Aproape 600 de rude ale unui număr de 81 de ostatici din Gaza au semnat o scrisoare adresată preşedintelui american Joe Biden, în care îşi exprimă frustrarea faţă de modul în care Benjamin Netanyahu a gestionat negocierile privind ostaticii, îndemnându-l pe liderul de la Casa Albă să facă presiuni asupra premierului israelian şi asupra tuturor celorlalte părţi pentru a ajunge la un acord, relatează The Times of Israel, citat de News.ro.

Manifestație la Tel Aviv pentru eliberarea ostaticilorFoto: Leo Correa / AP / Profimedia

„Ne adresăm dumneavoastră deoarece suntem din ce în ce mai frustraţi şi îngrijoraţi de lipsa de comunicare continuă şi de angajament din partea premierului israelian şi a cabinetului de război faţă de cauza eliberării ostaticilor”, precizează familiile ostaticilor în scrisoare.

Pentru prima dată un grup mare de rude ale ostaticilor îi trimite o scrisoare lui Biden.

„Vă încurajăm să folosiţi mijloacele pe care le aveţi la dispoziţie, pentru a face presiuni şi a convinge toate părţile, inclusiv premierul israelian, să accepte acordul pe care îl apreciaţi ca fiind rezonabil”, se adaugă în scrisoare.

„Suntem pregătiţi să colaborăm îndeaproape cu administraţia dumneavoastră pentru a mobiliza poporul israelian şi pentru a explica poporului american şi oficialilor săi aleşi necesitatea de a sprijini actualul acord. Credem că familiile ostaticilor ar putea juca un rol important în obţinerea sprijinului public pentru a face posibilă această înţelegere”.