România a înregistrat un deficit bugetar de aproape 4% (3,97% din PIB), însemnând 62,8 miliarde lei. Menționăm că bugetul pe 2023 se bazează pe un deficit de 4,4% din PIB, care cel mai probabil nu va fi atins.

Ministerul FinantelorFoto: Hotnews

Conform notei Ministerului de Finanțe, veniturile totale au însumat 418,85 mld lei în primele zece luni ale anului, în creștere cu 10,6% (an/an).

“Dinamica acestora a fost susținută în principal de evoluția încasărilor din impozitul pe salarii și venit, contribuții de asigurări, fonduri europene și impozitul pe profit. Încasările din TVA au consemnat o dinamică pozitivă mai temperată, explicată atât de decelerarea bazei macroeconomice relevante, cât și de un nivel mai ridicat al restituirilor de TVA”, spune instituția.

Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 481,66 mld lei au crescut în termeni nominali cu 13,1% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

“Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe primele zece luni ale anului 2023 au înregistrat o creștere cu 0,2 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului 2022, de la 30,2% din PIB la 30,4% din PIB”, conform sursei citate.

Cheltuielile de personal au însumat 108,05 mld lei, în creștere cu 10,8% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu dobânzile au fost de 28,13 mld lei, cu 3,72 mld lei mai mult față de aceeași perioadă a anului precedent, respectiv 15,2% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Vezi întreaga notă a Ministerului Finanțelor privind execuția bugetară la 10 luni