Trei pacienţi de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, judeţul Vaslui, au murit şi un altul este în stare gravă, după ce toţi cei internaţi au mâncat alimente pe bază de peşte, oferite de o mănăstire, anunţă Ministerul Sănătăţii. Alţi 29 de pacienţi sunt transferaţi la spitale din Bârlad și Vaslui. La Spitalul din Murgeni sunt internate peste o sută de persoane.

Ambulanță SMURDFoto: © LCVA | Dreamstime.com

01:10Polițiști, procurori, dar și inspectorii DSVSA Vaslui au ajuns la Mănăstirea Florești

Inițial aici au ajuns cei de la DSVSA, care au scos din frigidere și congelatoare peștele depozitat. L-au cântărit și l-au pus sub sechestru. În timp, au ajuns și polițiștii din Vaslui, care au sigilat bucătăria, relatează Vremea Nouă.

S-a stabilit vânzătorul peștelui pangasius, iar inspectorii DSVSA vor descinde mâine dimineață la acel depozit pentru a verifica toată marfa. De altfel, același lucru îl vor face și în cazul conservelor din pește care au fost date bolnavilor din spitalul Murgeni la cină.

Inspectorii sanitar-veterinari au dat o amendă în valoare de 40.000 de lei mănăstirii, pentru că nu avea autorizație de funcționare pentru cantină și de catering și nici avizele necesare. Polițiștii veniți fac cercetări pentru ucidere din culpă.

23:24Pe lângă mâncarea oferită de pomană de călugării de la Florești, pacienții spitalului din Murgeni ar fi mâncat și conserve din pește, mai relatează Vremea Nouă.

Conform publicației citate, situația de la spitalul din Murgeni se complică. Pe lângă cei trei morți, un pacient în stare gravă și alți zeci de bolnavi care prezintă simptome, au apărut complicații și la 10 dintre angajații spitalului. Se pare că și aceștia au mâncat meniul cu pește oferit de cei de la mănăstire. Ei sunt internați la Bârlad cu simptome.

Dar, pe lângă mâncarea adusă de la Mânăstirea Florești, în meniurile bolnavilor din ziua de marți au mai fost introduse alimente precum conserve din pește și icre de pește.

„Am verificat cu domnul manager conservele care s-au dat marți seara la cină. Pentru că, în afară de ce au adus cei de la Mânăstirea Florești, bolnavii au mâncat la micul dejun icre de pește, iar seara conserve. M-am uitat pe termenele de valabilitate ale acestror produse și, de exemplu, la conservele din pește am observat că acestea se expiră în 2026 și provin din același lot. Este posibil și de la aceste produse să fie probleme”, a afirmat primarul din Murgeni, Eduard Cazacu, care de profesie este inginer zootehnist.

Trei pacienți morți, unul în stare comatoasă, alți 29 cu simptome

23:11Potrivit unui comunicat difuzat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), au fost „identificați alți 29 pacienți, conștienți, care prezintă simptomatologie specifică”.

  • „Pentru gestionarea optimă a situației apărută la Spitalul de Psihiatrie din localitatea Murgeni, județul Vaslui, în urma căreia mai mulți pacienți au prezentat o stare alterată de sănătate, a fost dispusă măsura alocării resurselor necesare evaluării acestora și transportul la spital pentru investigații amănunțite de specialitate.
  • Astfel, la fața locului au fost trimise 1 autospecială pentru transport victime multiple din cadrul ISU Vaslui, precum și 4 ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui. Ulterior, resursele au fost suplimentate cu 1 microbuz de la ISU Vaslui ,1 autospecială pentru transport victime multiple din cadrul ISU Iași și 1 ambulanță de terapie intensivă mobilă, cu personal medical din cadrul SMURD Iași.
  • Din nefericire, pentru 3 dintre bolnavi, care se aflau în stop cardio respirator, a fost necesară aplicarea manevrelor salvatoare de viață, însă aceștia au fost declarați decedați, iar o altă persoană aflată în stare comatoasă, a fost transportată la CPU Bârlad.
  • Din datele furnizate de echipajele medicale, au fost identificați alți 29 pacienți, conștienți, care prezintă simptomatologie specifică, urmând a fi transferați preventiv la CPU Bârlad, respectiv UPU Vaslui, pentru monitorizarea evoluției stării acestora de sănătate.
  • Situația este în dinamică”, a transmis IGSU.

23:04DSP Vaslui a ridicat probe din spital pe care le trimite la IML Iași, iar inspectorii DSVSA au plecat spre mănăstirea Florești

Vremea Nouă relatează că reprezentanții DSP Vaslui au ridicat probe de la spitalul din Murgeni, pentru a le duce la analiză în laboratorul Institutului de Medicină Legală Iași. Mai mult, DSP Vaslui a cerut și lista cu meniurile de pe ultimele trei zile ale spitalului.

Inspectorii de la DSVSA Vaslui au plecat spre Mânăstirea Florești, pentru a ridica probe din mâncarea care s-a gătit acolo, mai scrie Vremea Nouă. Ei vor verifica de asemenea dacă mânăstirea are autorizație sanitar-veterinară pentru bucătărie și verifică și dacă au autorizație pentru activitatea de catering. Aceștia spun că administratorul spitalului nu avea voie să primească alimente a căror origine nu este controlată și certificată.

22:40Medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, a declarat miercuri seară, pentru News.ro, că 27 de pacienţi cu simptome specifice bolii digestive sunt transferaţi de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni la Spitalul din Bârlad.

Conform acestuia, misiunea de la Spitalul Murgeni nu se încheie odată cu transferul celor 27 de bolnavi, iar echipajele rămân în alertă, în condiţiile în care la Spitalul de la Murgeni sunt internaţi peste o sută de bolnavi cu afecţiuni psihiatrice.

Patru pacienţi, preluaţi de Ambulanţă de la Spitalul din Murgeni în decurs de câteva ore. Trei au decedat

Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui au intervenit, miercuri, pentru preluarea a patru bolnavi cu simptomatologie digestivă, de la Spitalul din Murgeni. Trei pacienţi se aflau în stop cardio-respirator şi nu au mai putut fi resuscitaţi.

„Ambulanţa Vaslui a intervenit în cursul acestei zile de 4 ori la Spitalul Murgeni în decurs de câteva ore. Mai întâi pentru un bărbat de 45 de ani ce trebuia transferat la Spitalul Bârlad cu suspiciunea de gastroenterocolită. Pacientul a fost găsit de echipajul SAJ în stop cardio-respirator. Împreună cu alt echipaj cu medic s-au efectuat manevre de resuscitare, fără succes, fiind apoi declarat decedat. A doua solicitare a fost pentru un bărbat de 68 cu acelaşi diagnostic. A fost transferat în stare gravă la Spitalul Bârlad. A treia solicitare a fost pentru o femeie în vârstă de 50 de ani, găsită în stop cardio-respirator. Nici aceasta nu a răspuns la resuscitare, fiind declarat decesul. A patra solicitare este acum în desfăşurare. Este un bărbat de 54 de ani aflat în stop cardio-respirator. Două echipaje SAJ efectuează acum resuscitare”, au transmis, miercuri seară, reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, potrivit News.ro.

La ora transmiterii acestei ştiri, autorităţile din Valsui organizează transferul altor cel puțin 20 de pacienţi internaţi la Spitalul Murgeni, care prezintă simptomatologie digestivă.

„Transferul este coordonat de ISU Vaslui şi va fi efectuat cu ambulanţa de victime multiple şi două ambulanţe SAJ”, au precizat reprezentanţi ai Serviciului de Ambulanţă Vaslui.

De asemenea, de la Iaşi se deplasează spre Murgeni o ambulanţă de victime multiple şi o ambulanţă de terapie intensivă pentru o posibilă agravare a situaţie.

„Toţi pacienţii şi o parte din personalul spitalului au consumat alimente pe baza de peşte, furnizate de o mănăstire din apropiere”

„La ora 18:30, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au fost anunţaţi verbal de DSP Vaslui, referitor la o situatie gravă apărut la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, aflat în subordinea primăriei din localitate. În cursul zilei de 21 noiembrie, toţi pacienţii şi o parte din personalul spitalului au consumat alimente furnizate de o mănăstire din apropiere, pe baza de peşte”, a transmis MS.

Potrivit sursei citate, în cursul nopţii, un pacient a prezentat simptome digestive, vărsături şi diaree. Aceste simptome au apărut, în cursul zilei de 22 noiembrie, şi la alţi pacienţi.

„Până în momentul de faţă s-au înregistrat 3 decese şi 1 pacient în stare grava e internat la Spitalul din Bârlad. Ministerul Sănătăţii a organizat, imediat dupa informare, o celula de criză care a dispus transferul tuturor pacienţilor simptomatici la spitalul din Bârlad, unde există asistenţă medicală de terapie intensivă, precum şi preluarea de probe biologice şi de aliment pentru analiza toxicologică la IML Iaşi. Probe din alimente au fost preluate şi directionate de asemenea către INSP - Centrul de Sanatate Publica din Iasi pentru analize microbiologice”, a arătat MS.

Toxiinfecție de la alimentele primite de pomană, spun autoritățile. Ce spune starețul mânăstirii

Reporterii publicației locale Vremea Nouă l-au contactat pe starețul Mânăstirii din Florești, părintele Iezechiel, care a declarat:

„M-a sunat directrul spitalului, domnul Carp și mi-a spus de nenorocirea care s-a întâmplat! Eu i-am spus că nu cred că e de la noi, fiindcă mâncarea pe care am dus-o ieri acolo am mâncat-o și noi la mânăstire și nu avem nimic. De obicei, noi facem astfel de acte de caritate, iar cum ieri a fost Intrarea în biserică a Maicii Domnului, le-am dus de pomană masă de pește: ciorbă de perișoare din pește și pangasius prăjit. Am ales acest pește special ca să nu aibă oase, știind că masa este pentru suferinzi cu probleme psihice. Încă o dată, repet că nenorocirea de acolo nu are nici o legătură cu masa gătită la noi la bucătărie”, a precizat starețul mânăstirii.

Primarul orașului Murgeni, Eduard Cazacu, a venit de urgență la unitatea spitaliceasă, relatează reporterii Vremea Nouă.

„Sunt alături de directorul spitalului și împreună am luat decizia să nu se mai consume nici măcar apă din spital. Au fost ridicate probe din mâncare, din ce s-a primit de la mânăstire, dar și din apă, pentru că nici nu știi de unde a plecat totul”, a declarat edilul, conform sursei citate.

La rândul său, managerul spitalului din Murgeni, Ionel Carp, a declarat pentru Vremea Nouă:

„Totul debutează cu o diaree puternică, cu vomă și febră, după care pacienții intră direct în stop cardio-respirator. Din momentul în care debutează boala până la stop cardio-respirator timpul este foarte scurt, de circa o oră jumătate. Am convocat toți medicii de acasă și vom mai transporta la spitalul din Bârlad încă 18-20 de pacienți, cu ambulanțe multiple, pe lângă pacienta deja aflată la spitalul din Bârlad. În total, la spitalul din Murgeni sunt internați 142 de pacienți”.