Presedintele Statelor Unite, George W. Bush, a sustinut joi o conferinta de presa la Casa Alba, in jurul orei locale 10.00 (17.00, ora Romaniei). Liderul american a vorbit despre economia nationala, a solicitat o noua finantare pentru razboiul din Irak si a pledat pentru mentinerea legii privind interceptarea fara mandat a convorbirilor cu strainatatea ale suspectilor de terorism. De asemenea, el a adus in discutile necesitatea unei stabilitati in relatiile diplomatice cu Rusia si a respins ideea unui dialog cu noul presedinte cubanez, Raul Castro, scrie AFP.

Iata principalel teme pe care liderul de la Casa Alba le-a abordat in discursul sau:

  • Economia americana

George W. Bush a declarat joi ca economia americana si-a incetinit cresterea, dar nu se indreapta spre recesiune. In opinia sa, in acest moment nu este necesar un nou pachet de stimulente financiare capabil sa relanseze consumul slabit de criza imobiliara, ci ar fi indicata o perioada de asteptare in care economia SUA sa-si revina treptat, dar sigur.

  • Razboiul din Irak

Presedintele american a facut un nou apel la clasa politica din SUA sa sprijine actiunile militare din Irak si a cerut Congresului american sa finanteze in continuare acest razboi. "Din nefericire, Senatul a dezbatut saptamana aceasta alta lege care ameninta sa reduca fondurile si sa-i lege pe comandantii nostri din Irak de maini si de picioare. Se pare ca, indiferent de ce se intampla in Irak, cei ce se opun razboiului au o singura solutie: retragerea. Congresul trebuie sa fie alaturi de militarii nostri din Irak si sa ofere trupelor toate fondurile necesare", a afirmat Bush.

  • Interceptarea telefoanelor, fara mandat

Seful statului american a cerut Congresului sa mentina legea care permite interceptarea fara mandat a convorbirile cu strainatatea ale suspectilor de terorism, precizand ca in caz contrar, SUA s-ar confrunta cu un deficit de informatii care ar periclita siguranta nationala. "Este in interesul nostru sa stim cine suna din strainatate in tara noastra. Avem nevoie sa stim aceste lucruri tocmai pentru a ne proteja poporul", a afirmat presedintele american.

  • Relatiile politice cu Rusia

George W. Bush a precizat, in timpul conferintei de presa, ca este necesara o stabilitate in relatiile politice dintre Statele Unite si Rusia, chiar daca pe alocuri mai exista unele neintelegeri. "Oricine va fi succesorul meu, vreau sa aiba relatii bune cu oricine va conduce afacerile externe in Rusia. Este important sa stabileasca relatii personale cu cel care va prelua sarcina politicii externe din aceasta tara", a declarat Bush. "Chiar daca aceasta stabilitate este in interesul tarii noastre, nu inseamna ca trebuie sa fim tot timpul de acord cu Rusia", a adaugat Bush.

  • Cuba si succesorul lui Fidel Castro

Liderul de la Casa Alba a anuntat ca refuza orice dialog cu noul presedinte cubanez Raul Castro, care l-a succedat duminica pe Fidel Castro, pe motiv ca acesta este un "tiran". In opinia lui Bush, o discutie cu seful statului cubanez ar insemna "o imbratisare pentru tiran" si ar trimite "un mesaj incurajator, dar gresit" celor care se intreaba daca SUA va continua sa lucreze pentru libertatea prizonierilor. "Acest lucru ar conferi o statura inalta celor care incalca drepturile omului si demnitatea umana", a adaugat acesta.

  • Ofensiva turca din nordul Irakului

Presedintele Bush a cerut Turciei sa finalizeze "cat mai repede cu putinta" ofensiva sa impotriva separatistilor kurzi din nordul Irakului. "Cu cat mai repede posibil, cu atat mai bine", a spus Bush, precizand ca "turcii trebuie sa isi atinga rapid obiectivele si sa plece".