Parlamentul danez a adoptat joi un controversat proiect de lege care interzice arderea Coranului în spațiile publice, măsura venind după ce protestele din țările musulmane față de aceste gesturi din țara nordică au provocat îngrijorări privind securitatea la Copenhaga, relatează Reuters.

Exemplare ale CoranuluiFoto: Turgay Koca / Alamy / Profimedia Images

Danemarca și vecina sa nordică Suedia au înregistrat recent o serie de incidente în cadrul cărora activiști anti-islam au incendiat sau deteriorat în alte modalități exemplare ale Coranului, gesturi care au declanșat furie în țările musulmane și apeluri la interzicerea practicii.

Danemarca a încercat să găsească un echilibru între îngrijorările potrivit cărora atacuri islamiste ar putea periclita securitatea națională și libertatea de exprimare prevăzută in Constituția țării, care acoperă și dreptul de a critica religia.

Însă orice interzicere a arderii Coranului a fost criticată dur, atât în Danemarca, cât și Suedia, de oponenții măsurii, care acuză că măsura subminează libertățile cetățenești într-o regiune a lumii cunoscută pentru liberalismul ei.

„Istoria ne va judeca aspru pentru asta și pe bună dreptate (...) Totul se rezumă la a decide dacă o îngrădire a libertății de exprimare este decisă de noi, sau dacă este dictată din afara țării”, a declarat Inger Stojberg, liderul partidului anti-imigrație Democrații Danezi, care se opune interdicției.

Guvernul danez spune că interzicerea arderii Coranului va avea un impact limitat

Coaliția centristă care guvernează Danemarca a argumentat în schimb că noile reguli vor avea doar un impact marginal asupra libertății de exprimare și că alte forme de criticare a religiei rămân legale. Guvernul danez a anunțat la sfârșitul lunii august că pregătește un proiect de lege în acest sens.

Încălcarea noii legi va putea fi pedepsită cu amenzi sau până la doi ani de închisoare.

Suedia, a cărei aderare la NATO a fost deraiată de proteste în timpul cărora Coranul a fost ars la Stockholm, analizează și ea modalități de a împiedica astfel de gesturi.

Însă guvernul condus de Ulf Kristersson încearcă o abordare diferită, dorind să vadă dacă poliția ar putea primi prerogative legale de a interzice proteste publice anti-islam prin invocarea unor argumente ce țin de securitatea națională.