O nouă scrisoare a ministrului Justiției către șefa CSM. Îi cere explicații privind modificările propuse Legii ANI

de MH     HotNews.ro
Luni, 7 octombrie 2019, 17:33 Actualitate | Esenţial


Ana Birchall
Foto: Guvernul Romaniei
Comunicatul de presă în care șefa CSM, Lia Savonea, a acuzat "gravele dezinformări din mass-media" pe tema propunerilor Consiliului de modificare a legii ANI a provocat o nouă reacție a ministrului Justiției, Ana Birchall. Aceasta i-a trimis luni o nouă scrisoare Liei Savonea, căreia îi cere explicații privind temeiul legal și regulamentar al inițierii demersului de modificare a legislației ce stă la baza funcționării Agenției Naționale de Integritate.

În documentul obținut de HotNews.ro, Ana Birchall îi cere Liei Savonea să îi comunice "cu celeritate dacă Comisia nr. 1 a CSM sau CSM a primit o sesizare cu privire la un demers legislativ vizând modificarea legislației privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate și care a fost temeiul legal și regulamentar al inițierii unui astfel de demers, precum și al trimiterii către Comisia Juridică, de disciplină și imunități a Senatului României a propunerilor formulate de CSM".

Ministrul Justiției îi mai cere șefei CSM să îi transmită, în copie, "lucrarea Direcției Legislație, Documentare și Contencios prin care au fost centralizate opiniile instanțelor și parchetelor cu privire la propunerile de modificare a Legii nr. 176/2010".

Tot luni, patru din cei cinci procurori din Consiliul Superior al Magistraturii au anunțat că i-au cerut șefei CSM documentaţia care a stat la baza propunerilor de modificare a Legii de funcționare a Agenției Naționale de Integritate (ANI). Ei spun că au solicitat "inclusiv actele în care s-au consemnat opiniile minoritare formulate în legătură cu modificările care au generat îngrijorare în rândul opiniei publice şi al magistraţilor".

Informația privind iniţiativa CSM de modificare a legii ANI a apărut în spațiul public pe surse și a fost confirmată de Lia Savonea într-un comunicat transmis marțea trecută, după ce, tot pe surse, a apărut informația că inspectorii Agenției Naționale de Integritate verifică averea acesteia.

Asociația Forumul Judecătorilor din România şi Asociația Inițiativa pentru Justiție au cerut Consiliului Superior al Magistraturii "să publice neîntârziat" propunerile de modificare a Legii de funcționare a Agenției Naționale de Integritate (ANI), care ar face mai dificilă procedura de verificare a averii magistraților. Cele două asociații vorbesc despre caracterul ”secret” al acestor propuneri trimise de președintele CSM, Lia Savonea, fapt inadmisibil într-o societate democratică, și îi cer acesteia "să își prezinte imediat demisia din funcția deținută".

Cele două asociații dezaprobă modificările legislative, care ar pune în discuție integritatea magistraților, de tipul publicării declarațiilor de avere și de interese pentru un termen limitat de 3 ani, limitării posibilității Agenției Naționale pentru Integritate de a verifica un funcționar privind averea dobândită doar pentru trei ani anteriori sesizării, într-un termen limită de 45 de zile, ori anonimizării venitului soțului sau soției celui care depune declarația de avere, dacă este vorba de venituri realizate din avocatură. Propunerile de modificare a legii ANI sunt contestate și de Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor.

Printr-un comunicat de presă transmis vineri, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) acuză "gravele dezinformări din mass-media, informațiile complet false, tendenţioase și neverificate potrivit normelor deontologiei jurnalistice" privind propunerile Consiliului de modificare a Legii ANI. CSM susține că demersurile Consiliului "au avut în vedere nevoia de a proteja independenţa magistratului de riscurile existenţei unei legislaţii neclare, necorelate, care ridică în practică foarte multe dificultăţi de interpretare", dar nu spune exact ce propuneri a făcut pentru modificarea Legii ANI.

CITEȘTE ȘI:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















934 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Lia Savonea (Luni, 7 octombrie 2019, 18:36)

    sile1 [utilizator]

    Am vazut-o pe doamna aceasta cum declara,nonsalant, in fata reporterilor de televiziune ca ea se intelege foarte bine cu Dna Ministru al Justitiei.

    Limbajul trupului,vocea putin apasata ,sugera exact opusul afirmatiei sale.

    Oare mi s-o fi parut mie ?...nu cred !

    Cred insa ca ar trebui data putin deoparte,daca nu chiar acum,atunci in orice caz ,cat mai curand .


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version