Pare a fi tot mai aproape momentul pornirii grevei, atât la compania de infrastructură feroviară, cât și la operatorul feroviar de stat. O parte dintre mecanicii de la CFR Călători ar putea opri lucrul începând de miercuri, pentru că nu vor să facă ore suplimentare, iar sindicaliștii de la CFR Infrastructură sunt pe cale de a declanșa un conflict colectiv de muncă, scrie Club Feroviar.

Tren al CFR CalatoriFoto: Vlad Barza / HotNews.ro

Nemulțumiți de modul în care s-a aplicat legea 195/2020 în cele două companii din subordinea Ministerului Transporturilor, ceferiștii se pregătesc să oprească lucrul, fie ca urmare a declanșării unei greve propriu-zise, fie prin alte mijloace.

Mecanicii de locomotivă de la CFR Călători vor opri lucrul începând de miercuri, pentru că și-au epuizat programul normat pe luna în curs și refuză să mai presteze ore suplimentare. Anunțul a fost făcut vineri după-amiază, în emisiunea Drumurile Noastre de la B1 TV, de Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România.

Nu se vor opri toate trenurile, însă mersul la gară pentru a pleca în vacanță sau unde are fiecare treabă se va transforma într-o loterie.

„Concret, din 26 iulie trenurile vor începe treptat să rămână fără mecanici de locomotivă. Noi am sesizat de multe ori faptul că nu s-a făcut schimbul real de generații/ Mecanicii de locomotivă sunt insuficienți, din cauza aceasta fac ore suplimentare, iar acum, când am ajuns la 1 iulie să fie plătiți pe salarii de portar, acar...pe un salariu unic, mecanicii nu vor să mai facă ore suplimentare”, spunea Rodrigo Maxim, în emisiunea de la B1TV. El a spus că de la 1 august lucrurile vor reveni la normal, dar mecanicii probabil vor refuza să facă ore suplimentare și la final de august.

Sindicaliștii sunt nemulțumiți de faptul că aplicarea Statutului personalului feroviar s-a făcut prin „aplatizarea” grilei de salarizare. Practic, la funcțiile de execuție este un salariu unic brut de 4.500 de lei, scrie Club Feroviar.

Sindicaliștii de la SNTFC CFR Călători nu pot face grevă, deoarece Contractul Colectiv de Muncă este valabil până la finele anului în curs.

Pot face însă colegii lor de la CNCF CFR SA, unde CCM a expirat încă de pe 26 martie. După runde succesive de negocieri eșuate cu administrația, vineri sindicatele au făcut oficial notificarea privind declanșarea conflictului colectiv de muncă.

„Având în vedere faptul că nu ați acceptat revendicările formulate de către salariații pe care îi reprezentăm în cadrul procesului de negociere colectivă, aspect care a condus la neîncheierea contractului colectiv de muncă al CNCF CFR SA pe anul 2023-2024 (…), vă notificăm declanșarea conflictului colectiv de muncă la nivelul CNCF CFR SA”, se arată într-o adresă oficială trimisă de președintele Federației Naționale Sindicale Mișcare Comercial Vagoane, Grigore Mare, directorului general al CFR SA, Ion Simu-Alexandru. În finalul adresei, se menționează faptul că sindicaliștii sunt deschiși în continuare la dialog.