Seful Politiei Romane, chestorul Liviu Popa, a declarat, miercuri seara, ca politistii au informatii ca Dinel Staicu ar fi parasit tara in cursul zilei de duminica, plecand in Ungaria "si de acolo mai departe cu avionul".

"Este doar o informatie, in prezent o verificam", a spus Popa, la o emisiune la postul B1 TV.

Liviu Popa a precizat ca Dinel Staicu nu a apucat sa obtina si un pasaport pe noul nume - Dinel Nutu, ci doar o carte de identitate, cu doua zile inainte de a pleca, in 1 aprilie. "O sa-l prindem si o sa-l aducem in tara", a mai declarat seful Politiei Romane.

Omul de afaceri craiovean Dinel Staicu a fost condamnat definitiv, luni, de Curtea de Apel Bucuresti la sapte ani de inchisoare cu executare, in dosarul privind falimentarea Bancii Internationale a Religiilor. Dupa pronuntarea sentintei, politistii l-au cautat pe Dinel Staicu la domiciliu, unde nu a fost gasit, el fiind dat, marti, in urmarire nationala.

Dinel Staicu si-a schimbat numele in Dinel Nutu, el facand o solicitare pe cale administrativa de schimbare a numelui, care a fost aprobata de Consiliul Local si publicata in Monitorul Oficial. Noul nume al lui Dinel Staicu a devenit legal de la 1 aprilie, cand omul de afaceri si-a ridicat noua carte de identitate, insa autoritatile au fost informate de aceasta schimbare miercuri, 6 aprilie, solicitand informatii de la Centrul National de Administrare a Bazelor de Date.

Reprezentanti ai Politiei Capitalei au precizat ca autoritatile au emis, in 5 aprilie, mandatul de urmarire pe numele "Dinel Staicu", pentru ca nici instanta, nici Politia nu fusesera informate ca procedura schimbarii de nume a fost dusa la bun sfarsit inainte de emiterea mandatului de executare a pedepsei cu inchisoarea.

Politia Capitalei a facut o solicitate, miercuri, la Centrul National de Administrare a Bazelor de Date, din subordinea Prefecturii Capitalei, reprezentantii acestei institutii confirmand schimbarea de nume in "Nutu Dinel".

Astfel, s-au inceput demersuri pentru ca toate actele de urmarire, inclusiv mandatul de executare a pedepsei cu inchisoarea sa fie modificate pe noul nume.