Premierul spaniol Mariano Rajoy recurge la veto în privinţa proiectului de declaraţie de la summitul UE - Balcanii de Vest, programat la Sofia, pe data de 17 mai. Anunţul a fost făcut, luni, de către ziarul madrilen "El País", care citează surse diplomatice. Potrivit acestora, Rajoy nu va semna un asemenea document pentru că nu doreşte ca numele său să stea alături de cel al vreunui reprezentant al Kosovo. Motivul este legat de faptul că Spania se numără printre cele cinci ţări membre UE care nu au recunocut independenţa acestui stat balcanic, potrivit rador, care citeaza Mediapool.

HotNews.roFoto: Hotnews

De aceea, premierul spaniol intenţionează să părăsească forumul înaintea sosirii liderilor celor şase state din Balcanii de Vest care sunt candidate pentru aderarea la UE. Rajoy a spus că poate participa la cina neoficială cu liderii celorlalte state din UE, care va avea loc în ziua de dinaintea forumului oficial şi la care vor lua parte preşedinţii Serbiei, Muntenegrului, Albaniei, Macedoniei, Bosniei şi Herţegovina, precum şi al Kosovo.

"Noi avem o problemă serioasă. Unii vorbesc despre extinderea (UE) cu state care nu sunt recunoscute, inclusiv de Spania. Acest lucru a provocat o anumită îngrijorare la noi", a spus Rajoy, citat de sursele ziarului spaniol. Potrivit portalului Euractiv, care îşi are sediul la Bruxelles, premierul spaniol i-a transmis, la sfârşitul lunii martie, omologului său bulgar, Boiko Borisov, că sunt "probleme cu reuniunea la vârf de la Sofia", şi a avertizat că nu va participa dacă şi Kosovo va lua parte la reuniune. Anterior, anul acesta, Spania s-a opus unor părţi din strategia de extindere a UE, pentru că plasează Kosovo în aceeaşi poziţie ca celelalte foste republici iugoslave şi cu Albania. Înainte de adoptarea strategiei, Spania a trimis UE o notă de respingere, blocând oricemenţionare a Kosovo în contextul extinderii, dar şi folosirea termenului WB6 - Western Balkans 6 (Balcanii de Vest 6)", având în vedere că el se referă şi la Kosovo.

Surse diplomatice din cadrul UE au declarat pentru "El País" că celelalte patru state din UE care nu au recunoscut Kosovo ar fi putut fi de acord cu textul declaraţiei dacă guvernul Spaniei nu ar fi respins-o. Decizia finală a Madridului a fost luată pe data de 19 aprilie. Iată de ce summitul UE-Balcanii de Vest, primul de acest fel din ultimii 15 ani şi menţionat ca element principal al europreşedinţiei bulgare, se dovedeşte a fi mai problematic decât era de aşteptat.

Kosovo şi-a proclamat independenţa faţă de Serbia în anul 2008, după desfiinţarea de facto a fostei Iugoslavii.

În afară de Spania, Kosovo nu este recunoscut nici de alte state din UE - Grecia, Cipru, Slovacia şi România - din cauza problemelor lor interne cu regiuni secesioniste. Tocmai din această cauză, prezenţa delegaţiei kosovare la Sofia a provocat resentimente în rândul acestora. La începutul lunii aprilie, Serbia, România, Spania şi Grecia au ameninţat că vor boicota summitul despre Balcanii de Vest de la Sofia, din 17 mai, tocmai din cauza participării Kosovo şi a prezenţei noului preşedinte al acestuia, Hashim Thaçi.