Inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI) verifică averea președintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lia Savonea, ca urmare a unei sesizări, au declarat pentru Mediafax surse din instituție. Potrivit ultimei sale declarații de avere, Savonea are două case, șase terenuri, peste 377.000 de euro și aproape 90.000 de lei în conturi, iar soțul său a vândut în ultimele luni cinci imobile, valoarea tranzacțiilor ajungând la aproape 345.000 de euro.

Lia SavoneaFoto: Agerpres

Verificările au loc după ce ANI a primit o sesizare în acest sens.

Ce avere are Lia Savonea

Potrivit declarației de avere postată pe site-ul CSM în luna iunie, Lia Savonea deține, împreună cu soțul său, șase terenuri - 4 intravilan și 2 agricole. Trei dintre terenuri sunt în județul Ilfov, iar trei în județul Alba și au suprafețe cuprinse între 237 și 40.000 de metri pătrați. Soții Savonea au și două case în Ilfov și în Alba, două autoturisme Volskwagen și BMW, dar și ceasuri și bijuterii în valoare de aproximativ 14.000 de euro.

Lia Savonea are în conturi peste 377.000 de euro, aproape 90.000 de lei și 8.000 de dolari.

De asemenea, începând din octombrie 2018 și până în mai 2019 soțul Liei Savonea a vândut cinci imobile cu teren, valoarea tranzacțiilor fiind de aproape 345.000 de euro.

La capitolul venituri, Lia Savonea menționează că a încasat 473.627 de lei drepturi salariale de la Consiliul Superior al Magistraturii și 1.514 lei drepturi salariale restante ca judecător la Curtea de Apel București.

Soțul șefei CSM, Mihai Savonea, a menționat un venit anual de 12.000 de lei de la cabinetul individual de avocatură.

Lia Savonea: Procedura de verificare preliminară a fost derulată de ANI cu o celeritate neobișnuită

Președintele CSM, Lia Savonea, spune că pe 26 august 2019 i-a fost adusă la cunoștință declanșarea de către ANI a procedurilor de evaluare ca urmare a unei sesizări transmise de o „persoană fizică”, daru acuză o "celeritate neobişnuită" în derularea verificărilor preliminare, potrivit Mediafax.

"Președintele Consiliului Superior al Magistraturii reține că în cursul zilei de 1 octombrie 2019 au fost lansate în spațiul public, prin intermediul mass-media, afirmații grave, false și inexacte, privind întocmirea unor propuneri legislative de către președintele CSM de modificare a legislaţiei privind organizarea şi funcţionarea Agenției Naționale de Integritate, precum și informații din cadrul unei proceduri confidențiale conform dispozițiilor legale în vigoare. În privinţa propunerii de modificare a legislaţiei privind organizarea şi funcţionarea Agenției Naționale de Integritate, menţionăm faptul că începând cu data de 9 mai 2019, CSM a iniţiat o lucrare având acest obiect, finalizată la data de 03 iulie 2019, în cadrul Comisiei nr.1 - comună “Legislație și cooperare interinstituțională”, după o amplă consultare a tuturor instanţelor şi parchetelor. Prin urmare, afirmaţia din mass-media potrivit căreia propunerile de modificare legislativă au aparţinut preşedintelui CSM şi au urmărit eludarea unei proceduri de evaluare derulată de ANI este complet falsă", transmite Lia Savonea, prin intermediul unui comunicat de presă.

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) arată că, pe 26 august 2019, i-a fost adusă la cunoștință declanșarea de către ANI a procedurilor specifice activității de evaluare ca urmare a unei sesizări transmise de o „persoană fizică”.

"Lucrarea apare ca fiind înregistrată la ANI la data de 12 august 2019, aşadar mult după închiderea lucrării vizând propunerile de modificare legislativă, respectiv 3 iulie 2019. Procedura de verificare preliminară, expres prevăzută de lege, a fost derulată de ANI cu o celeritate neobişnuită dacă avem în vedere multitudinea activităţilor (înregistrarea şi repartizarea lucrării, procedura de evaluare, întocmirea şi comunicarea informării) derulate în numai 8 zile, într-o perioadă tradiţional afectată concediilor de odihnă", arată Lia Savonea.