Deputatii olandezi au aprobat marti o controversata propunere de lege care prevede retragerea nationalitatii pentru jihadistii cu doua nationalitati "care s-au alaturat unei organizatii teroriste", chiar daca acestia nu au fost condamnati pentru terorism, a anuntat ministerul Securitatii si Justitiei, citat de AFP.

Acest vot intervine in momentul in care Europa este zguduita de atacurile de la Paris, in noiembrie, si de la Bruxelles, in martie, efectuate de europeni suspectati ca au revenit in tarile lor dupa ce au luptat in Siria pentru organizatia jihadista Stat Islamic (SI).

Un think-tank new-yorkez, Soufan, estimeaza numarul combatantilor straini intre 27.000 si 31.000, originari din 86 de tari.

Daca revin in Olanda, "acesti jihadisti pot reprezenta un pericol direct pentru securitatea nationala", a afirmat ministerul, intr-un comunicat.

"Ministrul Justitiei poate decide retragerea nationalitatii pentru o persoana, chiar daca nu a fost declarata vinovata pentru terorism", a precizat un minister de cuvant, Wiebe Alkema.

In acest caz, "jihadistul va fi declarat persoana straina indezirabila". Cele doua masuri vor impiedica "revenirea legala in Olanda si in Spatiul Schengen".

Potrivit serviciilor de informatii olandeze, (AIVD), 200 de olandezi, dintre care 50 femei, s-au alaturat Statului Islamic in Siria si in Irak.