Lucasfilm a lansat joi noul sezon al „Visions”, antologia „Star Wars” prin care încearcă să atragă noi fani din întreaga lume pentru franciza galaxiei foarte, foarte îndepărtate. Iar data aleasă, 4 mai, sau Ziua Star Wars, nu e una întâmplătoare.

Star Wars: VisionsFoto: Lucasfilm Ltd / The Hollywood Archive / Profimedia

Primul sezon al Star Wars: Visions a avut premiera pe Disney+ în 2021, aducând fanilor francizei o serie de 9 scurtmetraje animate realizate fiecare de către un alt studiou japonez de anime sub o îndrumare creativă foarte relaxată a celor de la Lucasfilm.

În esență studiourilor din Japonia li s-a dat aproape mână liberă să vină cu o viziune proprie de animație Star Wars, cu respectarea unor reguli de bază, ca de exemplu să nu se pună să rescrie personaje deja cunoscute fanilor sau să vină cu elemente ce par nelalocul lor în universul mai larg al francizei.

Fiind vorba de o antologie, fiecare poveste este una independentă de celelalte iar studiourile au avut libertate deplină și în ceea ce privește stilul de animație pe care au vrut să îl folosească. Rezultatul final a fost unul cu influențe japoneze puternice, dar stiluri vizuale distincte față de seriile animate anterioare ale francizei Star Wars.

Unele episoade au fost în mod clar inspirate de stilul manga tradițional al benzilor desenate japoneze, altele au adus un ton ceva mai modern, în timp ce unele au amintit mai degrabă de stilul unor animații precum cele create de televiziunea americană Adult Swim.

Pentru noul sezon lansat astăzi cei de la Lucasfilm au păstrat în cea mai mare parte rețeta primului sezon, nota de originalitate fiind adusă de faptul că de data aceasta fiecare episod a fost atribuit unui studiou de animație dintr-o țară diferită.

Ce putem vedea în noul sezon al „Star Wars: Visions”

„Sith”, primul episod al sezonului, a fost realizat de spaniolii de la studioul El Guiri și va spune povestea unei foste acolit Sith care „duce o viață pașnică în izolare, când este confruntată de trecutul său după ce fostul ei maestru îi dă de urmă”.

Irlandezii de la Cartoon Saloon au făcut al doilea episod, Screecher's Reach, unul despre o fată tânără care descoperă alături de prietenii ei o peșteră legendară bântuită „a cărei atracție întunecată va schimba traiectoria vieții sale pentru totdeauna”.

Probabil unul dintre cele mai interesante episoade se anunță a fi The Bandits of Golak, care va urmări un băiat și sora sa mai tânără, una sensibilă la Forță, în timp ce fug de forțele imperiale și caută refugiu într-o tavernă „vibrantă dar periculoasă”.

Motivul pentru care cred că se anunță interesant ține de faptul că a fost produs de 88 Pictures, un studio de animație din India care a inclus foarte mult specificul local în poveste.

Un alt episod cu accente locale se anunță a fi și The Spy Dancer, un episod despre „prima dansatoare a unui cabaret faimos frecventat de Imperiali care își folosește setul de abilități unice pentru a spiona pentru Rebeliune, dar prezența unui ofițer misterios amenință să îi deraieze misiunea”.

După cum probabil te-ai așteptat, episodul în cauză a fost realizat de un studio de animație francez, La Cachette.

Celelalte episoade au fost create de studiouri din Chile (Punkrobot), Marea Britanie (Aardman), Coreea de Sud (Studio Mir), Japonia (D'art Shtajio) și Triggerfish (Africa de Sud), fiecare încercând să aducă măcar puțin din cultura locală în universul Star Wars, fără a-l părăsi însă.

Ceea ce cred că e destul de evident că Disney și Lucasfilm încearcă să realizeze cu noul sezon al Visions e atragerea unui public cât mai larg pentru franciză, propunând un Star Wars cu arome locale în zone în care altfel poate n-ar avea atât de mult succes și revin aici la exemplul Indiei, o piață cu un potențial enorm, că tot ar fi depășit recent China ca populație.

„Visions”, un serial „Star Wars” pentru fani din întreaga lume

Mutarea vine în contextul unei concurențe tot mai mari pentru timpul liber al celor aflați în fața micilor ecrane, nu doar pe latura de streaming, unde Disney+ a depășit încă de anul trecut Netflix ca număr de utilizatori la nivel global. Aici companiile privesc lucrurile diferit decât clienții, care rareori se gândesc că Netflix ar fi de fapt în concurență cu TikTok sau Youtube.

Motivul e simplu, de regulă folosim aceste platforme pentru tipuri de entertainment pe care le vedem diferite, dar la care companiile se gândesc că sunt doar metode alternative de a petrece timpul liber. Altfel zis, dacă stai prea mult cu ochii în TikTok, vei avea mai puțin timp pentru Netflix, Disney+, HBO Max sau o altă platformă de streaming.

Faptul că seria animată se adresează deopotrivă adulților cât și unui public mai tânăr mi se pare că merge tot în direcția aceasta, încercând să atragă fani către franciză încă de când sunt copii.

Dar mai interesant mi se pare cum cred că au gândit Disney Lucasfilm lucrurile cu Visions în contextul în care mai nou aproape orice serial sau film nou e privit cu suspiciune că ar fi „woke” sau încearcă să impună diversitate cu forța.

Dacă primul sezon, care s-a aplecat înspre influențele japoneze ale Star Wars din care George Lucas n-a făcut niciodată vreun secret (gândește-te doar la paralele dintre Jedi și samurai, sabia laser și katana, etc.), a fost un pariu sigur, al doilea se adresează nu doar fanilor de cursă lungă ai francizei, dar în același timp e unul care nu riscă să îi supere prea mult pe aceștia.

Cu alte cuvinte, Visions e un serial Star Wars, dar unul cu poveștile și personajele în afara canonului cunoscut și îndrăgit de fani, fără a se atinge de acesta. Hyeong Geun Park, regizorul episodului Journey to the Dark Head creat de studioul sud-coreean Studio Mir, mi se pare că a dat un răspuns edificator în această privință după ce a fost întrebat de povestea sa:

„Fiindcă Star Wars are un fandom grozav care iubește absolut totul despre el, nu prea am vrut să mă ating de el, în caz că îl afectează și ofensează fanii. Așa că am luat libertatea creativă și m-am gândit să pun povestea cu 3.000 de ani înainte de cea a primului film”.

Totuși, faptul că a ales să lanseze noul sezon tocmai de Ziua Star Wars mă face să cred că Disney și Lucasfilm au încredere mare în serie. May the 4th Be With You!

Te-ar putea interesa și: