Daca o dictatura s-a instalat in Romania ultimelor saptamani, aceea este dictatura relativismului. Oricine poate fi contestat, in orice domeniu, de catre oricine si folosind orice zarzavat pe post de argument. Sa incerci sa fii echilibrat a devenit un sport extrem. Mincinosii nu se mai judeca pe baza faptelor, ci a culorilor politice. Suntem o tara care si-a pierdut centrul.
Partidul, una dintre cele mai subiective institutii contemporane, a ajuns sa fie instanta ultima care decide adevarul. Iar atunci cand aceasta instanta este contestata de un reper valoric exterior (cum este Occidentul), se dezlantuie furiile.
Apar scrisori tafnoase adresate inaltilor oficiali europeni si semnate “fara pic de consideratie” (formula e autentica si semnatarul e Victor Ciutacu), iar de la pupitrul oficial de presedinte interimar al Romaniei se flutura batos pumnul catre Berlin. Doar ca ceea ce pleaca floare de patriot de pe Dambovita, ajunge pe Rin doar un scuipat mic si obraznic.
Dar atunci de ce s-a infuriat Occidentul atat de categoric, prompt si unanim pe Romania? Motivatia nu e de gasit in simpatiile/antipatiile politice. Impardonabila a fost atacarea unui principiu fundamental pentru buna functionare a marii civilizatii occidentale: institutiile democratice. Inventate de cultura apuseana (incepand cu Parlamentul britanic si Constitutia americana), ele au ajutat Occidentul, prin setul de reguli create, sa tinda catre un comportament onest. Excesele si deviatiile criminale ale secolului 20 i-au invatat pe europeni (si pe americani) cat de importanta este protejarea acestor institutii. Institutiile democratice stabile nu garanteaza existenta raurilor de lapte si miere, dar ceva cel putin la fel de important: libertatea de a evolua si de a creste.
In casa profesorului meu englez au crescut copiii a patru generatii. Casa bunicului meu a fost demolata de comunisti si satul unde s-a nascut tatal meu a fost sters de pe harta. De generatii, ei (occidentalii) stiu la ce sa se astepte din partea viitorului. De generatii, noi ne temem de ce ne poate aduce ziua de maine. Ei au reguli vechi de secole, inatacabile si protejate. Noi schimbam regulile la fiecare doua decenii, in functie de puterea crivatului. Ei inainteaza constant intr-o directie predictibila, noi in salturi, in directia becului care se intampla sa luceasca mai tare.
Ce nu vad dambovitenii orbiti de miza unui razboi politic incins este insasi originea furiei Vestului pe Romania. Atunci cand institutiile democratice functioneaza stabil si regulile sunt respectate, conteaza mai putin daca la Cotroceni este Basescu, Antonescu sau Oprescu.
Printre cei care au pus exact degetul pe rana se numara si o eleva. Ioana Tamas, proaspat medialiata cu argint la Olimpiada Internationala de Matematica, spunea (intr-un interviu pentru Hotnews) despre sistemul de invatamant romanesc ca “nu este neaparat rau, doar ca depinde foarte mult de profesori, de cat de dedicati sunt, de cat de multa rabdare au sa explice ceea ce trebuie explicat”. Inlocuiti “sistemul de invatamant” cu “sistemul politic” si “profesori” cu “politicieni”. Sau cu orice alt domeniu si profesie de care nu suntem multumiti in Romania.
Concluzia: institutiile occidentale care au inceput sa existe in Romania sunt inca prea slabe pentru a nu depinde de dedicatia si rabdarea omului aflat in fruntea lor. Stam inca la mana individului, a felului in care el se scoala dimineata, stam inca sub zodia lui “cum ne-o fi norocul”, nu “cum sa ni-l facem”.
O tara poate fi impinsa inainte doar de elitele sale politice sau intelectuale. Elita politica din Romania moderna este inca blocata in era caftanelor fanariote. Pe cand la mijlocul secolului 19, pe strazile Bucurestiului, umblau deja doamne in rochii aduse de la Viena, marii boieri purtau in continuare caftanul fanariot: era insemnul functiei si al unui mod de a gandi. Boierii romani au renuntat cu mari impotriviri la haina fanariota, dar nici pana astazi nu au renuntat la mentalitatea reprezentata de ea. Cum ar fi putut-o face cand educatia lor s-a implinit in universitati aflate mult mai aproape de Stanbul, decat de Berlin sau Londra? Antonescu, Ponta sau Basescu s-au format cu totii intr-o lume a caftanelor, acolo unde plagiatul este purtat pe frunte ca un turban semet dar gol pe dinlauntru.
In elita caftanelor dambovitene, Traian Basescu a aparut dintr-un accident norocos, nu ca finalitate a unei constructii voluntare. Daca Antonescu si Ponta au stins “flacara democratiei” din interes politic, Basescu a aprins-o din acelasi motiv cinic. La sfarsitul anilor ‘90, Traian Basescu era un vechi politician FSN-ist, pus pe scandal. A inteles insa ca asumarea obiectivelor elitei intelectuale a Romaniei il poate plasa in pozitia de lider reformist, promotor al valorilor occidentale. Multi intelectuali romani de frunte stiau asta, dar au fost dispusi sa-i treaca cu vederea deviatiile fanariote (precum episodul EBA) de dragul directiei corecte in care Romania parea sa se indrepte.
Doar ca blestemul de a depinde mai mult de umorile unui individ, si mai putin de reguli, ne insoteste. Astazi stam la mana lui Victor Ponta si a felului in care se scoala dimineata Crin Antonescu. Ghinionul nostru este ca, pentru cei doi, caftanul pare a fi mai important decat orice altceva.
Experienta romanilor cu democratia nu trece inca de 22 de ani, varsta la care nici macar maturizarea unui individ nu se finalizeaza, dar a unei societati. In plus, daca democratia este un principiu fundamental pentru buna functionare a lumii occidentale, romanii nu au devenit inca parte a acestei lumi. Occidentul nu este doar o dimensiune geografica, ci mai ales una determinata de “un set de norme, comportamente si institutii”.
In ultimele zile am ascultat ce mai vorbesc oamenii prin piete sau bodegi. Multor romani nu le e clar de ce incalcarea deciziilor Curtii Constitutionale e atat de grava. Nu au trait inca suficienti ani de democratie ca sa inteleaga importanta protejarii unor astfel de institutii. Despre plagiat se vorbeste. Mult. Dar in gluma, cum o gluma a fost in ultimii 20 de ani bacalaureatul (care abia de 2 ani este un examen corect). Cat despre Basescu? E smecher, spun oamenii, i-a facut pe usl-istii astia. Dar sa-l schimbam ca cine stie, cu urmatorul poate avem mai mult noroc.
Romania seamana astazi cu o clasa de gimnaziu, care depinde foarte mult de profesorii ei, de cat de dedicati sunt si de cata rabdare au sa explice ceea ce trebuie explicat. Dar teama mi-e ca si rabdarea profesorilor are o limita.
10
40
