Poliția Dolj a anunțat că mai multe gropi cu oseminte au fost descoperite pe şantierul drumului expres Craiova – Piteşti de către arheologii care lucrează în zonă.

drumul expres Craiova-PitestiFoto: Facebook Catalin Drula

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Dolj, poliţişti ai Secţiei 5 Poliţie Rurală Pieleşti s-au sesizat duminică, în urma unei postări pe o reţea de socializare, că în comuna Gherceşti, în şantierul organizat pentru drumul expres Craiova-Piteşti au fost descoperite mai multe gropi în care se află osemnite.

Poliţiştii spun că în satul Gîrleşti, comuna Gherceşti, a fost descoperit un sit arheologic, cu ocazia lucrărilor la drumul expres Craiova-Piteşti, fiind făcute mai multe săpături arheologice de către reprezentanţii Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, în baza autorizaţiei pentru cercetarea arheologică emisă de Ministerul Culturii.

Sursa citată menţionează că în situl arheologic, pe o porţiune de aproximativ un kilometru, se găsesc mai multe gropi făcute de către arheologii Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, iar in unele gropi sunt oseminte. Poliţiştii au mai precizat că cele mai multe gropi sunt acoperite cu folie de plastic, paza acestora fiind asigurată de către o societate de profil contractată de către societatea care efectuează tronsonul 1 al drumului expres.

Lucrările la primii 17 km din Drumul Expres DX12 Craiova - Pitești, de la Craiova la Balș, se derulează „în ritm de melc”, avertiza în 10 iunie Asociația Pro Infrastructura.

Specificații tehnice pentru Drumul Expres DX12:

  • Lungime: 121 km
  • Viteza de proiectare: 120 km/h
  • Platforma: 22,00 metri
  • Partea carosabilă: 4 x 3,5 metri
  • Spațiu median: 3,00 metri
  • Acostamente: 2 x 1,5 metri
  • Benzi de încadrare: 4 x 0,5 metri

Drumul expres Craiova - Pitești este împărțit în patru loturi, are o lungime totală de 121 de km, prevede câte două benzi pe sens de câte 3,5 metri lățime fiecare, fără bandă de urgență, acostamente de câte 1,5m pe fiecare parte și o bandă mediană cu separator lată de 3 metri.

Licitațiile pentru cele 4 loturi aferente drumului expres Craiova - Pitești au fost lansate încă din iulie 2017, dar nu toate tronsoanele au fost până acum contractate.

Tronsonul 3 (31,75km) și Tronsonul 4 (31,82 km) au fost contestate, iar procedura lansată de CNAIR a fost infirmată în instanță încă din 2018. Cele două au fost relicitate, iar căștigătorul la licitație a venit la finalul lunii iunie 2020 - UMB pentru ambele tronsoane.

Contractele au fost semnate în septembrie 2020, dar pentru pentru Tronsonul 4 instanța de judecată a întors decizia. În luna februarie CNAIR a decis din nou să atribuie contractul Lotului 4 către UMB, dar și de această dată au fost depuse contestații.

Pentru tronsoanele 1 și 2, CNAIR a semnat contractele de la finele lui 2018, iar din mai 2019 au început primele lucrări pe șantier.

Tronsonul 1 (17,7 km) este executat de către italienii de la Tirrena Scavi pentru circa 76 de milioane de euro, iar Tronsonul 2 (39,85 km), care va ocoli și orașele Balș și Slatina, este construit de asocierea SA&PE Construct SRL - Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL - Consitrans SRL pentru circa 309 milioane de euro. Cele două contracte au termen 12 luni pentru proiectare și apoi 24 de luni pentru execuție.

Vezi și: