"Trimit cele 12 caiete cu însemnări, întocmite zi de zi, oră de oră, minut cu minut, în vârtejul luptelor, cu tot ce am văzut, tot ce am simțit, m-am luat de piept cu șefii numai pentru bunul trai și pentru economia de sânge a ostașilor mei, pe care i-am stimat, i-am iubit și îndrăgit. Nu m-am temut că prin aceasta îmi voi periclita cariera. Nu am făcut acest răboj al întâmplărilor ca să-mi fac reclamă, aureolă, nici să câștig bani. Le-am scris pentru memoria ostașilor care s-au săvârșit, au căzut cu fața la dușman. … Am împachetat și sigilat într-o lădiță aceste însemnări, testamentul meu, … pentru a fi predate soției mele, dacă, Doamne ferește, nu voi mai fi.”
Orice popor are nevoie de eroi, la fel cum un copil are nevoie de părinți, pentru a avea un reper în viață, pentru a se simți ocrotit, scrie Anca Popa pe blogul personal.
Eroii sunt rădăcina, speranța, legătura cu noi înșine ca neam. Dar cine sunt ei? O căutare rapidă pe Google este cât se poate de concludentă. Avem desene animate cu eroi în pijamale, figurine cu super-eroi, în rețelele de socializare suntem cu toții eroi. Apoi avem domnitori, comandanți de armate, martiri ai închisorilor și ai Revoluției. Avem și eroi vii, doar să știm să-i vedem și să-i cinstim: cei care luptă cu pandemia prin expunere directă, cei care construiesc un spital, deși nu e treaba lor, cei care își riscă viața pentru a salva pe alții din incendii și avalanșe, de la cutremure sau înec.
Colonelul Vasile Scârneci, 1896-1969, comandantul Batalionului 3 Vânători de Munte. Erou al României.
Nu pentru că a luptat în ambele războaie mondiale și a supraviețuit, aflându-se aproape mereu în linia întâi. Nu pentru faptul că s-a înrolat voluntar în armata română ca simplu soldat (refuzând gradul de sublocotenent la Serviciul de Informații) și a avansat în 31 de ani de carieră la gradul de colonel, comandant al Batalionului 3 Vânători de Munte. Acestea țin de ambiție, de muncă, de noroc. Scârneci este un erou pentru că, luptând, a rămas OM. A pus viața ostașilor înaintea carierei militare. Le-a cruțat sângele, de câte ori erau sacrificați de superiori, în mod nejustificat. „Toți șefii sunt în nervi. Cuvântul de ordine, la ei, numai «împinge». Nu se ține deloc seama de realitate. Toți se uită numai pe hartă (și nici pe aceasta nu o cunosc). Cazematele, dârzenia și întăriturile rușilor sunt pentru ei niște fleacuri sau lucruri imaginate de noi. … Trăiesc în nori. Viețile oamenilor nu îi interesează. … La ce folosesc oare școala militară, unii chiar la Paris, când sunt atât de proști? Țara, săraca, a cheltuit mulți bani și multă nădejde și-a pus în ei.”
Vasile Scârneci este erou pentru umanitatea de care a dat dovadă în relația cu prizonierii de război. Pentru felul în care a ocrotit femeile și copiii întâlniți în calea lui, nerechiziționând ultima capră sau ultima vacă. „Mormane de răniți, în rănile cărora colcăie viermii. … Nu le vine să creadă omenia voastră. Pe femeile-ostaș le separăm și le trimitem la un colhoz apropiat unde, între femei, se pot spăla și odihni în liniște.” Unul din meritele colonelului Vasile Scârneci, care transcende cărțile de istorie, este că s-a îngrijit ca destinele celor insignifianți să străbată istoria și să ajungă la noi. I-a păsat de ostașii săi atât de mult, încât a umplut caiete de însemnări personale despre ei. Le-a descris firea, aspectul, problemele familiale, glumele, rănile sau moartea, s-a îngrijit ca mormintele lor să fie cartografiate, iar familiile să primească atât lucrurile personale, cât mai ales mângâiere: unde au luptat, cum au murit, unde zac.
„Tobu, ordonanța lui Pitiș, un țigan lingurar din Codlea… are trei țânci, … luptă și el aici, în Crimeea, în fața cetății Sevastopolului. Pentru ce oare? Pentru sărăcia lui? Voi scrie la partea sedentară să le trimită săptămânal cel puțin de-ale gurii. Tobu mă roagă să-i arăt și lui fotografiile primite. «Apoi, domnule maior, dumneavoastră sunteți barosan, cu așa casă, cu așa cucoană și copii frumoși și bine îmbrăcați și tot stați aici cu noi, dormiți de-a valma cu noi … nu vă supărați, că sunt toți mai frumoși, mai albi ca dumneavoastră, mai ales băiatul», slăbiciunea țiganului, băiatul.”
Citește mai departe pe Ancapopa.ro
0
14
