Trăim vremurile în care ne șochează că un business global, Uber Eats, n-are succes prea mare în România și ne lasă ai nimănui. Bine, nu chiar ai nimănui, că piața e plină de alternative. După ce Uber Eats a anunțat că pleacă, am încercat să asamblez un puzzle cu informații despre domeniul livrărilor ca să răspund la o întrebare: de ce totuși, deși cu toții mâncăm, asta nu înseamnă că automat este și profitabil pentru toată lumea?
Uber Eats va mai fi activ în România până pe 3 iunie. Și anunțul a venit cu o veste bună și una foarte proastă. Vestea bună e că lasă un loc liber pe piață pentru alte servicii, noi sau deja existente. Vestea foarte proastă e, pe de o parte, pentru restaurante și, pe de altă parte, pentru livratori.
Serviciul reprezenta o sursă de venit mai mare sau mai mică pentru câteva sute de oameni. Aceia vor trebui să se reorienteze și nu e chiar momentul în care piața să dea pe-afară de oportunități.
Însă Uber Eats nu pleacă doar din România. Face același lucru în Cehia, Egipt, Honduras, Arabia Saudită, Ucraina și Uruguay. Iar în Emiratele Arabe Unite cedează operațiunile companiei Careem. Compania n-a insistat pe detaliile închiderii serviciului, doar a spus că decizia se bazează pe o analiză detaliată a rezultatelor de business într-o piață competitivă pentru livrarea de mâncare.
Dar cât de competitivă? Vorbim, totuși, de câteva milioane de oameni care trebuie să mănânce, nu?
La o zi distanță după anunțul Uber, Bolt a lăsat să ajungă la presă informația conform căreia vrea să-și lanseze serviciul de food delivery în România. Și cu siguranță n-ar fi avut un moment mai bun decât acesta.
Eats activa în trei orașe: București, Timișoara și Iași. Serviciul de transport e în București, Brașov, Cluj, Timișoara și Iași. De cealaltă parte, Bolt activează doar prin transport în București, Cluj și Timișoara. Astfel, dacă ar lansa serviciul de livrat mâncare în toate trei, ar egala deja prezența Uber, chiar dacă nu fix în aceleași orașe.
România e o piață de 1,2 miliarde de euro doar pe food delivery
În martie 2020, Hospitality Culture Institute (HCI), primul institut independent de cercetare, training și consultanță din România care studiază piața și trendurile din HoReCa, susținea că 59% dintre clienții din HoReCa utilizează servicii de livrare.
Reprezentanții HCI au explicat pentru HotNews că piața de delivery e evaluată la circa 1,2 miliarde de euro.
„Partea de delivery retail nici nu a început încă cu adevărat. Încă sunt modele care se testează și de abia pentru 2020 se estima că se poate trece pe niște modele de business stabile și predictibile. Suntem la început de delivery, dovadă că, din top 10 mondial, avem doar doi sau trei jucători prezenți. Miza este uriașă”, au remarcat reprezentanții Hospitality Culture Institute.
În piața din România rămân, după plecarea Eats și înainte de venirea Bolt, următoarele: foodpanda, Takeaway și Glovo. Nu sunt singurele, dar sunt cele mai mari și cele care pun la dispoziție clienților cea mai bogată ofertă de restaurante. Totodată, sunt cele mai prezente când vine vorba atât de promovare, cât și de investiții în România.
foodpanda a pornit din Asia, iar din 2016 e un serviciu deținut de Delivery Hero din Germania. E relevant acest nume, pentru că în 2018 a mai cumpărat ceva: aplicația românească hipMenu, pornită din Cluj.
O altă preluare importantă pentru România a fost când Takeaway a cumpărat Oliviera, în 2018. Bine, a fost o preluare mai mare, dar contează că un serviciu românesc a avut un exit important pe piața asta. În prezent, cu serviciile care au rămas în România, sunt acoperite orașe ca București, Cluj, Iași, Brașov, Constanța și Timișoara.
Takeaway se laudă cu peste 40 de județe acoperite, dar realitatea e că oferta e mult mai restrânsă. Acoperă însă orașele mari și în 2019 avea circa 800 de restaurante partenere.
În fine, mai e Glovo, care activează și în Craiova și Sibiu în plus față de orașele deja menționate. Pe lângă cele trei sunt o mulțime de alte servicii mai mici sau deținute direct de restaurante. Pizzeriile mari, cum ar fi Jerry’s Pizza sau Domino’s Pizza ori Pizza Hut, au curieri proprii. Apoi, sunt inițiative ca Good-Food sau LifeBox, care îți vând pachete predefinite de mâncare pentru o săptămână.
Ideea e însă asta: servicii sunt, loc de creștere ar fi, dar cum? Am cercetat un pic situația.
Dacă ai lansa un serviciu de livrat mâncare în România, la ce ar trebui să te uiți
Pe ce se baza Eats era un fragment din sharing economy, adică nu ai angajați per se, ci colaboratori, parteneri, care lucrează cât vor, când vor, și sunt plătiți „la bucată”.
Reprezentanții Hospitality Culture Institute susțin însă că modelul acesta funcționează în aglomerări urbane, unde ai șanse mari să existe un livrator și să preia rapid comanda.
„Aceste întreprinderi nu sunt modele de business, ci sunt modele matematice. Totul se bazează pe statistică. Iar în România, se pare, nici măcar București, nu este suficient de mare pentru un astfel de model”.
Claudiu Vrînceanu, consultant de business și comunicare, consideră că acest tip de business, livrările de mâncare, reprezintă unul dintre cele mai dificile domenii, dacă vrei să ai succes.
„[În acest domeniu] gustul profitului este simțit abia după primii doi ani de activitate. Și asta pentru că sunt două provocări ale pieței: metoda corectă de pricing pentru a rămâne în piață chiar și după primii doi ani de activitate și organizarea operațională pentru a acoperi nevoile din vârful de comenzi înregistrate de regulă la ora prânzului”, a adăugat acesta.
Dacă te raportezi la Eats, a debutat în mai 2018 în România și iese după doi ani. Uber a mai transmis însă un mesaj important: a decis să iasă din cele șapte piețe pentru că nu a identificat o strategie care să-i asigure în următorii ani că va fi numărul 1 sau 2 între celelalte servicii.
După cum menționam mai sus, orașele mari sunt acoperite. Numărul de restaurante e diferit de la oraș la oraș, dar, după cum mi-a explicat Tudor Galoș, consultant de business și marketing cu experiență de aproape 20 de ani pe piața din România, succesul pornește de la această acoperire geografică.
„[E important] cât de bine reușești [ca serviciu de livrat mâncare] să acoperi cererea ce vine din diversele zone ale localităților, dar și ale localităților limitrofe, noile «suburbs» cum sunt cunoscute în Statele Unite, localități în care mulți dintre cei care nu și-au permis o casă la oraș s-au mutat”, menționează acesta.
Când Uber Eats a intrat în România, a venit cu un pariu interesant: timpul de livrare. A promis că în 30 de minute sau mai puțin ai mâncarea la ușă. Sigur, a reușit asta cu o zonă limitată raportată la București. Dar, după cum explică Tudor, timpul de livrare este un diferențiator important, iar la acest capitol Uber a jucat cel mai bine.
„Aici trebuie un bun balans între ofertele care pot fi livrate rapid, mai puțin rapid, mai ieftine, mai scumpe”.
Tudor a mai atins un punct important și mai ales în ochii consumatorilor: diversele segmente ale clienților trebuie adresate cu oferte specifice, cu zile speciale, cum ar fi oferte de 1 mai, 1 iunie, momente de post sau alte evenimente naționale. Uber Eats și alte servicii mizează însă pe reduceri sau pe combinații: cumperi unul, mai primești unul, cumperi de o anumită sumă, ai livrare gratuită sau un desert în plus.
La acest nivel, e o strategie clasică de retail, nu un factor diferențiator.
Uber le cere scuze partenerilor că-i părăsește. Dar de ce ar alege un restaurant să folosească un astfel de serviciu?
În mailul transmis clienților, Uber Eats a transmis următoarele: „Prioritatea noastră numărul unu acum este să reducem impactul [pe care îl va avea decizia] asupra angajaților, restaurantelor partenere, partenerilor de livrare și-a clienților care ne-au susținut.”
Ziceam mai înainte că sunt restaurante care au serviciu propriu de livrare și atunci controlează tot fluxul. De ce și-ar mai lista oferta într-un serviciu terț? Pe cifre, e mai ieftin să livreze printr-un așa serviciu. Sigur, cu probleme conexe care pot sau nu să fie prevăzute. De exemplu, igiena.
În noiembrie 2019, ANPC a amendat Glovo, foodpanda și Takeaway pentru că livratorii nu respectau normele de igienă. Sunt însă probleme care pot fi rezolvate. Când vine vorba de-a identifica o oportunitate, Tudor indică restaurantele „de cartier”, care ar putea profita.
„Aceste restaurante au șansa să vândă în afara localului prin intermediul acestor aplicații de food-delivery. Important însă este ca oferta lor să se diferențieze față de ofertele concurenței. De exemplu, toți oferă acum burgeri, shaorma, pizza, mici, ceafă la grătar, cartofi prăjiți cu usturoi etc. Puțini încearcă «experimente», deși sunt foarte multe feluri de mâncare românească delicioasă, feluri care nu sunt preparate. Au tot apărut articole cu feluri de mâncare din perioada interbelică, feluri pe care clienții ar dori să le regăsească în aplicațiile de food-delivery. Pe scurt: food-delivery reprezintă oportunitatea unui canal extra de vânzare, în afara localului propriu-zis”, adaugă acesta.
Situația aceasta, cu extinderea canalului de livrare, e de așteptat să se mențină chiar și în perioada următoare. Chiar și dacă după 15 mai revenim la o oarecare normalitate, cu o libertate de deplasare mai mare, vor fi oameni care vor prefera să comande acasă. Asta dacă nu le vor fi afectate veniturile.
Restaurantele au însă o ocazie ca prin livrare acasă să mai înregistreze niște venituri. Dar aici intervine și-o schimbare de paradigmă pe care Tudor o arată la restaurantele care joacă la un anumit nivel.
„Am observat cu amuzament cum restaurante de lux încercau să își vândă produsele la aceleași prețuri ca în restaurant. În restaurant felurile de mâncare au o prezentare, un plating, care nu pot fi menținute la o livrare într-o caserolă. Nu poți cere același preț, nu poți menține în ofertă nici produse care sunt alterate în timpul unei livrări care durează de la 10 până la 20 de minute.”
Pivotarea către online pentru magazine și restaurante înseamnă însă o problemă mare: investiția în offline nu mai înseamnă nimic. În online, în orice canal, riști să te pierzi într-o mare de imagini și descrieri. Totodată, în offline fiecare local investește într-o anumită imagine. Asemenea și magazinele, investesc într-o aranjare a produselor și fac bani prin vânzarea spațiului către diverși producători.
Totuși, fix această pivotare poate face diferența, după cum a rezumat Tudor: „Este, de fapt, șansa acestor firme puternic afectate de pandemie de a supraviețui și de a se dezvolta”.
Uber Eats și-a găsit, probabil, cel mai prost moment să se retragă - atât pentru livratori, cât și pentru restaurante. În egală măsură, probabil că e cel mai bun moment pentru companie să se retragă. Cert e că încă nu există o soluție finală pentru a avea succes în zona asta.
Însă se prea poate ca fondatorul Uber să mizeze pe una dintre cele mai ofertante idei: „restaurante-bucătărie” care doar livrează. A investit în CloudKitchens, un startup care pune la dispoziție spațiu de gătit pentru mâncare care apoi pleacă spre clienți prin servicii de livrare.
Va avea succes? Posibil. La fel cum poate fi un eșec răsunător. Arată însă că zona de livrat mâncare, dar și adoptarea internetului în afaceri tradiționale, pot duce la schimbări semnificative. Și, dacă te raportezi la România, adaptarea la noua stare de fapt s-a făcut destul de repede. Sigur, vânzarea online poate nu e pentru toate restaurantele, în special nu pentru cele care au cheltuieli mari și spații scumpe, dar poate fi pentru cafenele, localuri mici și, mai ales, localuri cu o comunitate puternică.
0
10
