Fostul ministru de externe Bogdan Aurescu a candidat pentru postul de judecător la Curtea Internațională de Justiție împotriva candidatului rus și l-a învins categoric pe acesta. Scorul a fost de 117 voturi în Adunarea Generală (avea nevoie de 97). Rusia a obtinut doar 77 de voturi.

Bogdan AurescuFoto: Tomas Tkacik/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

În Consiliul de Securitate, Aurescu a obtinut 9 voturi.

„Aceasta este o victorie pentru România, pentru primatul dreptului internațional, reflectând angajamentul nostru ferm pentru ordinea internațională bazată pe reguli”, a scris președintele Iohannis pe X.

Victoria este cu atât mai importantă cu cât susținerea imensă s-a datorat nu numai statelor europene, dar și statelor asiatice și africane, mai puțin interesate de soarta războiului din Ucraina.

  • Este pentru prima dată când România ocupă o astfel de funcție în cadrul celui mai important organ judiciar al ONU.
  • Alegerea judecătorilor CIJ este considerată a fi unul din cele mai complexe procese de selecție din sistemul multilateral, votul desfășurându-se simultan atât în Adunarea Generală, cât și în Consiliul de Securitate, fiind necesară majoritatea absolută în ambele foruri.
  • De la început, Aurescu a fost susținut de o coaliție de state diverse, nu a fost doar un candidat regional, chiar dacă a candidat pentru postul de judecător la CIJ din partea Europei de Est. Statele care l-au co-nominalizat au fost Olanda, Italia, Bulgaria, Estonia, Letonia, Peru, Polonia, Portugalia, Suedia și Noua Zeelandă.
  • La New York, la ONU, toată lumea a comparat bătălia Aurescu vs Rusia cu povestea dintre David și Goliat. Un candidat al unui stat mic spre mediu a învins un stat membru permanent al Consiliului de Securitate, unul dintre cele mai puternice state din lume.
  • Statele asiatice și europene l-au votat pe Bogdan Aurescu nu doar pentru activitatea de 5 ani în funcția de ministru de Externe, dar și pentru că este membru, pentru al doilea mandat consecutiv al prestigioasei Comisii de Drept Internațional ONU și co-președinte al grupului de studiu „Efectul creșterii nivelului mării asupra dreptului internațional” – o temă esențială pentru două treimi din statele lumii, având în vedere că creșterea niveluui mării este o consecință directă a încălzirii globale.
  • Judecătorii CIJ sunt aleși pentru nouă ani de către Adunarea Generală a ONU și Consiliul de Securitate al ONU de pe lista de candidați.

Din septembrie 2004, Bogdan Aurescu a fost Agentul României pentru Curtea Internaţională de Justiţie, coordonând – pe tot parcursul procedurilor – activitatea echipei care a reprezentat România în procesul cu Ucraina de la Curtea Internaţională de Justiţie privind Delimitarea Maritimă în Marea Neagră, finalizat la data de 3 februarie 2009 cu câștigarea a 79,34% din suprafața în dispută, adică a 9700 km² de platou continental și zonă economică exclusivă care au revenit României – unica extindere de jurisdicție suverană și drepturi suverane ale României după 1918.