„Drumul Ucrainei spre UE este unul cu sens unic”, susține europarlamentarul USR Vlad Gheorghe, care spune că întrebarea care se pune acum nu este dacă, ci cum și când va avea loc integrarea Ucrainei în UE.

Vlad GheorgheFoto: europarl.europa.eu

Vlad Gheorghe este inițiatorul Grupului de Facebook „Uniți pentru Ucraina”, cel mai mare grup umanitar de pe platforma de socializare. El a povestit la HotNews LIVE cum a pornit acest grup înainte de invazia Rusiei în Ucraina, pentru că toate semnalele erau că acest lucru se va întâmpla, și cum a ajuns grupul să aibă aproape trei sute de mii de membri în doar câteva zile.

De asemenea, eurodeputatul USR a mărturisit că are o familie de ucraineni cazată acasă în București, iar o alta la Bruxelles.

Urmărește mai jos interviul cu europarlamentarul USR Vlad Gheorghe:

Cele mai importante declarații:

  • Parlamentul European a votat cu o majoritate zdrobitoare ca R Moldova să aibă statut de țară candidată la UE.
  • Este un moment important. Republica Moldova muncește pentru Europa în acest moment. Ei susțin un număr enorm de refugiați și o fac fără să se plângă sau să ceară ajutor.

Cum ați inițiat Grupul „Uniți pentru Ucraina”, e cel mai mare grup humanitar de Facebook din Europa?

  • Facebook ne-a contactat pentru a ne ajuta. Am aflat această statistică de la ei. Suntem mândri că cel mai mare grup umanitar este din România.
  • Pe 24 februarie când a început războiul aveam 50.000 de membri, iar în patru zile am ajuns la 250.000.
  • La început am pornit cu trei linkuri la bazele de date pe care le aveam. Până foarte de curând nu am strâns bani.
  • Am avut zeci de mii de oferte de ajutor. Am fost cu alte ONG-uri din România, am avut voluntari la toate granițele din prima seară.
  • Sunt foarte mândru de societatea civilă din România.

Ce poate să facă UE pentru refugiații din Ucraina pe termen lung?

  • UE ajută odată Ucraina cu fonduri și ajutor umanitar, dar și cu arme. UE ajută toate statele care susțin refugiații. Fondurile sunt rambursate și sunt fonduri semnificative. Fondurile diferă în funcție de numărul de refugiați și modul de implicare.
  • Banii europeni sunt în ajutoarele pe care țările membre le dau refugiaților sau celor care ajută refugiații.
  • Statul român nu suportă direct decât pe partea de cash flow.
  • Banii vin inclusiv pentru cheltuielile pe care le-a făcut în trecut.
  • Pentru viitor, trebuie să ne concentrăm să dăm mai mulți bani către ONG-uri. Statul arată o incapacitate administrativă și nu pare foarte dornic să lucreze cu ONG-urile.
  • UE trebuie să genereze un mecanism prin care ONG-urile să acceseze fondurile pentru că uneori statele nu vor sau nu pot.
  • Autoritățile din România au o teamă de transparență.
  • Probleme sunt și în Polonia.
  • Nu trebuie să ne împiedicăm în probleme politice sau în frica birocratică. Banii trebuie să-i trimitem acolo unde e nevoie de ei, nu să-i blocăm într-un tunel administrativ.
  • Eu am o familie de ucraineni acasă în București și una acasă la Bruxelles.
  • Nu am văzut să fie un fenomen ca oamenii să vrea să rămână unde sunt acum.

Cine va plăti pentru reconstrucția Ucrainei după război? E vreun plan?

  • Eu îmi doresc ca agresorul să plătească. Am făcut această inițiativă acum 6 săptămâni. Deși este o idee românească, acum toată lumea vorbește despre asta. UE lucrează la un mecanism.
  • Discutăm de bunurile rusești care sunt blocate. Avem motivele care stau la baza blocării acestor bunuri.
  • Ne dorim să extindem aceste liste. Încă se plimbă bani pe care vrem să-i blocăm.
  • Sunt convins că avem posibilitatea să confiscăm, nu știu dacă e termenul corect că este o reparație. Bunurile ar trebui transferate pentru recuperarea prejudiciului.
  • Oligarhul va avea căi de atac în justiție.
  • Lucrăm tare pentru a avea un cadru legal perfect.
  • Acest lucru se întâmplă în America. Au făcut pași pentru a transfera aceste bunuri către Ucraina.

Unele state se opun intrării Ucrainei în UE. Cum poate fi creat un consens pe subiectul integrării în UE?

  • Drumul Ucrainei spre UE este unul cu sens unic.
  • Singura întrebare este cum și când poate fi făcută această integrare.
  • Este dificil de a face o integrare atât de rapidă cum își dorește Ucraina și cum ne dorim și noi.

Moderatorul discuției a fost jurnalistul Gabriel Bejan.

Întâlnirea online a fost transmisă live pe conturile de Facebook și YouTube ale HotNews.ro