Vicepresedintele irakian Tarek al-Hachemi, refugiat in Turcia, a primit duminica o noua condamnare la moarte, in contumacie, de data aceasta intr-un caz de tentativa de atentat cu masina-capcana ce viza pelerini siiti, au informat surse judiciare citate de AFP.

"Astazi, instanta a pronuntat pedeapsa cu moartea impotriva lui Tarek al-Hachemi si a ginerelui sau" Ahmed Qahtan, consilierul personal al lui al-Hachemi, si el refugiat in Turcia, a anuntat purtatorul de cuvant al Consiliului Superior de Justitie, Abdelsattar Bayraqdar.

Aceasta noua condamnare survine "in legatura cu o tentativa de atentat cu masina-capcana impotriva unor pelerini siiti", a precizat acesta.

Atacul, care a fost dejucat, urma sa aiba loc in decembrie 2011, in timpul festivalului Ashura, cea mai importanta ceremonie religioasa siita, care prilejuieste un pelerinaj masiv in apropierea mormintelor mai multor figuri importante ale Ismalului siit, in orasul sfant Karbala.

Vicepresedinte sunnit si critic virulent al premierului siit Nouri al-Maliki, Tarek al-Hachemi este vizat din decembrie anul trecut de un mandat de arestare emis de justitia irakiana, care il acuza ca a condus "o echipa a mortii".

El a fost condamnat de doua ori la moarte, in contumacie, pe 9 septembrie, pentru uciderea unei avocate si a unui general. Joi, el a primit din nou pedeapsa capitala, pentru un complot ce viza asasinarea unui inalt oficial din ministerul de interne.

Al-Hachemi, care s-a refugiat in Kurdistanul irakian, apoi in Qatar, in Arabia Saudita si in final in Turcia, a negat comiterea tuturor faptelor retinute impotriva sa, sustinand ca acestea au fost fabricate din motive politice.