nivelurile și se numără printre principalele provocări pentru mediul de afaceri. Recomandările Comisiei Europene pentru Guvern sunt ele însele o radiografie nemiloasă a lipsei de rezultate și deteriorării climatului de stabilitate economică și fiscală și privesc[23]:
(i) Corectarea abaterilor de la MTO: aplicarea integrală a cadrului fiscal, sprijinirea conformării voluntare și consolidarea colectării impozitelor;
(ii) Ameliorarea excluziunii sociale: îmbunătățirea funcțiilor dialogului social, stabilirea salariului minim în baza unor criterii obiective, furnizarea de educație de calitate și accesul la sistemele de sănătate pentru diverse categorii defavorizate;
(iii) Calitatea actului de guvernare: creșterea predictibilității în luarea deciziilor, evaluarea impactului de reglementare, consultări și implicarea părților interesate în conceperea și punerea în aplicare a reformelor, îmbunătătțirea procesului de pregătire și prioeritizare a proiectelor mari de infrastructură, creșterea transparenței și eficiența achizițiilor publice și întărirea guvernanței corporative în întreprinderile de stat.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro
