Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a criticat iniţiaiva Marii Britanii de mobilizare a unor nave militare pentru protejarea zonelor de pescuit, îndemnând Guvernul de la Londra să menţină calmul chiar dacă vor eşua negocierile post-Brexit, relatează Mediafax.

Vase de pescuit, Canalul ManeciiFoto: Carolyn Clarke / Alamy / Alamy / Profimedia

„Vreau să le spun britanicilor: «Staţi calmi!», chiar dacă este sfârşitul negocierilor, trebuie să ne păstrăm calmul. Marea Britanie şi Europa sunt prietene, partenere, aliate”, a declarat Charles Michel, pentru postul FranceInter.

Charles Michel a reacţionat astfel la informaţiile potrivit cărora Guvernul Boris Johnson va mobiliza nave militare, începând din 1 ianuarie 2021, pentru blocarea incursiunilor ambarcaţiunilor europene de pescuit în apele teritoriale britanice, în cazul încheierii fără acord a tranziţiei post-Brexit.

Conform unor surse citate de cotidianul The Guardian, vor fi mobilizate patru nave militare care vor putea opri şi inspecta toate ambarcaţiunile de pescuit din state UE în zona economică exclusivă a Marii Britanii.

Negocierile dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană sunt în impas.

Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a anunţat că a stabilit duminică împreună cu premierul britanic, Boris Johnson, continuarea negocierilor, în speranţa obţinerii unui acord. „Am avut o discuţie utilă cu Boris Johnson în această dimineaţă. Am stabilit că negocierile vor continua”, a scris Ursula von der Leyen într-un mesaj pe Twitter.

Însă negocierile nu pot continua prea mult timp, în contextul în care tranziţia post-Brexit expiră pe 1 ianuarie 2021, iar Boris Johnson nu vrea prelungirea acesteia.