​Premierul Florin Cîţu a avut, miercuri, în cadrul vizitei efectuate la Bruxelles, întrevederi cu vicepreşedinţii Comisiei Europene Margrethe Vestager şi Valdis Dombrovskis, precum și cu comisarul european pentru transporturi Adina Vălean, cu care a discutat despre priorităţile României prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Florin CîțuFoto: Agerpres

„O mare plăcere să mă întâlnesc din nou cu Adina Vălean, comisar european pentru transporturi. Am avut o discuție detaliată despre proiectele de transport prevăzute de PNRR. Infrastructura de transport rămâne o prioritate strategică a României, cu impact direct asupra relansării economice post-pandemie și evoluției pe termen lung”, a afirmat Florin Cîţu într-o postare pe Facebook după întâlnirea cu comisarul român.

De altfel, premierul a anunţat anterior că proiectele de infrastructură sunt prioritare în PNRR, urmărindu-se rezolvarea mai multor probleme.

Însă niciunul dintre oficialii români nu au precizat după întâlnirea de miercuri ce sumă va fi alocată în cele din urmă pentru infrastructură.

Ulterior, într-o altă postare, șeful Guvernului a anunțat că a avut de asemenea „o discuție detaliată cu Margrethe Vestager, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, cu privire la prioritățile României prevăzute de Planul Național de Redresare și Reziliență”. „Sunt recunoscător Comisiei Europene pentru sprijin, îndrumare și cooperare”, a scris el.

Premierul s-a întâlnit miercuri și cu Valdis Dombrovskis, de asemenea vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, cu care spune că a avut o „discuție excelentă” privind „aspectele fiscale și bugetare ale Planului Național de Redresare și Reziliență”. „Reforme și investiții, pe asta am insistat! (...) Am reconfirmat obiectivul guvernului de a asigura o relansare economică și o creștere economică durabilă post-pandemie”, a precizat Cîțu după întrevederea cu Dombrovskis.

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) trebuie depus până la finalul lunii.

Marţi seară, Florin Cîţu a avut o cină de lucru cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen, la finalul căreia ambii au anunţat că discuţia a fost „constructivă”.

„Progrese bune în ceea ce priveşte reformele”, a transmis Ursula Von Der Leyen, la finalul întrvederii.

Premierul Florin Cîţu a explicat, marţi, într-o conferinţă de presă, că merge la Bruxelles pentru a oferi asigurări partenerilor europeni că Guvernul este unul care va face reforme.

Şeful Executivului a adăugat că mesajul va fi unul clar şi anume că România are anumite priorităţi pe care le vrea încluse în Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.