Din ce în ce mai mulți adolescenți și copii cad pradă drogurilor, și în România. Extazul inițial e urmat de dependență, practici ilegale sau criminale, sinucideri. Povestea drogurilor e una veche, fără sfârșit și fără leac. Iar povestea nemțoaicei Christiane F., dependentă la 12 ani, e doar un episod din epopeea drogaților fără scăpare. În Germania, face vâlvă de 45 de ani, a fost tipărită, ecranizată și inclusă în multe școli ca lectură obligatorie. În traducere, cartea a apărut și în România.
„Christiane F. a fost unul dintre cei aproximativ 10.000 de dependenți de heroină din Berlin.” Așa debuta, în revista Stern, pe 28 septembrie 1978, serialul care a șocat milioane de oameni, „Noi copiii de la Bahnhof Zoo”.
Era vorba despre o fată care a fumat pentru prima dată hașiș la 12 ani, și-a injectat heroină la 13 și s-a prostituat la 14 ani.
Scoaterea la lumină
Povestea „Copiilor de la Bahnhof Zoo” i-a făcut pe mulți germani să conștientizeze, pentru prima dată la sfârșitul anilor ’70, de ceea ce se întâmplă, în cele mai întunecate colțuri sau chiar la vedere, cu consumul, traficul de droguri și prostituția copiilor.
Cartea apărută în 1978 a devenit un bestseller, s-a vândut în peste trei milioane de exemplare și a fost tradusă în peste douăzeci de limbi. Și astăzi, este încă o lectură obligatorie, în multe școli.
În 1981, trei ani mai târziu, adaptarea cinematografică a regizorului Uli Edel și a producătorului Bernd Eichinger a provocat o nouă senzație. Asemenea imagini nemilos de realiste din mediul drogurilor nu au mai fost văzute niciodată în cinematografe.
Actrița principală, Natja Brunckhorst, în rolul lui Christiane F., a trebuit să joace rolul de a vomita in timpul unui sevraj, minute în șir, sau să se lase abuzată în prim-plan.
Christiane Felscherinow, numele ei complet, trecuse prin iad, când a apărut serialul. Trei dintre cei mai buni prieteni ai ei de la Bahnhof Zoo, mizerabilul loc de întâlnire a drogaților și prostituaților din vestul Berlinului, muriseră deja.
Ea însăși a scăpat de dependență pentru câțiva ani, dar curând a căzut din nou în ciclul istovitor al recidivei și dezamăgirii, al unei noi speranțe și al suferinței din ce în ce mai grave.
O carte-document
„Noi, copiii din Bahnhof Zoo" e o carte-document, scrisă de doi ziariști germani pe baza mărturiilor eroinei și pe care, într-o restituire remarcabilă, editura Humanitas o publica la finele anului 2015, în limba română. E o relatare dramatică, dar și pitorească, la persoana întăi.
Doi jurnaliști germani, Kai Hermann și Horst Rieck, o înregistrează pe Christiane, iar apoi îi transcriu spusele într-un „roman" de peste 300 de pagini. Varianta originală, în limba germană, a apărut în 2009, la editura Carlsen Verlag GmbH, din Hamburg.
Textului i se adaugă extrase din rechizitoriul procurorului de pe lângă Tribunalul Regional din Berlin, din hotărârea judecătorească în urma procesului inculpatei Christiane F. „pentru încălcarea legislației privind substanțele narcotice".
I se mai adaugă mărturii ale mamei, ale tatălui, ale unui pastor evanghelic, ale unor polițiști anti-drog implicați în anchetă. Fotografiile autentice, de acum aproape 30 de ani, întregesc cartea, făcând drama adolescenților care se droghează și se prostituează la gara din Berlin și mai palpabilă.
În titlul cărții, „Noi, copiii din Bahnhof Zoo", se circumscrie și „locul pierzaniei", gara din apropierea grădinii zoologice din Berlin. E un topos al cărții, un loc care, în anii '70 și '80 ai secolului trecut, reprezenta punctul de întâlnire și scena pe care se juca jocul vieții și morții drogaților din capitala germană, pe atunci simplă metropolă, despărțită de Zid.
Ce pățește Christiane
Christiane s-a născut în 1962, la sat. La vârsta de șase ani, familia ei se mută, în speranța unei vieți și locuințe „de vis", la Berlin. Însă aterizează în Gropiusstadt, un cartier dezolant cu blocuri foarte înalte și fară locuri de joacă, unde copiii se simt frustrați de betoane și reguli, așa că fac măgării și umplu lifturile cu excremente, nemaiputându-se "ține" până sus.
În familia Christianei banii nu ajung niciodată. Tatăl rămâne șomer și bea, în așteptarea vreunui noroc. Când bea, devine și violent, așa că mariajul se destramă. Christiane rămâne cu mama, pe sora cea mică o ia tatăl la el, după o vreme. Însă Christiane nu-l înghite nici pe noul prieten al mamei, așa că își caută refugiul în alte cercuri și în alte lumi.
Una dintre acestea e Haus der Mitte, un centru pentru tineret al bisericii evanghelice. Pastorul asistă neputincios la transformarea centrului de tineret în club de drogați. Aici, Christiane ghidată de o prietenă, se împrietenește cu tabletele, alcoolul și țigările cu hașiș. La mai puțin de treisprezece ani.
Gașca de la Haus der Mitte merge sâmbăta la discotecă. Sound e cea mai modernă discotecă din Europa, se zice. Desi nu are vârsta cerută, de 16 ani, Christiane e înăltuță, frumușică, se strecoară înăuntru fară probleme. Ca ea mai sunt mulți.
În Sound se consumă droguri la greu, e locul în care Christiane trece pe heroină. Acolo Christiane îl cunoaște pe Detlev, un adolescent ca și ea, tăcut, frustrat, dependent în ultimul hal. Pentru a-și procura banii de droguri, Detlev se prostituează la Bahnhof Zoo, cu homosexuali, cu sado-masochiști.
Christiane se îndrăgostește de el și vrea neapărat să ajungă și ea în universul lui. Așa că începe facă strada și se afundă într-un mediu din ce în ce mai degradant.
Pe lângă Detlev, mai sunt și Babsi, și Atze, și alți adolescenți a căror grijă zilnică este doar procurarea dozei de heroină care să-i țină în formă. Pe rând, unii dintre ei mor, ca urmare a unei supradoze sau chiar prin sinucidere. Christiane încearcă și ea o sinucidere jalnică, într-o toaletă publică de lângă gară.
Nu-i reușește, așa că încearcă, împreună cu Detlev, o dezintoxicare pe cont propriu. Mama Christianei, care aflase între timp de dependența fetei sale, îi ține acasă și încearcă să îi ajute să se lase de drogul cel tare și ucigaș.
Nu reușește nici unul, definitiv. Christiane mai încearcă și soluția unei terapii organizate de o fundație de sorginte scientologă, deoarece la centrele de recuperare pentru drogați nu sunt primiți minori cu șanse minime de recuperare. Însă totul e în zadar.
Și totuși...Și totuși mai e o soluție, la care recurge mama Christianei, încercând să o salveze. Dar aceasta o lăsăm ca surpriza pentru cititorul interesat.
Fără happy-end
În anul 2013, Christiane Felscherinow a făcut din nou valuri, când și-a publicat autobiografia intitulată „Mein zweites Leben” (n.t. A doua mea viață). La acea vreme, ea locuia în afara Berlinului, în Brandenburg.
În ciuda cirozei hepatice, ea consuma alcool și hașiș, dar și metadonă, pe care o primește de douăzeci de ani, într-un program de înlocuire a drogurilor. „Unii oameni învață să trăiască cu ea, alții mor din cauza asta. E o linie fină între ei", scrie ea, în această carte.
În același an, pe site-ul ei, Christiane scria: „Îmi spun la revedere. Sunt o femeie bolnavă, la 50 de ani". De atunci, Felscherinow nu a mai vorbit public, nici chiar și cu apropiați, de exemplu de la Fundația F pentru prevenirea dependenței, care-i poartă numele.
