Astronomii au descoperit o nouă clasă de exoplanete: lumile „hiceanice”. Aceste planete au un interior bogat în apă cu oceane masive ascunse sub atmosfera densă alcătuită din hidrogen. Cu densități aflate între cele ale super-Pământurilor și planetelor din clasa mini-Neptun, planetele hiceanice sunt candidate perfecte pentru căutarea condițiilor propice vieții.

Nerd AlertFoto: Hotnews

Anterior se credea că din cauza atmosferei bogate în hidrogen presiunile și temperaturile de la suprafața unor astfel de lumi ar fi prea ridicate pentru susținerea vieții. Însă dr. Nikku Madhusudhan, un astronom de la Universitatea Cambridge, și colegii săi au descoperit recent că în anumte condiții aceste planete ar putea fi locuibile.

Unele din planetele hiceanice ar putea fi blocate în rezonanță cu steaua pe care o orbitează (însemnând că arată mereu aceeași emisferă stelei, la fel cum noi de pe Pământ vedem mereu aceeași față a Lunii) și ar putea avea condiții propice vieții doar pe partea aflată permanent în întuneric.

Pentru a stabili dacă o planetă intră în această nouă clasă cercetătorii de la Cambridge țin cont de dimensiunea, masa, temperatura și proprietățile sale atmosferice. „Planetele hiceanice deschid o cale cu totul nouă în căutarea noastră pentru viață în alte părți”, afirmă dr. Madhusudhan.

„Comunitatea științifică s-a concentrat practic pe căutarea unor diferite biosemnături, s-a concentrat pe planete similare Pământului, un loc rezonabil de unde să începi căutările. Dar noi credem că planetele hiceanice oferă o șansă mai bună de a găsi câteva urme ale unor biosemnături”, mai spune acesta. Studiul cercetătorilor britanici urmează să fie publicat în Astrophysical Journal, potrivit Sci-News.

Lumile hiceanice sunt acoperite de oceane vaste (FOTO: Universitatea Cambridge)

NASA a finalizat cu succes testările telescopului spațial „James Webb”. Și tot la capitolul Science-Spațiul, echipele de ingineri de la NASA au terminat testarea exhaustivă a telescopului care a costat 10 miliarde de dolari, asigurându-se că cel mai complex observator spațial din lume va funcționa în parametri normali după ce este lansat în spațiu.

„Telescopul Spațial James Webb al NASA a ajuns la un punct de cotitură major în calea sa către lansare după completarea integrării finale și a testărilor”, a declarat Gregory L. Robinson, directorul programului NASA de lansarea a telescopului spațial. „Suntem foarte entuziasmați să vedem că Webb este pregătit pentru lansare și că va porni în curând în acea călătorie științifică”, a adăugat acesta.

Inginerii NASA au început acum să pregătească telescopul pentru a fi transportat în Guyana Franceză de unde va fi lansat. Agenția aerospațială americană estimează că va finaliza pregătirile în luna viitoare și că James Webb va fi lansat în luna noiembrie a acestui an. Telescopul James Webb este cel mai modern telescop spațial construit vreodată și va fi succesorul legendarului Hubble, scrie SciTechDaily.

Lansarea telescopului spațial James Webb a suferit amânări repetate (FOTO: NASA)

Plăcile grafice ar putea fi și mai scumpe anul viitor. În cazul în care nu ai trăit într-o peșteră în ultimii doi ani probabil ai observat că prețul produselor electronice a urcat semnificativ de ceva timp iar majoritatea componentelor PC precum procesoarele și plăcile grafice sunt mai scumpe decât oricând.

Din păcate se pare că acestea ar să se scumpească și mai mult în curând după ce TSMC (Taiwan Semiconductor Manufacturing Company), cea mai mare companie producătoare de semiconductori din lume, a anunțat că intenționează să crească prețurile pentru produsele sale cu până la 20% ca urmare a creșterii uriașe a cererii pentru cipuri.

Iar dacă gamerii simt în prezent că este greu să cumperi o placă grafică nouă, criza globală de cipuri afectează totul de la iPad-uri la industria auto. Deocamdată rămâne de văzut cu cât vor crește exact costurile pentru producătorii finali și dacă aceștia le vor transfera în prețul de la raft, dar putem presupune cu destulă încredere că o vor face, scrie TechRadar.

În curând o să fii nevoit să îți vinzi un rinichi ca să îți cumperi un PC de gaming nou (FOTO: Pixabay)

Netflix anunță TUDUM. Gigantul de streaming american a anunțat săptămâna aceasta TUDUM, un eveniment virtual global pentru fanii din întreaga lume care va prezenta știri proaspete, trailere noi și clipuri exclusive în cadrul grupurilor de discuție interactive și în timpul conversațiilor cu vedetele și creatorii Netflix.

Peste 70 de filme și seriale vor fi incluse în evenimentul care va avea loc pe 25 septembrie și va dura trei ore, inclusiv câteva dintre cele mai așteptate sezoane din seriale precum Stranger Things, The Witcher, La casa de papel sau Cobra Kai, dar și blockbustere ca Red Notice, Extraction, The Harder They Fall, The Old Guard și altele, că sunt mult până la „peste 70”, anunță TechChunch.

Evenimentul virtual o să înceapă la 18.00 Ora României și va fi transmis pe toate canalele de Youtube ale Netflix din întreaga lume, pe lângă Twitter și Twitch. Înaintea evenimentului vor avea loc și câteva show-uri speciale, care vor aduce în prim-plan seriale și filme coreene și indiene, precum și conținut anime palpitant. Acestea vor începe la 14.00 Ora României, pe anumite canale.

Age of Empires IV va veni cu o oră de istorie. Te-ai întrebat vreodată cum funcționează un trebuchet? În caz că da, evident că poți citi o carte despre subiect sau să te informezi în online; dar la fel de bine poți să te joci Age of Empires IV care va avea diferite segmente informative despre subiecte din istoria medievală.

Adam Isgreen, directorul de creație al AoE IV, a dezvăluit în timpul prezentării Xbox Gamescom de săptămâna aceasta includerea mini-documentarelor în joc ca parte a unui nou feature numit Hands-On Histories. Segmentele vor prezenta diferitele culturi și popoare din joc și alte subiecte precum medicina medievală, construirea de castele, metalurgistica și multe altele.

Isgreen a relatat că mini-documentarele au fost realizate în parteneriat cu compania de producție britanică Lion TV care a mers în mai multe țări pentru a se întâlni cu experți și filma cât mai multe exemple contextuale. După o așteptare de 16 de la ultimul titlu al francizei, AoE IV va fi lansat pe 28 octombrie 2021, scrie IGN.

Piatra regelui Arthur este mai veche decât Stonehenge. Un mormânt misterios din Marea Britanie cunoscut drept „Piatra lui Arthur” datorită legendelor care o leagă de miticul rege britanic datează din urmă cu aproape 6.000 de ani și face parte dintr-un „peisaj funerar” elaborat care se întinde în întreaga zonă în care se află, afirmă arheologii.

Săpăturile de anul acesta din apropierea structurii din piatră antice din Herefordshire, un comitat aflat la granița dintre Anglia și Țara Galilor, arată că situl a fost ocupat inițial de o movilă din pământ care era îndreptată spre o altă structură antică din apropiere.

Dar câteva sute de ani mai târziu aceasta a fost reconstruită și realiniată pentru a fi îndreptată înspre niște dealuri aflate mult mai în sud, relatează Julian Thomas, profesor de arheologie la Universitatea Manchester și șef al săpăturilor.

„Acesta este un peisaj funerar precum cele din jurul Stonehenge sau Avebury doar că mai timpuriu. Acest loc a fost cu siguranță unul important din punct de vedere neolitic sau spiritual la începutul Neoliticului”, afirmă aceasta.

Piatra lui Arthur este alcătuită din 9 pietre verticale care susțin un „acoperiș” din piatră imens care cântărește peste 25 de tone. Pasajul de sub acestea duce la ceea ce se crede că a fost o cameră funerară deși în aceasta nu au fost descoperite niciodată rămășițe umane.

Mai multe evenimente istorice au avut loc aici, printre care și un duel între cavaleri în timpul Războiului celor Două Roze din secolul XV. În 1645, în timpul Războiului Civil Englez, regele Charles I a luat masa aici cu armata sa. Și potrivit site-ului Mysterious Britain, Piatra lui Arthur a fost inspirația pentru „masa din piatră” pe care leul Aslan a fost sacrificat în „Cronicile din Narnia” scrise de C.S. Lewis.

Mai multe legende locale leagă monumentul de regele Arthur, una dintre ele afirmând că acesta este mormântul regelui britanic. Însă arheologii au datat situl ca vând o vechime de aproximativ 5.700 de ani, fiind ridicat cu mult înainte de secolul V al erei noastre în care legendele îl plasează pe regele britanic, scrie Live Science.

Te-ai gândi totuși că dacă regele Arthur a existat cu adevărat ar fi avut parte de un mormânt ceva mai impresionant (FOTO: Alex Ramsay / Alamy / Profimedia Images)

A fost anunțată o ediție aniversară pentru „Skyrim”.The Elder Scrolls V: Skyrim Anniversary Edition va fi lansat pe data de 11 noiembrie a acestui an pentru PC, Xbox One, Xbox Series X|S, PS 5 și PS 4 cu ocazia aniversării a 10 ani de la lansarea jocului.

Studioul Bethesda a anunțat că acesta va include Skyrim Special Edition și conținutul creat în ultimii 10 ani, plus „tone de creații și obiecte”. Dacă ai deja ediția specială a jocului o vei putea actualiza la Anniversary Edition. În plus, Skyrim va avea parte de o actualizare separată de ultimă generație care nu va necesita ediția aniversară pentru a putea fi instalată.

Iar ca bonus final, noua actualizare va introduce și o mecanică de pescuit. Bănuiesc că era inevitabil. Noi quest-uri legate de pescuit vor fi incluse și acestea vor fi disponibile pentru toți cei care au Skyrim, fără a fi nevoie de cumpărarea ediției aniversare, anunță Twinfinite. Uraaa!

Și o știre pe scurt: Compania telecom rusească MegaFon i-a plătit o sumă frumușică lui Bruce Willis să apară într-una din reclamele sale pe care o poți vedea mai jos. Dacă ți se pare că actorul din Greu de ucis a descoperit elixirul tinereții asta e fiindcă nu apare el în persoană în spotul publicitar ci e un deepfake generat pe calculator. Unul destul de bun aș zice.

P.S.: Sper că n-ai ratat că data de lansare a Matrix 4: Resurrections a fost devansată și că filmul o să apară anul acesta în cinematografe înainte de Crăciun.

În caz că vrei să citești și Nerd Alert-ul de weekendul trecut, îl găsești aici: