Un bărbat care a izbit cu putere mai multe autoturisme pe o autostradă din Berlin este anchetat pentru ceea ce procurorii spun că este un atac terorist de sorginte islamistă, relatează BBC News.

Atac islamist la Berlin (screenshot)Foto: Hotnews

Șase persoane au fost rănite, dintre care trei foarte grav, după ce suspectul a intrat cu mașina în mai multe autoturisme pe autostrada A100, marți seara, în jurul orei 19.00.

Potrivit martorilor oculari, suspectul este un irakian de 30 de ani și ar fi strigat ”Allahu Akbar”.

Acesta pretindea că are în mașină un ”obiect periculos”, însă, ulterior, anchetatorii nu au găsit nimic suspect, ci doar o cutie cu unelte.

Procurorii investighează cazul ca pe un atac având la bază motive politice și religioase, însă nu au exclus nici ipoteza ca suspectul să aibă probleme psihice.

”Având în vedere ceea ce știm până acum, a fost vorba despre un atac islamist”, a declarat un purtător de cuvânt al procuraturii citat de publicația locală Focus și preluat de Reuters.

Acesta ar fi confirmat însă că suspectul de 30 de ani, cu cetățenie irakiană, ar avea și probleme psihice.

O altă publicație germană, Tagesspiegel, citează un purtător de cuvânt care spune că după modul în care s-au succedat evenimentele, ancheta preliminară a stabilit că ar putea fi vorba despre un atac.

De asemenea, purtătorul de cuvânt citat a mai spus că, luând în calcul ce a strigat suspectul, acțiunea sa este calificată drept atentat islamist.

Poliția l-a arestat pe suspect la locul producerii incidentului.

Articol actualizat