Până la 4,1 milioane de persoane care lucrează pentru aplicaţiile de ride-hailing sau care livrează mâncare ar putea fi reclasificate ca angajaţi, potrivit unui plan avut în vedere de Comisia Europeană, destinat îmbunătăţirii drepturilor angajaţilor din sectorul economiei informale.

LivratorFoto: Pixabay.com

Potrivit unui proiect legislativ consultat de Bloomberg News, UE estimează că aceste propuneri ar putea majora costurile pentru aplicaţiile de ride-hailing sau care livrează mâncare cu până la 4,5 miliarde de euro pe an, citează Agerpres. În schimb, este posibil ca milioane de persoane care lucrează pentru companii precum Uber Technologies Inc., Deliveroo PLC şi Bolt Technology OU să aibă acces la protecţie legală şi salariu minim pe economie. Alţi 3,8 milioane de muncitori ar primi confirmarea că sunt liber profesionişti.

Platformele digitale se vor opune propunerii Executivului comunitar, care în opinia lor va conduce la pierderi mari de locuri de muncă. La începutul acestui an, justiţia spaniolă a decis că angajaţii platformelor de livrări trebuie consideraţi drept curieri, ceea ce a determinat Deliveroo să se retragă din Spania şi o altă aplicaţie de livrare de mâncare să îşi reducă operaţiunile din Spania.

În analiza de risc care însoţeşte propunerea, Comisia Europeană susţine că nu este posibil să calculeze posibilele pierderi de locuri de muncă, precum şi că modificarea regulilor ar putea să afecteze în mod negativ flexibilitatea muncitorilor. În plus, este posibil ca noile reguli să crească costurile pentru aplicaţiile de ride-hailing sau care livrează mâncare, în condiţiile în care Executivul comunitar apreciază că este posibil ca o parte din costurile majorate ale platformelor să fie suportate de consumatori.

Cu toate acestea, Comisia Europeană susţine că aceste propuneri au fost considerate drept cea mai eficientă variantă pentru a îmbunătăţi condiţiile de muncă ale angajaţilor şi a-i ajuta să aibă acces la sistemele de protecţie socială. De asemenea, statele membre ar putea strânge anual aproximativ patru miliarde de euro de pe urma majorării taxelor şi contribuţiilor sociale.

Conform propunerilor Bruxelles-ului, care ar urma să fie date publicităţii săptămâna viitoare, orice muncitor al cărui loc de muncă este controlat de o platformă digitală poate să se bazeze pe faptul că este un angajat, indiferent cum este descris în contractul său de muncă. Platformele digitale vor avea obligaţia legală de a dovedi că acel muncitor nu este un angajat.

Înainte de a deveni lege, propunerea Comisiei va avea nevoie să obţină sprijinul statelor membre UE şi al Parlamentului European.