Șapte membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) care nu au participat la ultimele două ședințe ale CSM în care Adina Florea urma să fie validată la șefia Secției de anchetare a magistraților cer public amânarea discuțiilor legate de secția specială până după publicarea rapoartelor Comisiei de la Veneția și ale GRECO. Surse din Consiliu au declarat pentru HotNews.ro că luni dimineață aceștia i-au cerut Liei Savonea, președintele CSM, să amâne punctele de pe ordinea de zi legate de secția specială, dar fără succes, astfel că au refuzat să iasă din birouriși să meargă la ședința de plen.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cei șapte membri ai CSM sunt procurorul Nicolae Solomon, vicepreşedinte al CSM, judecătorul Andreea Chiș, judecătorul Mihai Bălan, judecătorul Bogdan Mateescu, și procurorii Cristian Ban, Florin Deac și Tatiana Toader.

Într-un comunicat de presă comun, ei o critică pe Lia Savonea, președintele CSM, spunând că, deși aceasta afirmă că ședințele CSM au fost programate în funcție de disponibilitatea de participare a membrilor, niciunul dintre membrii procurori nu a fost consultat cu privire la data organizării ședinței de plen sau la conținutul ordinii de zi.Ei arată că au cerut repetat președintelui CSM stabilirea unui calendar previzibil al ședințelor de plen, într-o zi a săptămânii care să asigure, pe cât posibil, prezența tuturor membrilor și folosirea unor criterii uniforme de stabilire a ordinii de zi în raport de lucrările înregistrate pe rolul Consiliului. "Discuțiile menționate au avut loc cu atât mai mult cu cât, în numeroase situații, stabilirea datei de desfășurare a ședinței Plenului și a ordinii de zi a fost de natură să determine adoptarea uneia sau alteia din soluțiile cuprinse în hotărârile Consiliului, raportat la disponibilitatea sau, dimpotrivă, imposibilitatea de participare a unor membri".

Semnatarii spun că pe ordinea de zi a ședinței programate inițial joi și amânate pentru luni au fost înscrise trei puncte care privesc activitatea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.

Cei 7 magistrați cer amânarea discutării aspectelor care privesc activitatea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție la o dată ulterioară aprobării publicării rapoartelor Comisiei de la Veneția și ale GRECO, adoptate în săptămâna 17-21 iunie 2019 și organizării unei dezbateri publice asupra activităţii Secţiei.

Argumentele celor 7 magistrați membri ai CSM:

  • Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, cele două organisme ale Consiliului Europei au solicitat autorităților române desființarea acestei Secții, apreciindu-se că aceasta este un instrument suplimentar pentru intimidarea și exercitarea unor presiuni asupra judecătorilor și procurorilor.
  • În același sens sunt recomandările cuprinse în raportul Comisiei Europene în cadrul MCV din data de 31 noiembrie 2018, Avizul Biroului Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni din data de 25 aprilie 2019 și avizul Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni din data de 16 mai 2019.
  • Așadar, rezultă că la nivel internațional au crescut îngrijorările organismelor internaționale referitoare la încălcarea independenței autorității judecătorești și a împiedicării luptei împotriva corupției, generate de existența și activitatea acestei Secții.
  • De asemenea, și pe plan intern au fost formulate în mod repetat îngrijorări de către o parte a asociațiilor profesionale ale magistraților cu reprezentativitate semnificativă, precum și de o parte covârșitoare a magistraților din România.
  • În acest context, amintind că în exercitarea mandatului nostru de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii asigurăm reprezentarea colegilor magistrați, acționând în scopul garantării independenței justiției, menționăm că vom utiliza toate pârghiile de care dispunem pentru a susține amânarea discutării chestiunilor ce țin de activitatea acestei Secții, după organizarea unor dezbateri publice privind respectarea de către autoritățile române a recomandărilor organismelor internaționale.
  • În acest context, solicităm public urgentarea traducerii și aprobării publicării celor doua rapoarte.
  • Asumarea acestei poziții, întărită de neparticiparea noastră la lucrările Plenului din data de 24 iunie, este rezultatul unui proces deliberativ responsabil, subsumat necesității respectării independenței justiției, al cărei garant este Consiliul Superior al Magistraturii, exigență ce primează în raport cu exercitarea celorlalte atribuții ale acestuia.

Surse: Cei care au boicotat ședința au încercat fără succes să o convingă pe Savonea să amâne discuțiile privind secția specială

Surse din CSM au declarat pentru HotNews.ro că vicepreședintele CSM și ceilalți șase membri au discutat cu Lia Savonea luni dimineață, cerându-i să amâne numirea Adinei Florea la șefia Secției de anchetare a magistraților până la publicarea raportului GRECO, dar aceasta a refuzat.

"Se refuză dialogul (...) Sunt membri în CSM care critică GRECO și Comisia de la Veneția", au afirmat sursele citate.

Acestea mai spun că Lia Savonea și apropiații acesteia ar încerca impunerea acestei secții.

Conform surselor citate, după refuzul de luni al Liei Savonea cei șapte membri ai CSM au decis să boicoteze ședința, refuzând să iasă din birouri.

Ședința plenului Consiliului Superior al Magistraturii programată pentru luni pentru numirea Adinei Florea în funcția de procuror-șef al Secției de anchetare a magistraților a fost amânată și luni, pentru a doua oară, din lipsă de cvorum.

Raportul GRECO va cere României desființarea de îndată a Secției pentru investigarea magistraților, deoarece afectează independența Justiției, au declarat pentru HotNews.ro surse oficiale.

Potrivit surselor citate, Secția pentru investigarea magistraților este considerată o anomalie care ar putea fi folosită în scopuri politice.

Raportul Grupului Statelor împotriva Corupţiei (GRECO) din cadrul Consiliului Europei critică dur modificările legislative care permit pensionarea magistraților cu o vechime de 20 de ani, dar și răspunderea materială a magistraților și garantarea independenței procurorilor.

Raportul ar urma să fie publicat în această săptămână.