A fost reținută și însoțitoarea bărbatului din BMW care l-a atacat cu crosa de golf pe un șofer de Logan

de I.B.     HotNews.ro
Miercuri, 23 iunie 2021, 23:10 Actualitate | Esenţial


Femeie agresiva in trafic, retinuta de politie
Foto: Facebook
Poliția Capitalei a reținut-o în această după amiază și a audiat-o și pe însoțitoarea bărbatului din BMW care l-a atacat cu crosa de golf pe un șofer de Logan. Aceasta, o femeie de 22 de ani, apare în imagini lovind autoturismul cu piciorul.

Fața de aceasta a fost dispusă măsura reținerii.

Cercetările sunt continuate de Secția 7 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.


Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile față de șoferul unui BMW alb, care în seara zilei de duminică a blocat un automobil Logan și l-a agresat pe șoferul acestuia cu o crosă de golf. Acesta este cercetat în stare de reținere.

Însoțitoarea acestuia, ce a lovit Loganul cu picioarele în oglindă și în portiera stânga-față, nu a fost încă depistată de polițiști.

”Duminică seară, în jurul orei 21:00, în timp ce se afla în București, pe Șoseaua Colentina, în dreptul benzinăriei Mol din proximitatea intersecției cu Șos. Fundeni, sector 2, pe fondul unui conflict spontan, a lovit persoana vătămată în mâna stângă cu un obiect contondent, respectiv o crosă de golf, provocându-i acestuia suferințe fizice, a distrus autoturismul persoanei vătămate marca Dacia Logan, căruia i-a avariat caroseria și i-a spart geamul de la portiera stângă -față, din dreptul șoferului,și a tulburat ordinea și liniștea publică.”, arată comunicatul parchetului.

De asemenea, inculpatul a blocat cu autoturismul pe care îl conducea, marca BMW, banda a doua de circulație, sens de mers către orașul Voluntari, jud. Ilfov, pentru a opri autoturismul Dacia Logan condus de persoana vătămată, ocazie cu care a îngreunat și împiedicat circulația pe banda adoua a drumului public, aducând atingere dreptului la libera circulație a celorlalți participanți la trafic.

Parchetul face precizarea că, raportat la limitele de pedeapsă ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, singurele măsuri preventive ce pot fi luate în cauză sunt reținerea, și, respectiv, controlul judiciar.


Cum a avut loc incidentul în care șoferul de BMW a lovit Loganul și pe șoferul acestuia


Un șofer aflat la volanului unui autoturism Dacia Logan a fost blocat în trafic duminică seară de șoferul unui BMW, care a coborât și l-a atacat cu o crosă de golf. În incident a fost implicată și o tânără, tot din BMW, care a lovit cu picioarele una din portiere.

Incidentul șocant s-a petrecut în Capitală, iar imaginile video au fost postate de sindicatului poliţiştilor Europol.

Conform imaginilor postate pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol, maşina în care se aflau agresorii - o femeie şi un bărbat - a blocat autoturismul victimei în mijlocul străzii, în fața unei benzinării.

În imagini se poate vedea cum bărbatul lovește cu o crosă geamul portierei șoferului, până când acesta se sparge, apoi continuă să îl lovească cu crosa pe șofer. În tot acest timp, femeia lovește și ea cu picoarele în oglinda și portiera stânga-față.

Europol a spus că a primit imaginile video de la un șofer, care a vrut să sprijine poliția să îi identifice pe autori:



Poliția spune că nu a identificat-o încă pe femeia din BMW


”În seara de 22.06.2021, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 7 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au reținut un bărbat de 30 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni.

În fapt, in seara de 20.06.2021, Direcția Generală de Poliției a Municipiului București - Secția 7 Poliție s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovire sau alte violențe, când în jurul orei 21.00, conform unor imagini, un conducător auto a lovit cu un obiect contondent o altă mașină, aflată în trafic, iar persoana care îl însoțea a lovit, același autoturism cu piciorul.

In urma verificărilor efectuate de către polițiștii Secției 7, a fost identificată persoana vătămată, un bărbat de 35 de ani. Acesta a fost audiat, dar și-a rezervat inițial dreptul de a formula plângere penală, plângere pe care a depus-o în seara următoare, 21.06.2021.

In urma investigațiilor a fost identificat și depistat bărbatul care a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate, dar și autoturismului acestuia. A fost audiat, fiind dispusă măsura reținerii.

Se continuă verificările pentru depistarea persoanei care îl însoțea și care, conform imaginilor, a lovit mașina cu piciorul. Cercetările sunt continuate de Secția 7 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2”, transmite miercuri Poliția Capitalei.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















14199 vizualizari

  • +30 (38 voturi)    
    Foarte bine (Miercuri, 23 iunie 2021, 23:28)

    FortApache [utilizator]

    Cocalarul si pitipoanca daca vor sa scape de condamnare sa faca bine sa "compuna" o suma de bani astfel incat sa-l "coafeze" pe soferul loganului sa-si retraga plangerea :)))

    Urmarim in continuare subiectul....
    • +10 (10 voturi)    
      stai linistit (Joi, 24 iunie 2021, 0:04)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui FortApache

      e romania cu 5-10k euro (sau cat o fi) scapi de orice dosar "minor" ca acesta
      vb de judecatorii romani... aia care muta procese acasa la dracnea poate-poate e eliberat!
      • +6 (6 voturi)    
        Eu sunt linistit in felul meu (Joi, 24 iunie 2021, 10:52)

        FortApache [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

        Problema e ca atat la ministerul "justitiei" cat si la parchete si judecatorii se tot perinda niste incompetenti, unii dintre ei numiti in functii...altii "alesi"...tot dintre ei :)))

        Trebuiesc desfiintate si reinfiintate pe baza de competenta, examinare riguroasa facuta de experti internationali (experti alesi din tarile cu criminalitatea cea mai scazuta din intreaga lume nu numai UE) iar politistul cand merge la manele sau alte mese cu interlopii sa-si piarda statutul de politist instantaneu.

        Politicienii sunt buni de gura doar in campania electorala....dupa ce au prins scaunul nu mai auzi de ei...iar criminalitatea creste in fiecare zi :))) Acestia ar trebui sa semneze un contract cu alegatorii pe baza celor promise in campania electorala...daca nu aduce plus valoare...out permanent si atunci nu o sa mai vedem atata demagogie , minciuna, scuze puerile gen "greaua mostenire" etc.

        Macar unul din punctele acestea este atins...va fi un maaare pas inainte...pana atunci in societatea zugravita de "justitia" si politicienii de azi....cu tot respectul dar ne mananca manelele , cocalarii si interlopii sistematic....
    • +11 (11 voturi)    
      prea putin (Joi, 24 iunie 2021, 0:31)

      Coresponedntu [utilizator] i-a raspuns lui FortApache

      Ar trebui procedat ca in lumea normala, din Vestul continentului, pe langa acordarea de despagubiri pagubitului, instrumentat proces penal contra acestora pentru tentativa de omor, tulburarea linistii publice, blocarea circulatiei, samd, si in plus, consult psihiatric pentru a vedea daca cei doi mai pot detine un carnet de conducere. In unele tari, ai si probleme in relatia cu angajtorii pentru astfel de comportamente in societate (Olanda, Elvetia) si risti sa nu iti mai poti gasi loc de munca pentru tot restul vietii.
      Asta cu munca in privinta celor doi cocalari, nu cred ca ii afecteaza prea tare, nu stiu ei ce inseamna a munci. probabil el e pestele si duduia practica cea mai veche meserie.
    • +10 (10 voturi)    
      problema e alta (Joi, 24 iunie 2021, 0:59)

      Coco Whistle [utilizator] i-a raspuns lui FortApache

      miine iti dau in cap. un exemplu prost ptr viitor. normal ar fi sa fie o lectie civica, un comportament de huligani trebuie pedepsit ca atare. incidentul are loc in spatiu public nu in curtea ta privata si apoi bei o tuica si scuipi in sin ca ai avut noroc de data asta.
    • +22 (22 voturi)    
      Nu sunt de acord (Joi, 24 iunie 2021, 2:54)

      Jebediah_Sanchez [utilizator] i-a raspuns lui FortApache

      Ar trimite un mesaj gresit - o asemenea fapta trebuie pedepsita; nu e corect sa cumperi nevinovatia. Asta ar insemna ca cei care isi permit pot sa comita asemenea fapte pana raman fara bani.
      • +8 (8 voturi)    
        Cand raman fara bani... (Joi, 24 iunie 2021, 4:30)

        FortApache [utilizator] i-a raspuns lui Jebediah_Sanchez

        Se imprumuta sau pun pe careva sa-l bata sistematic pe ala cu plangerea pana pricepe mesajul si renunta la ea...

        Politia oricum este bucuroasa ca nu mai munceste la caz...nu mai scrie militianul :))))
    • +9 (9 voturi)    
      No way (Joi, 24 iunie 2021, 5:53)

      blackbeard [utilizator] i-a raspuns lui FortApache

      Evenimentul e premeditat, nu e o greseala nevinovata ptr a justifica actul in vreun fel -doar prin compensatii materiale.

      Cei doi trebuie condamnati ptr agresiuni si violente, distrugeri, inclusiv tulburarea linistii publice (ptr blocarea drumului, scandal etc). PLUS obligatia de a oferi compensatii banesti ptr distrugerile provocate. Oricum a pornit altercatia, asta nu justifica un astfel de comportament rudimentar.

      Daca le dai o amenda penala sau chiar si puscarie fara excutare, nu faci decat sa incurajezi astfel de comportamente. Omul, ca specie, a evoluat si asteptarile sunt cu totul altele, intr-o societate civilizata.
    • +4 (4 voturi)    
      Pai de ce sa dai bani și sa scapi? (Joi, 24 iunie 2021, 12:48)

      maferescdeciuma [utilizator] i-a raspuns lui FortApache

      Adică aia cu bani își pot cumpara libertatea? Nu e ok. Sa plătească distrugerile, dar sa ia și cu condamnare, indiferent dacă își retrage victima plângerea sau nu. E clar ca individul reprezinta un pericol public.
  • +9 (11 voturi)    
    asta e doar inceputul (Joi, 24 iunie 2021, 0:03)

    liviu_ [utilizator]

    justitia e a mafiotilor si rezultatul incepe sa se vada si pe strada

    intr-o tara in care CCR rescrie legile internationale, ca au primit ordin de la moscova, nu se poate intampla decat ceea ce se vede!
  • +8 (8 voturi)    
    Se salbaticeste lumea... (Joi, 24 iunie 2021, 1:17)

    O_Tannenbaum [utilizator]

    Iar in cazul agresorului de acolo, de vina este lipsa cronica de lecturi a individului. Se vede clar ca omu' nu i-a citit nici pe Kant, nici pe Kierkegaard ,nici pe Heidegger.
  • +5 (5 voturi)    
    propun si io (Joi, 24 iunie 2021, 6:15)

    piticu_enigmatic [utilizator]

    bine ca au gasit si petarda ca nu era greu odata ce l-au prins pe el. Eu as propune si confiscarea masinii cu care s-a savarsit infractiunea. Sa vedem ce se-ntampla. Ca ei nu patesc nimic sau nu patesc mare lucru oricum de multe ori judecati in libertate dar macar sa ramana fara masina. O perioada ca astia se descurca pentru ei un BMW e ca un frigider pentru omu de rand isi ia oricand altu.
    • +3 (3 voturi)    
      Dacă legea s-ar aplica intocmai (Joi, 24 iunie 2021, 12:46)

      maferescdeciuma [utilizator] i-a raspuns lui piticu_enigmatic

      Ar avea procurorul motiv sa confiște mașina. Eu știam ca automobilul folosit la comiterea unei infracțiuni se confisca pe perioada cercetării penale.
  • +9 (9 voturi)    
    Pedeapsa normala (Joi, 24 iunie 2021, 6:47)

    intruderul [utilizator]

    https://www.youtube.com/watch?v=aCVFfUvYCOc&t=50s

    Cautati va rog sa vedeti ce a patit acest sofer pentru comportament deviant/sicanator/isteric in trafic.In vest,exista si o denumire pentru asta; "road rage".
    Daca un sofer nu se poate calma la volan,autoritatile TREBUIE sa ii suspende permisul,sa aibe timp sa reflecte ca pieton.
    • +6 (6 voturi)    
      Exact (Joi, 24 iunie 2021, 12:45)

      maferescdeciuma [utilizator] i-a raspuns lui intruderul

      Total de acord. La noi nu exista conceptul asta de road rage și reckless driving. Pentru figuri in trafic, trebuie pușcărie. Mașina in mâinile unui astfel de gibon devine o arma.
  • +3 (3 voturi)    
    urmarim cu interes subiectul (Joi, 24 iunie 2021, 11:29)

    StH [utilizator]

    Puterea exemplului trebuie sa primeze aici. O judecata rapida cu termene scurte. O pedeapsa drastica atat penal cat si financiar pt cei doi.
  • +6 (6 voturi)    
    22 de ani are (Joi, 24 iunie 2021, 12:42)

    maferescdeciuma [utilizator]

    Și atâta tupeu de infractoare poate sa aibă pipița respectiva? Singura solutie pentru valul asta nou de mafioți închipuiți, o reprezinta munca silnica.
  • +1 (1 vot)    
    Mă întreb mereu (Joi, 24 iunie 2021, 18:50)

    robotul [utilizator]

    Cum de nu dau maimuțoii de-ăștia peste unul care să se dea jos din mașină și să-i bată bine cu propria crosă/bâtă, până le trece cheful de scandal...


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by