Donald Trump a atacat duminica - in mod virulent - integritatea echipei procurorului special Robert Mueller, determinandu-i pe alesi din ambele tabere sa avertizeze in legatura cu o eventuala demitere a acestuia, o adevarata linie rosie in ochii lor, relateaza News.ro, citand AFP.

Donald TrumpFoto: Wikipedia

La doua zile dupa concedierea fostului numar doi in FBI Andrew McCabe, pe care-l avea in colimator de mai multe luni, presedintele american a lansat o noua salva de tweet-uri razbunatoare, subliniind ca este victima unei "vanatori de vrajitoare".

Fostul director al FBI Robert Mueller ancheteaza cu privire la suspiciuni de complicitate intre echipa de campanie a lui Trump si Rusia, insa incearca sa stabileasca daca presedintele s-a facut vinovat de obstructionarea justitiei.

"De ce echipa lui Mueller are 13 democrati inraiti, unii mari sustinatori ai lui Hillary corupta, si Zero republicani? Alt democrat a fost adaugat recent... Oare crede cineva ca este cirect? Si cu toate acestea, NU EXISTA COMPLICITATE", a scris Trump pe Twitter, apreciind ca aceasta ancheta "nu ar fi trebuit deschisa niciodata".

Numit la sefia FBI in 2001 de catre presedintele republican George W. Bush, Robert Mueller a fost pastrat in post de presedintele democrat Barack Obama. La numirea sa ca procuror special, el a fost salutat de numeroase nume grele republicane din cauza rigorii si integritatii sale.

Intrebate in traditionalele talk-show-uri de duminica dimineata despre tonul deosebit de dur al locatarului Casei Albe, mai multe voci sonore republicane au subliniat ca ancheta lui Robert Mueller este necesar sa fie dusa la sfarsit.

"El avanseaza pe masura probelor pe care le acumuleaza si cred ca este important sa fie lasat sa-si faca treaba, fara interferente", a subliniat la CNN senatorul din South Carolina Lindsey Graham. "Multi republicani imi impartasesc punctul de vedere", a tinut el sa sublinieze.

Iar daca Donald Trump ar decide sa-l destituie pe Robert Mueller? "Daca incearca sa faca asta, ar fi inceputul sfarsitului presedintiei sale, pentru suntem un stat de drept", a raspuns el.

JAMES COMEY "MINCINOSUL"

Chris Christie, fostul guvernator din New Jersey, care i-a fost foarte apropiat lui Trump in timpul campaniei, a laudat o ancheta desfasurata "cu multa integritate, fara cea mai mica divulgare". "Nu ar fi potrivit sa o faca si nu cred ca o va face", a subliniat el, referindu-se la ipoteza concedierii acestuia.

Ramane insa de vazut atitudinea liderilor republicani ai Camerei Reprezentantilor si Senatului in legatura cu acest scenariu.

La sfarsitul lui ianuarie, Trump s-a declarat pregatit sa depuna marturie in fata procurorului special, insa avocatii sai au incercat ulterior sa rectifice tirul, subliniind ca nu s-a decis insa nimic cu privire la aceasta chestiune sensibila.

Potrivit The New York Times, acestia din urma au primit recent, din partea echipei procurorului special, o lista de intrebari care ar putea sa-i fie puse in cursul audierii sale.

Intr-o serie de tweet-uri matinale, presedintele american l-a atacat din nou pe James Comey, fostul director FBI, pe care l-a destituit in mai 2017, pe care l-a catalogat "mincinos".

Acesta din urma, care urmeaza sa publice o carte, intr-o luna, a raspuns sambata pe Twitter atacurilor repetate la care este supus de catre Trump.

"Domnule presedinte, americanii imi vor auzi povestea in curand. Iar ei vor putea sajudece ei insisi cine este onorabil si cine nu este", a scris Comey.

Donald Trump a revenit, de asemnea, asupra unor informatii potrivit carora fostul numar doi din FBI Andrew McCabe, dat afara in mod abrupt cu doua zile inainte sa iasa, dupa 21 de ani de munca, la pensie ca functionar de rang inalt, ar fi luat notite despre interactiunile cu seful statului.

"Am petrecut putin timp cu Andrew McCabe, insa nu a luat niciodata notite cand era cu mine", a scris Trump pe Twitter, luand in deradere niste "Fake Memos", pe care le-a clasat in aceeasi categorie cu notele luate de Comey, deja predate echipei lui Robert Mueller.

In opinia lui David Axelrod, un fost consilier al lui Barack Obama, aceste atacuri vizand echipa lui Mueller, "clar false", demonstreaza un lucru, si anume ca "Mueller se apropie, iar presedintele este tot mai agitat".