Rechinii imobiliari se scaldă în ape tot mai calde, chiriașii în ape tot mai reci. Cel mai mare grup imobiliar din Germania, Vonovia, intenționează creșterea în continuare a chiriilor, dar și să vândă apartamente, în valoare de 13 miliarde de euro. În timp ce profiturile și valoarea dividendelor companiei cresc mereu, temperatura din locuințele chiriașilor scade.

Munchen, GermaniaFoto: Alexander Pohl / ddp USA / Profimedia

În plină criză și galopantă inflație, Vonovia își mărește din nou profiturile: în prima jumătate a anului 2022, profitul operațional a crescut cu 36% față de anul trecut, atingând 1,06 miliarde de euro.

Creșterile de profit s-ar datora, în primul rând, preluării de anul trecut, a companiei Deutsche Wohnen, beneficiind și de noile clădiri ale acesteia. Iar vânzările au crescut, în primele șase luni, cu aproape 35%, până la 3,1 miliarde de euro.

Compania a majorat chiriile, până la sfârșitul lunii iunie, la 7,44 euro pe metru pătrat, cu 3,1 procente mai mult decât în ​​anul precedent.

Chiriile și inflația

În luna iunie, președintele Consiliului de Administrație al Vonovia, Rolf Buch, a anunțat că inflația nu trece neobservată nici la chirii, care vor crește în continuare.

„Dacă inflația este permanent la patru procente, în viitor chiriile vor trebui să crească în mod corespunzător, în fiecare an”, a declarat Buch, pentru „Handelsblatt”, invocând faptul că „altfel, mulți proprietari ar avea probleme serioase”. „Nu putem pretinde că inflația ocolește chiriile. Asta nu va funcționa”, a mai spus Buch.

Anunțul și justificarea lui au stârnit multe critici, pentru că șeful Vonovia propusese un dividend record, pentru acționari. Iar între timp inflația e și mai mare. Să fie chiriile legate de aceasta printr-un cordon ombilical?

Secretarul general al SPD, Kevin Kühnert, l-a criticat aspru. Declarația lui Buch că evoluția rapidă a prețurilor obligă grupul de locuințe să crească chiriile în conformitate cu inflația este „o prostie crasă”, a spus Kühnert, pentru Spiegel. „Și presupun că și domnul Buch știe asta”, a adăugat el.

„Vonovia și alte concerne imobiliare cheltuiesc doar o parte gestionabilă, din veniturile din chirii, pentru servicii și bunuri care sunt realmente afectate masiv de creșterea actuală a prețurilor. O mare parte din chiriile Vonovia se îndreaptă spre dividendele generoase plătite acționarilor companiei”, a criticat Kühnert, spunând că un euro din venitul din chirii a generat un dividend de 37 de cenți, la Vonovia. În 2021, grupul a realizat un profit record. „Dar în Germania nu există niciun imperativ legal de a înregistra profituri record”, a mai spus acesta.

Președintele Asociației Chiriașilor din Berlin, Reiner Wild, întrevede chiar o încălcare a legii. Cadrul legal „nu prevede creșteri ale chiriei în pas cu rata inflației”, a precizat el. Wild mai întreabă, retoric: „Dacă rata inflației este un indicator atât de important pentru Vonovia, de ce nu și în direcția opusă, când inflația era puțin sub două procente? ”

Răcoarea nopții

Mulți oameni sunt foarte îngrijorați că nu vor mai putea suporta costurile crescute pentru încălzire, din cauza crizei energetice actuale. Potrivit Spiegel, la prezentarea cifrelor trimestriale, CEO-ul Buch a spus că „Vonovia va găsi o soluție, împreună cu chiriașii, în cazul în care cineva nu își mai permite apartamentul, din cauza costurilor crescute cu încalzirea și apa caldă“.

Iar una dintre soluții este că, noaptea, temperatura de încălzire va scădea. Pentru a economisi cât mai mult gaz natural, Vonovia a decis să reducă temperatura în cadrul prevăzut de lege, a anunțat compania.

În acest fel, grupul imobiliar consideră că scutește chiriașii de creșterea previzibilă a costurilor cu energia, iar mediul este și el protejat. Cu toate acestea, chiriașii se vor confrunta inițial cu mai mari costuri, deoarece Vonovia are de gând să majoreze plățile în avans, dorindu-se evitarea unei regularizări prea scumpe, la sfârșitul anului.

Vonovia SE este un concern imobiliar german cu sediul în Bochum. Compania deține peste 565.000 de apartamente în Germania, Austria și Suedia. Istoria sa pornește de la Deutsche Annington, care a aplicat cu succes în 2001, pentru achiziționarea apartamentelor feroviare.

Preluând concurenți precum Viterra, Gagfah și cel mai recent Deutsche Wohnen, Vonovia a devenit lider de piață. Acțiunile companiei sunt listate la bursă din 2013 și fac parte din DAX, din 2015. În septembrie 2020, Vonovia a fost inclusă în EURO STOXX 50.

Potrivit Wikipedia, concernul a fost criticat în repetate rânduri pentru facturarea costurilor suplimentare legate de întreținerea și modernizarea imobilelor pe care le deține sau le administrează.