Summit-ul din Finlanda, desfăşurat pe fundalul anchetei în curs de desfăşurare a consilierului special al FBI, Robert Mueller, cu privire la presupusele încercări ale Kremlinului de a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din SUA, în 2016, va fi doar ultima dintr-o lungă serie de întâlniri tensionate dintre cele două părţi, de la izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial şi a Războiului Rece, ulterior, multe dintre acestea servind la schimbarea cursului istoriei mondiale. Întâlnirea lui Franklin D. Roosevelt cu liderul sovietic Iosif Stalin şi cu premierul Sir Winston Churchill la Teheran, în Iran, la sfârşitul lunii noiembrie 1943, a fost prima din trei (întâlniri) între superputerile aliate, în timpul conflictului. Cei trei au discutat despre strategie şi au convenit să deschidă un al doilea front împotriva Germaniei naziste, pentru a forţa resursele militare ale acesteia din urmă până la punctul de colaps, scrie The Independent, citat de Rador.

Donald Trump si Vladimir Putin, la HelsinkiFoto: Captura Facebook

Un agent german, Otto Skorzeny, a încercat să arunce în aer ambasada rusă unde erau găzduite discuţiile, dar operaţiunea planificată de el, Long Jump, a fost anihilată înainte de a putea fi executată, după ce a fost descoperit de ofiţerul KGB Gevork Vartanyan, informat de agentul sub acoperire Nikolai Kuznetsov. Într-un moment mai lejer, Stalin, suspicios, l-a instruit pe şeful său de informaţii, Ivan Argayants, să obţină o copie a unui memoriu pe care premierul îl văzuse trecând pe ascuns de la Roosevelt la Churchill. "Domnule, zborul dvs este deschis", scria. Cei Trei Grei s-au întâlnit din nou în staţiunea Ialta, în Crimeea, la Marea Neagră, pe 4-11 februarie 1945. Încrezători în înfrângerea iminentă a Germaniei, cei trei au planificat reorganizarea postbelică a Europei. Roosevelt a căutat, de asemenea, sprijinul Rusiei împotriva Japoniei în Pacific, în timp ce Stalin a sperat să cimenteze sfera de influenţă a Uniunii Sovietice asupra blocului estic. Declaraţia Europei Eliberate a fost semnată, promiţând oamenilor dreptul "de a crea instituţii democratice de la alegerea lor", dar peste numai cinci luni, superputerile s-au întâlnit din nou, la Potsdam, unde SUA şi Marea Britanie s-au înfruntat cu Rusia asupra eforturilor ei de a instala comunismul în Polonia, Cehoslovacia, România, Bulgaria şi Ungaria.

Harry Truman şi Clement Attlee le-au urmat lui Roosevelt, decedat, şi lui Sir Winston (învins la urne) şi au convenit asupra termenilor de predare a Japoniei, deşi relaţia preşedintelui Truman cu Stalin era mai rece decât cea a predecesorului său. Întâlnirea s-a încheiat la 2 august 1945 şi, patru zile mai târziu, Truman a ordonat ca bomba atomică să fie lansată peste Hiroshima. Pacea tulbure din anii reconstrucţiei postbelice a fost fragilă, cu ajutorul străin pe care SUA l-au semănat în toată Europa de Vest prin planul Marshall, privit cu ostilitate de către Kremlin, iar ierarhia sovietică crezând că adevăratul scop al Washingtonului era să-şi afirme controlul şi să creeze pieţe de export dependente de bunurile sale. Preşedintele Dwight D. Eisenhower s-a întâlnit cu premierul Nikolai Bulganin, împreună cu premierul britanic Anthony Eden şi cu preşedintele francez Edgar Faure, la Geneva, Elveţia, la 19 iulie 1955, pentru a discuta despre cooperarea în domeniul securităţii globale, în epoca paranoiei nucleare.

Reuniunea a fost considerată un succes şi a inspirat un sentiment reînnoit de optimism cu privire la posibilitatea dezarmării, determinându-l pe noul lider al URSS, Nikita Hruşciov, să devină primul şef de stat care a pus piciorul pe teritoriul american, pe 15 septembrie 1959, când a petrecut timp cu preşedintele Eisenhower la Washington şi Camp David, în Maryland. Cei doi şi-au exprimat speranţa de a asigura o "pace justă şi durabilă", dar aceasta a fost spulberată când sovieticii au doborât un avion de recunoaştere U-2 american şi au capturat pilotul, pe Francis Gary Powers, a cărui eliberare a trebuit negociată în schimbul spionului KGB Rudolf Abel, pe atunci aflat în custodia SUA, aşa cum este descris în filmul lui Steven Spielberg din 2015, Podul spionilor. Hruşciov a părăsit un summit de la Paris pentru controversa din mai 1960. URSS ar fi trebuit să se întâlnească cu Eisenhower, cu britanicul Harold Macmillan şi cu preşedintele francez Charles de Gaulle, pentru a susţine "coexistenţa paşnică", dar scandalul U-2 a intrat pe mâna bolşevicilor duri, critici ai "agresiunii americane", care l-au folosit pentru a face noi presiuni asupra lui Hruşciov. Premierul s-a întâlnit, totuşi, cu noul preşedinte al SUA, John F. Kennedy, la Viena, în iunie 1961, o reuniune care a fost descrisă drept "cel mai prost judecat summit din Războiul Rece".

Kennedy sperase să obţină angajamentul Rusiei faţă de Tratatul de interzicere a testelor nucleare, dar, în schimb, s-a contrazis cu Hruşciov cu privire la chestiunea suveranităţii Germaniei de Est. Kennedy, sub un tratament puternic din cauza durerilor de spate recurente, a rămas confuz după ce aproape că a stat în poala doamnei Hruşciov, la un eveniment, şi a fost prins pe picior greşit de acuzaţia lui Hruşciov că SUA intenţiona să "lichideze sistemul comunist", şi de ironia sa despre fiasco-ul din Golful Porcilor, privind Cuba: "Pot fi şase milioane de oameni într-adevăr o ameninţare pentru puternica Americă?" La 67 de ani, Hruşciov era mult mai experimentat şi a reuşit să-l întreacă pe preşedintele de 44 de ani, care a bătut în uşa maşinii, în semn de frustrare, în timp ce se îndepărta de ambasadă. Preşedintele american a recunoscut mai târziu că ostilitatea ocaziei i-a venit de hac: "M-a făcut KO". "Am o problemă teribilă. Dacă el crede că nu am experienţă şi nu am curaj, până când nu vom elimina aceste idei, nu vom ajunge nicăieri cu el", a declarat preşedintele reporterului de la The New York Times, James Reston. Construcţia Zidului Berlinului a început peste numai câteva luni.

Superputerile nu s-au mai întâlnit până în 1967. Preşedintele Lyndon Johnson este creditat cu îmbunătăţirea relaţiilor, după ce l-a găzduit pe Alexei Kosgyin la Colegiul Glassboro State din New Jersey, în iunie, după ce cei doi au fost aduşi laolaltă de izbucnirea Războiului de Şase Zile arabo-israelian, iar Kosygin sosise la New York pentru a se adresa ONU în legătură cu criza. Deşi SUA nu au reuşit să asigure sprijinul Rusiei pentru armata sa, încă blocată în Vietnam, dezgheţarea relaţiilor a fost considerată o victorie şi ulterior a fost numită "Spiritul Glassboro". La începutul anilor 1970, succesorii lor Richard Nixon şi Leonid Brejnev s-au întâlnit de trei ori - de două ori la Moscova şi o dată la Washington - şi au semnat mai multe tratate promiţătoare, inclusiv Tratatul împotriva rachetelor antibalistice şi Acordul privind prevenirea războiului nuclear. Nixon a vorbit despre "marile sale speranţe" pentru pace, dar a fost forţat să demisioneze, în dizgraţie, în scandalul Watergate, pe 9 august 1974, punând capăt unei întâlniri fructuoase a minţilor. Cu toate acestea, Gerald Ford şi Jimmy Carter s-au întâlnit ulterior cu Brejnev la Vladivostok, Helsinki şi Viena, şi au menţinut dialogul deschis asupra controlului armelor şi a securităţii.

În următorul deceniu, Ronald Reagan şi Mihail Gorbaciov i-au adus cu adevărat pe cei doi vechi duşmani împreună. Margaret Thatcher era o confidentă apropiată a lui Reagan şi se înţelege că a încurajat relaţia sa cu pragmaticul lider rus, cu asigurarea: "Putem face afaceri împreună". Reagan a crezut că cheia ruperii "pactului sinucigaş" al distrugerii reciproce sigure consta în relaţii personale calde şi i-a spus lui Gorbaciov, la primul lor summit, la Geneva, în noiembrie 1985: "Statele Unite şi Uniunea Sovietică sunt cele mai mari două ţări de pe pământ, superputerile. Ele sunt singurele care pot începe cel de-al treilea Război Mondial, dar şi singurele ţări care pot aduce pacea în lume". Preşedintele american a încercat să-l convingă pe Gorbaciov că ruşii au fost din punct de vedere istoric prea agresivi pe scena mondială şi că au o paranoia inutilă legată de intenţiile Washingtonului. Ulterior, la Reykjavik, în 1986, convenind asupra necesităţii de a reduce arsenalele nucleare, cei doi au fost de acord cu cererea Uniunii Sovietice ca SUA să renunţe la iniţiativa sa de apărare strategică, care ar fi putut însemna, efectiv, transpunerea problemei politicii nucleare periculoase în spaţiul cosmic.

Deşi nu s-a ajuns la niciun acord în Islanda, Tratatul privind forţele nucleare intermediare a fost semnat la Washington, un an mai târziu, eliminând rachetele balistice lansate la sol şi punând în mişcare o încetare a marii curse a înarmării. "Imposibila viziune" a lui Reagan fusese împlinită. Gorbaciov a continuat să conlucreze cu succesorul acestuia din urmă, George HW, Bush, pe o serie de probleme, inclusiv armele chimice şi primul război din Golf, în Irak, ceea ce a dus la dezintegrarea URSS, aflată în stagnare, în 1991. Relaţiile dintre Federaţia Rusă recent formată şi primul său preşedinte, Boris Elţîn, au fost iniţial bune, în special în timpul erei Bill Clinton. Potrivit cărţii lui Taylor Branch, The Clinton Tapes (2009), când Elţîn a vizitat Casa Albă, în 1993, pentru a-şi exprima noul angajament faţă de democraţie, rusul era atât de relaxat, încât a intrat într-o stare de confuzie şi a fost descoperit de personalul de securitate rătăcind pe afară în lenjerie intimă, încercând să oprească un taxi, pentru a putea ieşi la o pizza.

În epoca lui Putin, premierul rus atotputernic a participat la trei summit-uri cu George W. Bush, dar niciunul cu Barack Obama - când Dmitri Medvedev era preşedinte, când SUA şi Rusia s-au întâlnit la Praga, pe 8 aprilie 2010. După întâlnirea cu Putin la Ljubljana, Slovenia, pe 16 iunie 2001, Bush a remarcat: "L-am privit în ochi. Mi s-a părut foarte direct şi demn de încredere. Am avut un dialog foarte bun. Am reuşit să-i simt sufletul". Lucrurile s-au înrăutăţit ulterior, din cauza dezaprobării de către Moscova a războiului împotriva terorismului şi a opoziţiei SUA faţă de intervenţia militară a Rusiei în Georgia, în 2008. Putin şi Obama s-au întâlnit la alte întâlniri internaţionale, în special la G20, în Hangzhou, China, în 2016, când preşedintele SUA şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la "lacunele de încredere" existente între cele două superputeri, în special în ceea ce priveşte securitatea informatică.

Întâlnirea lui Putin cu preşedintele Trump vine într-un moment în care Rusia este elogiată pe scena internaţională pentru găzduirea Cupei Mondiale a FIFA, rămânând, în acelaşi timp, subiectul unor suspiciuni profunde cu privire la jaful din plan intern şi la intrigile politice din străinătate, mai ales cu privire la presupusa otrăvire a lui Serghei şi a Iuliei Skripal, la Salisbury, cu agentul neurotoxic mortal 'noviciok'.

articol The Independent (preluare Rador)