Cât de plauzibilă este trimiterea de trupe NATO în Ucraina, ce rost are candidatura lui Iohannis și cât de importantă este funcția actuală a lui Mircea Geoană în Alianța Nord-Atlantică - sunt doar câteva dintre subiectele analizate de profesorul Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, într-un interviu pentru HotNews.ro.
Armand Goșu spune că nu crede că a existat o analiză serioasă făcută de consilierii lui Iohannis referitoare la candidatura acestuia la funcția de secretar general al NATO, pentru că altfel s-ar fi constatat că nu a existat niciodată în istoria alianței niciun președinte care să candideze pentru funcția de secretar general.
„Aceasta este o funcție tehnică care necesită abilități uriașe de comunicare. Uitați-vă la agenda actualului secretar general și comparați-o cu agenda președintelui României”, spune Armand Goșu.
În ceea ce privește faptul că actualul secretar general adjunct al NATO este un român, Mircea Geoană, expertul spune că în 30 de ani de când se ocupă de zona de securitate nu a știut că această funcție ar fi una importantă, dar că în orice caz Geoană are „abilități mai mari de comunicare decât președintele României”.
Prezentăm, mai departe, principalele declarații ale lui Armand Goșu.
Interviul integral poate fi vizionat pe canalul HotNews.ro de YouTube.
Este omenirea aproape de un război nuclear?
Pe Netflix există un documentar, „Turning Point, The Bomb and the Cold War”, care lansează câteva teme importante, în opinia mea: una ar fi că posibilitatea unui război nuclear s-a întors acum la nivelul din Războiul Rece, iar cea de-a doua e că numai norocul ne-a salvat de dezastru în acea perioadă pentru că bombele nucleare s-au aflat tot timpul la dispoziția unor oameni instabili.
Domnule Goșu, cât de aproape suntem acum de războiul nuclear?
Armand Goșu: Dacă ne referim la înțelesul lui dramatic, din perioada Războiului Rece, probabil că nu am fost nici atunci și nu suntem nici acum foarte aproape.
Dacă vorbim însă de arme nucleare tactice, de putere mai mică, sunt șanse destul de mari. Sunt mai mari decât acum doi-trei ani, de când a început agresiunea extinsă a Rusiei împotriva Ucrainei.
În același timp, Rusia n-are niciun motiv în acest moment să utilizeze o bombă nucleară, fie ea și tactică, pentru că nu și-ar atinge niciunul din obiectivele propuse.
Pe front nu a fost niciodată într-o poziție atât de bună. Putea fi tentată în vara lui 2022, când suferise o înfrângere, dar acum este în ofensivă, deci nu ar avea de ce.
O bombă nucleară tactică ar putea fi utilizată când vrei să distrugi un corp de armată undeva, sau vrei să obții niște distrugeri materiale, arme, muniții. Dar nu a existat în niciun moment intenția Ucrainei sau Rusiei să strângă foarte mulți oameni și muniții la un loc, ca să poți rezolva problema cu acest tip de arme.
Apoi mai există o diferență destul de evidentă între percepția amenințării nucleare între Europa de vest, care e mai aproape de focoasele nucleare ale Rusiei, și cea din Statele Unite.
În SUA, în anii 68-69, au fost niște articole ale lui Kissinger în care vorbea despre posibilitatea unor lovituri tactice nucleare care, spunea el, nu sunt imposibile, nici neapărat de ocolit, tocmai pentru a nu da satisfacție Rusiei.
Propaganda rusă a lucrat foarte mult pe tema asta, de război nuclear - fiind una dintre temele luptei pentru pace finanțată generos de Moscova în perioada Războiului Rece.
Acum rușii vorbesc foarte des despre război nuclear ca să ne speriem. Este un fel de coadă a propagandei rusești din perioada Războiului Rece.
Acum depinde de noi să nu cădem în siajul aparatului de propagandă rusă, pentru că suntem în plin război hibrid. Trebuie să înțelegem lucrul ăsta și trebuie să explicăm publicului ce înseamnă asta, că nu trebuie să ne speriem.
Deci, folosind această amenințare, ce vrea Putin să ne transmită? Că ar trebui să cedăm.
Eu cred că ar trebui să discutăm altceva în România, în condițiile în care nu mai avem garanția de securitate că apartenența la NATO e 100% sigură. Totuși, Ucraina este o țară care a primit niște garanții de securitate, i s-au asigurat frontierele de către americani, britanici, ruși. Unde s-au dus aceste asigurări?
Mă gândesc totuși că e o diferență între garanția de securitate pe care a primit-o o țară precum Ucraina și chiar apartenența la NATO. Sau nu?
Vedem, nu știm.
Cât de prost stau lucrurile pe frontul ucrainean?
Toate știrile din presa internațională vorbesc despre faptul că lucrurile stau foarte prost pe frontul din Ucraina. Cum este în realitate?
Foarte rău, de data aceasta presa nu minte. Totuși, capacitatea Rusiei de a rupe frontul, de a ocupa Kievul nu mi se pare evidentă în acest moment.
Pe de altă parte, (n.r. - ucrainenii) stau rău pentru că nu mai au muniție. Muniție pe care trebuiau să o primească de la Statele Unite și de la Europa. Deci nu pentru că ucrainenii s-au decis să nu mai lupte.
Să nu uităm că americanii nu reușesc de șapte-opt luni să treacă prin Congres un pachet financiar care permite trimiterea de muniție pe front, care înseamnă locuri de muncă tot în America. Banii aceia rămân tot în America.
Și nu pleacă muniție de ultimă generație, ci muniție din depozitele militare ale SUA.
De ce, practic, e nimicit acum orașul Harkiv? Pentru că nu are apărare antiaeriană. De ce nu are? Pentru că aliații occidentali ai Ucrainei nu livrează muniție.
De ce se întâmplă aceste lucruri? Sunt alegeri europarlamentare, în Europa probabil se simte cel mai confortabil spionajul rusesc, rețelele de propagandă rusă sunt active, acum câteva zile pro-rușii au câștigat alegerile prezidențiale din Slovacia.
Acolo acum sunt anti-ucraineni la pachet, atât președintele, cât și premierul.
De ce sunt anti-ucraineni? Pentru că propaganda rusească funcționează foarte bine și oferă ce-și dorește fiecare la un moment dat, pe orice fel de teme: de la problemele cauzate fermierilor până la orice altceva.
În Germania, AfD-ul (n.r- partid populist, anti-UE) stă foarte bine în sondaje, iar social-democrații tremură ca nu cumva să supere Rusia. Social-democrații germani au o lungă tradiție de cooperare cu Rusia. Dacă ne întoarcem în istorie ne amintim, de exemplu, de republica de la Weimar, de Rapallo (n.r.- tratat semnat în 1922 între Rusia sovietică și Germania), de bazele militare germane de lângă Moscova, din anii 20-30.
Lucrurile acestea nu se șterg, au intrat în ADN. În momentul în care o generație-două repetă aceste lucruri vorbim deja de o structură politică.
Și care ar fi finalul? Finalul este „business as usual” și Ucraina „să cedeze”, așa cum a zis și Trump.
Problema în acest război nu este ce face Rusia, ci una mult mai gravă și anume compromiterea Americii. Ideea unei Americi care apără o ordine mondială dispare. Când America va veni peste câțiva ani să ofere garanții altui stat, mulți vor râde.
România va mai avea încredere în garanțiile Americii? Iată că americanii nu le-au livrat arme ucrainenilor, apoi după ce le-au dat arme, nu le-au mai dat muniție. Mulți se vor gândi: „păi poate e mai bine să te aliezi cu Iranul, cu Coreea de Nord, cu China”.
Acestea sunt niște discuții foarte serioase, sigur nu vor începe în România, unde sunt niște băieți care se ocupă de chestiile astea, dar vor începe în străinătate. O să avem surprize.
Lumea o să zică că dacă aliații tradiționali și ordinea mondială în care am crezut se prăbușesc, atunci trebuie să ne reorientăm, pentru că trebuie să supraviețuim.
Să știți că imperiile când pică, nu se prăbușesc neapărat pentru că sunt agresate din afară. Imperiul Roman s-a prăbușit pentru că a fost mâncat din interior.
Ce rost are candidatura lui Iohannis la conducerea NATO?
Haideți să ne întoarcem la România: în acest context pe care l-ați descris dumneavoastră e o întrebare ce rost are candidatura lui Iohannis la șefia NATO? Cum o vedeți?
Nu e absolut nimic nou, Bucureștiul este în același hău de mediocritate și prostie cu care suntem obișnuiți. Eu nu am auzit să se fi pus problema la modul serios ca președintele României să fie șef la NATO, de la niciun contact, nici la mâna a doua, de la oamenii cu care mai vorbesc. Nici măcar cu două zile înainte să fie făcut anunțul nu am auzit așa ceva.
La fel și legat de cealaltă variantă, cu o funcție la UE, am întrebat la Bruxelles oameni care se pricep și mi-au spus că nu există nicio șansă.
Faptul că eu mă ocup de Rusia, pe mine mă ajută să înțeleg România, unde lucrurile nu-s foarte diferite față de Rusia. Diferența este că România este un stat mic și, mulțumită contextului internațional este integrat în clubul occidental.
Deci ce se întâmplă în România? Ai niște structuri în subordinea președintelui care nu-i vor livra niciodată acestuia o analiză serioasă. Este o competiție între SRI, SIE, SPP, STS, ministerele Apărării, de Externe, ca să-i facă pe plac liderului suprem.
Au încercat să ghicească ce ar vrea să audă liderul suprem și și-au închipuit să ar vrea să fie șef la NATO. Și l-au încurajat în acest sens.
Dacă ar fi făcut o analiză ar fi aflat că n-a existat în istoria NATO situația ca un fost președinte să candideze pentru funcția de secretar general. Asta este o funcție tehnică, unde trebuie să ai abilități uriașe de comunicare. Trebuie să mediezi între state, trebuie să faci naveta, uitați-vă la agenda actualului secretar general și comparați-o cu agenda actualului președinte al României.
Avem un român, Mircea Geoană, care este în acest moment adjunctul șefului NATO.
În cei 30 de ani de când mă ocup de zona de securitate, până la Mircea Geoană nu am auzit de niciun secretar general adjunct. Poate că e importantă și funcția asta, dar nu știu.
Revenind la funcția de secretar general al NATO aceasta este o funcție făcută pentru miniștri de externe, miniștri apărării au fost și doi prim-miniștri, deci este o funcție pentru oameni care pot să medieze, pot să comunice, au abilități diplomatice.
Or, cu tot respectul, nu e cazul președintelui României.
De ce a mințit România referitor la contribuția la bugetul de apărare?
Cum interpretați faptul că România a contribuit la armată mai puțin decât a spus: 1,65% din PIB, față de peste 2%?
Aliații occidentali știu foarte bine cât valorează România, știu că România nu a dat 2%, dar ce pot să facă? Numai că o dată la un an sau doi ani publică aceste cifre care sunt evidente.
Gândiți-vă că în Occident sunt generații întregi de diplomați care au învățat să aibă de-a face cu românii, se pot uita la ce s-a întâmplat în ultimii 40-60 de ani. Știu foarte bine ce fac românii, pentru ei chiar ar fi curios și excepțional să se schimbe ceva.
Puteți să mergeți la documentele diplomatice americane, britanice, franceze, folosite în lucrările de istorie, ca să vedeți cum descriu ambasadorii acestor țări realitățile din România și așteptările dumneavoastră vor fi mult mai mici.
Dacă un demnitar român ar fi intenționat să meargă la NATO ar fi trebuit să fie foarte activ pe dosarul ucrainean. A fost președintele Zelenski la București și au anulat în mod jenant discursul din parlament.
De frica lui Șoșoacă…
Nu mi-e clar asta. Eu cred că băieții de la butoane nu au vrut: să nu ne supărăm cu rușii.
Ce s-a întâmplat cu noi în anii 89 și 90, când s-a schimbat garnitura de politică externă și de securitate în țările din Estul Europei? La Varșovia a fost o negociere, unii au ieșit din scenă.
În România, nu s-a întâmplat așa ceva. Astăzi la putere sunt în continuare copiii și nepoții acelora din regimentele sovietice „Horia Cloșca, Crișan”, „Tudor Vladimirescu”, care au venit în România în toamna lui 44.
Cum trebuie interpretată declarația lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina?
Multă lume se întreabă ce urmărește Macron care vorbește despre trupe NATO trimise în Ucraina. Dumneavoastră vedeți trupe NATO în Ucraina?
Cred că-i musai dacă vrem ca Ucraina să nu fie înfrântă. Cred că acolo o să ajungem. Acum nu știu dacă chiar NATO sau fără siglă NATO.
Adică ale statului respectiv, nu NATO, ci trupe franceze, să zicem..
Da. Adică dacă în NATO trebuie să se ia o decizie trebuie ca și Ungaria să aprobe. Sau Turcia. Or e puțin probabil ca Ungaria să fie de acord sau Slovacia. Vor spune: NU. Iar după alegerile de anul acesta, probabil, o să fie mai multe țări care o să zică „nu”.
În același timp, pentru România, pentru Polonia, pentru baltici, Franța, în general pentru oamenii care înțeleg ce se întâmplă și nu fac jocul Rusiei, devine vital să susțină Ucraina, nu doar retoric, ci cu oameni și muniție.
Nu-mi fac iluzii despre România, dar polonezii, francezii sau alții e musai să facă ceva.
Dar ce au francezii cu rușii?
Gândiți-vă la Africa Centrală unde au venit rușii acolo unde francezii aveau influență. Trupele Wagner au deșurubat din pozițiile de putere oameni care erau sprijiniți de francezi, au scos afară afaceri franceze din Africa Centrală, au consolidat regimuri autoritare, unele criminale, dictatori și așa mai departe.
Aceste trupe de mercenari Wagner au fost de o violență extremă și au acționat și propagandistic extrem de agresiv împotriva Franței care își menținuse până azi influența în Africa Centrală. Au inventat scenarii de crime care, chipurile, au fost făcute de Franța populațiilor locale.
Apoi, Franța este singura putere nucleară dintre statele UE. Problema Europei este că nu există leadership, iar Macron nu are alegeri anul viitor, deci își poate permite să facă ceva. Spre deosebire de Germania sau de alte țări occidentale. Nici pe britanici nu-i interesează prea mult, au intrat într-o splendidă izolare.
În Polonia, Tusk nu are încă un guvern foarte solid, poate să-și frângă gâtul, nu am convingerea că-l prinde Crăciunul prim-ministru. Țările baltice sunt invadate de refugiați ruși. România așa cum e ea, cu probleme, pare liniștită.
Ce va face România dacă Moldova va fi atacată?
Despre Moldova, există informații că oameni de acolo se tem că s-ar putea întâmpla ceva grav în perioada următoare. Ce poate să facă Putin în Moldova?
Trebuie să vedem care sunt scopurile lui în Moldova. Sunt alegeri prezidențiale, anul acesta, poate vrea să scape de Maia Sandu și să aducă la putere un președinte favorabil.
I-ar folosi să pună presiune pe Ucraina, într-o zonă foarte sensibilă, cum e regiunea Odesei. Putin spune tot timpul că Odesa e oraș rusesc iar războiul nu se va termina până când Odesa nu va reveni în granițele patriei -mamă.
România a dat tot timpul asigurări Moldovei. E o întrebare: ce va face România dacă Moldova pățește ceva?
Va da un comunicat de presă în care condamnăm agresiunea. Ce poate face România? Se va duce la Bruxelles ca să obțină o condamnare comună a UE.
Altfel, România are acolo un milion de cetățeni, deci are niște capacități fantastice de a interfera în viața internă a Republicii Moldova: nu știu dacă le va folosi, sper să le folosească cât mai bine.
Vor fi dispuși tinerii din România să-și apere țara în cazul unei agresiuni?
Credeți că într-o situație delicată tinerii din România vor dori să-și apere țara?
Eu sper că da. Dar din experiență vă spun că nu-s foarte mari șanse. Chiar vorbeam cu niște studenți despre acest subiect, iar unul mi-a spus că nu are de gând să-și pună pielea în saramură. Pentru cine? Pentru niște „hoți”? Păi, băieții ăștia au furat, de ce să se lupte pentru ei?
Era un băiat educat din provincie, avea foarte multe informații despre cine furase fabricile. „Bun și ce faci?”, l-am întrebat. „Am pașaport UE, plec în altă parte”, mi-a răspuns.
Niciodată nu a fost mai bine ca acum în istoria noastră, dar am constatat că avem o mare problemă de percepție a oamenilor față de elita politică, față de faptul că nu merge justiția etc.
Aș vrea să încheiem într-o notă optimistă și să spun că nu avem, totuși, un politician important care să fie pe față anti-Ucraina.
Ne grăbim. Haideți să vorbim după 10 iunie, să vedem rezultatele la europarlamentare, locale, și vorbim după aceea. Pentru că s-ar putea „să renteze” la un moment dat, din punct de vedere politic, să fii anti-Ucraina.
Tot dialogul cu Armand Goșu poate fi urmărit pe canalul de YouTube al HotNews.ro.
45
31
