​Loteria Romana a anuntat ca, pentru tragerea Loto 6/49 de duminica, la categoria I se inregistreaza un fond de castiguri in valoare de aproximativ 5,5 milioane euro. Ultima data, premiul cel mare la Loto 6/49, in valoare de 1,7 milioane de euro, a fost castigat in data din 7 martie. Cel mai mare premiu din istoria acestui joc s-a castigat in 27 ianuarie 2008, valoarea lui fiind de 12,45 milioane de euro. Duminica debuteaza seria Tragerilor Loto 6/49 – "Sprijin pentru sinistrati".

Loto 6/49Foto: Rompres

In urma tragerii Loto 6/49 care a avut loc joi, la categoria I a acestui joc se inregistreaza un report in valoare de 22.718.993,12 (peste 5,3 milioane euro). Pentru prima tragere din seria Tragerilor Loto 6/49 – "Sprijin pentru sinistrati", la categoria I a acestui joc se inregistreaza un fond de castiguri in valoare de aproximativ 5,5 milioane euro.

Loteria precizeaza ca, incepand cu tragerea de duminica, 1 august, creste valoarea premiului la categoria a IV-a a jocului Loto 6/49, de la 4,5 lei la 10 lei.

Reportul la categoria I a jocului Noroc este in valoare de 1.766.622,94 lei, in timp ce la categoria a II-a reportul este in valoare de 14.695,05 lei.

Pentru tragerea de duminica, la categoria I a jocului Joker se inregistreaza un fond de castiguri in valoare de peste 896.000 de lei (peste 210.700 de euro), in timp ce la categoria I a jocului Loto 5/40 se estimeaza un fond de castiguri in valoare de peste 177.000 lei (peste 41.600 de euro).

Tragerile Joker, Loto 5/40, Loto 6/49 si Noroc vor avea loc incepand cu ora 16:30, in studioul Loteriei Romane din str. Reinvierii nr. 2A si vor fi difuzate pe postul de televiziune TVR1 incepand cu ora 19:25, iar omologarile in cadrul Telejurnalului de la ora 20:00.

Incep Tragerile Loto 6/49 - "Sprijin pentru sinistrati"

Duminica, 1 august, debuteaza seria Tragerilor Loto 6/49 – SPRIJIN PENTRU SINISTRATI. Aceste trageri vor avea loc in zilele de 1 august, 5 august, 8 august, 12 august, 15 august, 19 august, 22 august, 26 august si 29 august.

Prin organizarea acestor trageri, Loteria Romana se alatura apelului umanitar de sprijin pentru victimele inundatiilor.

Pentru aceste trageri speciale Loto 6/49 pretul variantei simple este de 6 lei. Incepand cu tragerea Loto 6/49 din 2 septembrie, pretul variantei simple revine la 4,4 lei.

Loteria Romana va dona o parte din cota care ii revine, in calitate de organizator din incasarile obtinute la jocul Loto 6/49, aferent lunii august.

Fondul de castiguri destinat jucatorilor nu este afectat.