Preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, a ajuns joi seară în Japonia, ultima etapă a turneului său asiatic care a inclus și o vizită rară în Taiwan, ceea ce a provocat indignarea Chinei, relatează AFP.

​Nancy Pelosi, în JaponiaFoto: Kazuhiro Nogi / AFP / Profimedia Images

Corespondenții AFP au văzut avionul lui Nancy Pelosi aterizând la baza aeriană din Yokota, situată la periferia vestică a capitalei Tokyo, venind din Coreea de Sud.

Beijingul, care consideră insula autonomă Taiwan ca făcând parte din teritoriul său, a început exerciţii militare de o amploare fără precedent, pentru a protesta faţă de vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor a SUA la Taipei.

De asemenea, rachete balistice chineze ar fi căzut pentru prima oară în zona economică exclusivă (ZEE) a Japoniei, a declarat joi ministrul nipon al Apărării, Nobuo Kishi.

La anunţul acestor manevre chineze, Tokyo, care e un aliat apropiat al Washingtonului, şi-a exprimat „îngrijorarea”.

Nancy Pelosi, în vârstă de 82 de ani, care efectuează prima sa vizită în Japonia din 2015, urmează să se întâlnească mai ales cu premierul Fumio Kishida, vineri dimineață potrivit postului public de televiziune nipon NHK.

Citește și: