Un purtător de cuvânt al lui Joe Biden a fost suspendat vineri pentru o săptămână, după ce a amenințat un jurnalist și a făcut remarci sexiste în timpul unei conversații telefonice, potrivit AFP.

Joe BidenFoto: AFP / Profimedia Images

TJ Ducklo, în vârstă de 32 de ani, care făcea parte din echipa de campanie a lui Joe Biden, s-a alăturat Casei Albe, devenind adjunct al lui Jen Psaki, purtător de cuvânt al executivului SUA.

„O să te distrug”, i-ar fi declarat acesta unei jurnaliste de la Politico, Tara Palmeri, conform relatării incidentului făcut de Vanity Fair.

Aceasta din urmă îl contactase pentru a-l întreba despre relația sa intimă cu o altă jurnalistă, Alexi McCammond de la site-ul Axios și despre întrebările etice pe care aceasta le-ar putea ridica.

„TJ Ducklo i-a cerut scuze jurnalistei cu care a avut o conversație aprinsă despre viața sa personală”, a răspuns Psaki.

"El este primul care a recunoscut că a avut un comportament neconform standardelor stabilite de președinte", a adăugat ea.

În chiar ziua sosirii sale la Casa Albă, Joe Biden își avertizase public echipa că nu va tolera niciun exces.

„Nu glumesc când spun asta: dacă lucrezi cu mine și te aud tratând un coleg cu lipsă de respect sau disprețuitor, îți promit că te voi concedia imediat”, a spus el.