Cu un efort titanic, în anii '60 începe construcția mega-cartierului muncitoresc Titan, la periferia orașului, zonă dominată de blocuri cu 4 și 9 etaje, cu dotări socio-culturale și spații verzi generoase, distanța minimă dintre blocuri fiind de 30 de metri.

Vizita lui Richard Nixon in RomaniaFoto: AGERPRES

Cartierul Titan avea toate trăsăturile arhitecturii realist-socialiste, care trebuia să fie utilă, funcțională, masivă și unde era musai ca blocurile să fie prevăzute cu spații de utilitate publică. Coroana Titanului a fost și este Parcul IOR, inaugurat în anul 1970, după lucrări care au durat 5 ani.

Denumirea vine de la numele Fabricii Intreprinderea Optica Română, care se află lângă parc. I.O.R. este compus, din două parcuri -Titan și IOR, azi Al. I. Cuza. Lucrările de amenajare au început în 1965, până la podul care desparte cele două zone ale parcului. Au fost acoperite gropile, a fost decopertat terenul și a fost adus pământ din alte zone.

Primele nuclee ale parcului au fost realizate prin forța de muncă a muncitorilor din intreprinderi și, în mare parte, a elevilor. Atât de ofertant era Titanul proaspăt construit (acolo unde nu demult erau mlaștini și câmp), cu parcuri amenajate, lacuri, cu mii de copii voioși și blocuri noi încât, în vara anului 1969, Nicolae Ceaușescu l-a dus pe președintele SUA, Richard Nixon, în inima cartierului, să se mândreasca cu mărețele realizări.

Cu un an în urmă, Nicolae Ceaușescu condamnase invazia trupelor rusești în Cehoslovacia și era privit de lumea liberă drept un disident față de Kremlin. Nixon și Ceaușescu s-au plimbat într-o mașină deschisă; știm și ce a mâncat la prânz președintele SUA: spumă de crab, friptură de vrăbioară garnisită cu legume, salată de roșii și prăjitură cu coacăze.

Un an mai târziu, în 1970, președintele dictator al Zairului, Mobutu Sese Seko, a vizitat și el tânărul cartier Titan și i-a oferit lui Ceaușescu marele cordon al Ordinului Leopardul.

Citește, pe B365.ro, istoria cartierului Titan și felia de amintire a muzicianului de jazz Mihai Iordache. Iordache, saxofonistul care poartă Titanul în inimă și l-a făcut mai celebru decât era.