Ancheta privind incendiul care a ucis 77 de persoane la Johannsburg (Africa de Sud) în luna august 2023 acuză autoritățile locale de neglijență întrucât au permis ca edificiul care a luat foc să devină un cuib pentru traficul de arme și droguri, să se acumuleze gunoi inflamabil. De asemenea, autoritățile sunt învinuite că nu au luat măsuri de evacuare a clădirii cu cinci etaje după ce a devenit evident că reprezintă un risc, informează Reuters.

Incendiul din Johannesburg a provocat moartea a 77 de persoaneFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Africa de Sud a inițiat o anchetă în luna octombrie pentru a stabili responsabilitățile în legătură cu incendiul din 31 august 2023 care a izbucnit în centrul aflat într-o stare precară al orașului Johannesburg.

Catastrofa a scos la lumină situația bandelor care își însușesc clădiri publice abandonate pe care apoi le închiriază ilegal. Incendiul a fost atât de puternic încât multe dintre victime au trebuit să fie identificate pe baza testelor ADN.

„Nicio situație nu demonstrează mai clar consecințele nerespectării obligațiilor legale pe care le are o municipalitate decât o calamitate precum incendiul”, se spune în raportul rezultat din anchetă.

O clădire controlată de bandele criminale

Primăria orașului Johannesburg nu a răspuns imediat cererii privind o reacție pe marginea anchetei, însă în raport se spune că primăria „recunoaște că nu s-a conformat legii”. Pe de altă parte, se spună că municipalitatea nu ar trebui trasă la răspundere întrucât declinul clădirii a fost accelerat de către „comportamentul ilegal al rezidenților, amenințările aduse oficialilor și de către confiscarea clădirii”.

Johannesburg este unul dintre orașele cu cea mai accentuată inegalitate din lume. Suburbii înverzite în care sunt case cu piscină în curte stau în apropiere de așezări nelegale sunt sărăcia și șomajul sunt endemice.

Panyaza Lesufi, premierul din Guateng, provincia în care se află Johannesburg, a promis că va implementa rapid recomandările raportului. „Dacă ceva nu mă lasă să dorm noaptea, este starea centrului din Johannesburg”, a declarat Lesufi, într-o conferință de presă. „Este o punere sub acuzare a tuturor”, a continuat oficialul.

Raportul precizează că edificiul care a ars era în mod regulat scena unor focuri de armă, crime, traficarea pentru sex a adolescenților și trafic de droguri. De altfel, un suspect a mărturisit că a pornit focul pentru a scăpta de cadavrul unei persoane pe care o ucisese în timp ce era sub influența metamfetaminei.

De asemenea, raportul spune că pompierii au intervenit târziu, în timp ce autorităților orașului li se impută că nu au evacuat și demolat clădirea, că nu au strâns gunoiul care se acumula și că au permis ca echipamentele din zonă pentru intervenția la incendii să fie vândute la fier vechi.