​Organizatorul marşului Bucharest Pride a fost amendat sâmbătă cu 7.000 de lei, a anunțat Jandarmeria Capitalei. Câteva mii de oameni au participat la Marșul Diversității, Bucharest Pride, deși Primăria Capitalei a autorizat evenimentul cu 500 de participanți, așa cum prevede legea, în contextul pandemiei de COVID-19.

Bucharest Pride 2021Foto: Agerpres
  • "Ca urmare a încălcării cadrului legal în vigoare, prin nerespectarea numărului maxim de 500 de participanţi, organizatorului marşului Bucharest Pride i-a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 7.000 de lei", a transmis Jandarmeria, conform Agerpres.

Câteva mii de oameni au participat sâmbătă seară la Marșul Diversității, Bucharest Pride, iar de la ora 18.00 manifestanții au plecat în marș pe Calea Victoriei.

Reamintim că Primăria Capitalei a autorizat evenimentul cu 500 de participanți, așa cum prevede legea, în contextul pandemiei. Asociaţia Accept, organizatorul evenimentului, a transmis că îşi asumă consecinţele depăşirii numărului maxim de 500 de participanţi.

În replică la Bucharest Pride, sute de persoane s-au adunat în Piaţa Universităţii, în zona Fântâni.