Biserica Ortodoxă Română (BOR) a reacționat joi, prin purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu, în controversa Gen vs. Sex în noua carte electronică de identitate, susținând că reacțiile de "reticență și chiar revoltă sunt pe deplin justificate", pentru că "artificiala noțiune de <> o înlocuieşte abuziv în acest context pe cea firească de <>". "Noţiunea de <>, vehiculată azi progresiv & progresist în spaţiul public, este un construct pur ideologic pus în slujba unei toxice, smintitoare ideologii numită (trans)genderism, prin care se încearcă inducerea nefastei idei a genului fluid, adică a aşa-zis posibilei schimbări a sexului camuflat în <>", afirmă reprezentantul BOR.

Vasile BanescuFoto: basilica.ro
  • "Ceea ce stârneşte o deplin justificată reacţie de nedumerire, reticenţă şi chiar revoltă în rândul populaţiei este introducerea pe noua carte de identitate a artificialei noţiuni de 'gen', care o înlocuieşte abuziv în acest context pe cea firească de 'sex'.
  • Oamenii, ca persoane, nu au gen, existent doar în gramatică, nu şi în biologie, ci doar sex: masculin şi feminin. Noţiunea de 'gen', vehiculată azi progresiv & progresist în spaţiul public, este un construct pur ideologic pus în slujba unei toxice, smintitoare ideologii numită (trans)genderism, prin care se încearcă inducerea nefastei idei a genului fluid, adică a aşa-zis posibilei schimbări a sexului camuflat în 'gen'", a transmis Bănescu.

El mai spune că celelalte "reacţii negative" referitoare la noile cărţi de identitate anunţate de MAI au fost/sunt provocate de neînţelegerea conţinutului acestui proiect (explicat de autorităţi), dar şi de "temeri excesive şi nejustificate" din punct de vedere religios.

  • "Problema cărţii de identitate nu este una de natură religioasă, ci administrativă. Nu este vorba despre 'Cartea vieţii', ci despre banala carte de identitate cetăţenească. Este vorba despre 'identitatea' noastră de tip cetăţenesc, nu despre identitatea noastră adâncă, spirituală, religioasă. Aşa cum au anunţat autorităţile, "se va crea şi posibilitatea de a avea o carte de identitate simplă pentru cetăţenii care nu vor carte de identitate cu cip", mai spune Bănescu, citat de Agerpres.
  • "Hotărârea nr. 638/2009 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române referitoare la paşapoartele biometrice, care au suscitat discuţii similare în anul 2009, rămâne un reper actual de discernământ şi luciditate pentru toţi cetăţenii creştinii ortodocşi: 'Sfântul Sinod îndeamnă clerul, monahii şi credincioşii să rămână statornici în credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, Biruitorul iadului şi al morţii, să sporească în rugăciune şi fapte bune, vieţuind creştineşte în familie, mănăstire şi societate, fără a răspândi panică şi îngrijorare prin preocupare excesivă pentru lucruri trecătoare'", mai arată purtătorul de cuvânt al BOR.

România ar putea reveni la termenul SEX în locul celui de GEN inscripționat acum pe noile cărți electronice de identitate, la finalul celor 6 luni de teste începute la Cluj-Napoca, a precizat miercuri seara Cătălin Giulescu, directorul general al Evidenței Populației din cadrul MAI.

Mai mult, acesta a spus că actul care reglementează forma și conținutul cărții electronice de identitate conține doar două forme pentru Gen: F pentru feminin sau M pentru masculin. Acest lucru este însă contrar Regulamentului UE care spune că ar trebui să fie utilizat și termenul X, o opțiune neutră de gen.

Sex versus Gen: Care e diferența dintre cei doi termeni conform Organizației Mondiale a Sănătății

Termenii de „sex” și „gen” sunt folosiți adesea ca sinonime, dar sunt termeni diferiți, conform Organizației Mondiale a Sănătății.

"Termenul „sex” se referă la caracteristicile biologice, anatomice și fiziologice care definesc bărbații și femeile, ce sunt determinate din momentul concepției și se dezvoltă în timpul vieții intrauterine, pe durata copilăriei și adolescenței, conform Organizației Mondiale a Sănătății.

Pe de altă parte, termenul „gen” se referă la aspectele sociale, psihologice și comportamentale, în special normele impuse de societate, aspecte pe care societatea le consideră potrivite pentru femei și bărbați. Comportamentele sunt susținute și de așteptările sociale, de familie, educație, anturaj, mass media, religie – pentru susținerea conceptelor de feminitate sau masculinitate.

Sexul are două mari categorii: bărbați și femei, iar genului îi corespund termenii de masculin și feminin. Diferențele biologice sunt bazate pe factori biologici. Aceștia includ funcțiile reproducătoare, concentrațiile de hormoni sexuali, expresii ale genelor. Oamenii se nasc cu 46 de cromozomi (23 de perechi). Cromozomii X și Y determină sexul unei persoane. Majoritatea femeilor au 46 XX, iar majoritatea bărbaților 46 XY.

În contrast, genul este asociat cu comportamentul, stilul de viață și experiențele acumulate. În termeni sociologici, genul unei persoane cuprinde caracteristici și comportamente culturale. În ciuda diferențelor anatomice, bărbații și femeile nu se nasc cu diferențe comportamentale majore, ci acestea sunt dictate ulterior de cultură, de mediu și stil de viață, norme sociale. ", scrie site-ul de specialitate Romedic.ro.

Polemica "Sex" versus "Gen" în UE: De la țări care vor să fie 'gender free' la țări care refuză să introducă genul X pe noile cărți de identitate

Introducerea termenului de "Gen" în loc de "Sex" pe noile cărți electronice de identitate, conform Regulamentului UE 1157/2019 nu are consens în rândul țărilor UE.

Olanda, spre exemplu, vrea să elimine "genul" de pe cărțile de identitate în următorii 5 ani, potrivit unei scrisori adresată anul trecut Parlamentului de către ministrul educației, Ingrid van Engelshoven, citată de Forbes.

Oficialul olandez a precizat că această mișcare vizează eliminarea obstacolelor care împiedică persoanele transgender și intersexuale să „participe pe deplin la societate”.

Articolul Forbes menționa că pașapoartele olandeze vor continua să poarte genul titularului din cauza reglementărilor aeronautice globale, dar că Olanda este una dintre puținele țări care le permite oamenilor să aibă un „X” pe pașaport. „X” este o opțiune neutră de gen, în loc de „M” pentru bărbați sau „F” pentru femeie.

În Germania, cărțile de identitate nu conțin mențiunea de gen, mai scria Forbes, iar datele oficiale ale Comisiei Europene confirmă acest aspect.

Pe de altă parte, sunt țări care se opun total. În Polonia, Guvernul a anunțat în acest an că nu va include posibilitatea unui al treilea gen - separat de bărbați și femei - atunci când implementează noile cărți de identitate armonizate ale Uniunii Europene.

„Există [doar] femei și bărbați în sistemul juridic polonez. Prin urmare, cărțile vor include aceste două sexe. UE nu ne poate ordona să introducem ceva care încalcă ordinea juridică poloneză. ”, a declarat vicepremierul Paweł Szefernaker, citat de de media locală.

Szefernaker susține că secțiunea referitoare la un al treilea gen este expunerea de motive a regulamentului, care este o parte „non-normativă” a acestuia și, prin urmare, nu ar fi obligatorie.

Guvernul conservator al Poloniei a condus în ultimii ani o campanie împotriva a ceea ce a numit „ideologie LGBT” sau „ideologie de gen”.

O altă țară care se opune este Ungaria, unde Guvernul condus de Viktor Orban a emis recent controversata lege care interzice promovarea ”propagandei LGBT” în rândul minorilor. Legea interzice discutarea în școli a subiectelor care țin de persoanele gay sau transgender, pe motiv că informarea elevilor cu privire la aceste subiecte ar fi echivalentă cu ”propaganda pro-LGBT”.

Legea a intrat în vigoare luna trecută, însă, în urma tensiunilor de la ultimul Consiliu European și a procedurii de infringement, premierul Viktor Orban a anunțat că dorește organizarea unui referendum care să valideze actul normativ.

Unele state UE au reacționat față de legea controversata, iar procedura de infringement ar putea afecta accesul Ungariei la fonduri europene.

Comisia Europeană a demarat procedura juridică împotriva Ungariei pentru legea care interzice promovarea conținutului LGBTQ pentru minori și împotriva Poloniei pentru instituirea așa ziselor ”zone libere de persoane aparținând minorităților sexuale”.