Stocurile de vin în Republica Moldova sunt, pentru prima dată, mai mici decât recolta anuală, datorită procesului mai bun de comercializare și de majorare a exporturilor, a declarat directorul general al Oficiului Național al Viei și Vinului, Gheorghe Arpentin, citat deRadio Chișinău.

HotNews.roFoto: Hotnews

R. Moldova a produs, în 2017, 18 milioane de decalitri de vin, cu aproape 30% mai mult decât recolta medie din ultimii șapte ani. Sectorul a contribuit cu 130 de milioane de dolari la economia națională, adică 0,75% din PIB.

Producția vinicolă a constituit peste 5% din valoarea totală a exporturilor.

Și destinația exporturilor s-a schimbat semnificativ în ultimul deceniu, astfel că 45% au ajuns pe piața Uniunii Europene și doar 20 la sută în țările CSI. Principala țară de destinație a vinurilor moldovenești a fost China, cu 17% din total.

R. Moldova a ajuns, în premieră, în situația când are în stoc mai puțin vin decât producția anuală, în condițiile în care în trecut stocurile reprezentau 3-4 recolte anuale, a spus Gheorghe Arpentin în cadrul unor audieri în Comisia parlamentară pentru agricultură și industrie alimentară.

În prezent, în R. Moldova sunt aproximativ 80 de mii de hectare de viță de vie cu struguri de vin și peste 20 de mii de hectare pentru struguri de masă.