Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Premierul Arseni Iateniuk, la o conferinta alaturi de Merkel, premierul Republicii Moldova si cel al Georgiei: "Nu va mai exista vreodata un zid al Berlinului in Europa" 

de I.B.     HotNews.ro
Miercuri, 28 mai 2014, 23:42 Actualitate | Internaţional


Premierul ucrainean, Arseni Iateniuk, a afirmat, miercuri, in capitala Germaniei, ca "nu va mai exista vreodata un zid al Berlinului in Europa" si ca Ucraina vrea sa devina europeana, potrivit Mediafax. "Zidul Berlinului a cazut si nu va mai exista vreodata un zid al Berlinului in Europa", a declarat Arseni Iateniuk, intr-o conferinta de presa la care au mai participat cancelarul german Angela Merkel si sefii de Guvern ai Republicii Moldova, Iurie Leanca, si Georgiei, Irakli Garibasvili.

Cei patru lideri urmau sa ia cina impreuna, miercuri seara.

"Odata cu alegerea noului presedinte, obiectivul nostru este ca Ucraina sa devina o tara europeana", a continuat premierul ucrainean. "Poporul ucrainean asteapta de la noi schimbari", a adaugat el.

El a indemnat toate statele, "in special pe cele din Consiliul de Securitate ONU", sa-l recunoasca pe noul "presedinte ucrainean legitim ales", asa cum au facut deja tarile europene. De asemenea, el a invitat Rusia sa isi respecte angajamentele internationale cu privire la Ucraina.

Angela Merkel a exprimat ingrijorarea Berlinului in privinta observatorilor OSCE disparuti in Ucraina. "In mod firesc, in acest moment suntem ingrijorati in privinta observatorilor OSCE, dar vom face totul pentru ca ei sa fie eliberati", a spus ea.

Pe de alta parte, cancelarul german a amintit faptul ca Germania nu doreste ca Ucraina sa aiba de ales intre un parteneriat cu Europa si un altul cu Rusia si a subliniat ca dorinta sa este ca dialogul cu Moscova sa continue.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















651 vizualizari

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by