Legea privind aprobarea Ordonanței 4/2017 pentru modificarea Codului Fiscal, care reglementează contractele individuale de muncă part-time, este constituțională, a decis miercuri Curtea Constituțională.

HotNews.roFoto: Hotnews

CCR a respins astfel sesizarea PNL asupra Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.4/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, formulată de 63 de deputați PNL.

Curtea Constituțională a decis cu unanimitate de voturi că legea este constituțională, potrivit unui comunicat al instituției.

Potrivit sesizării, proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Codului fiscal, în sensul introducerii salariului minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuţiile de asigurări sociale şi de asigurări sociale de sănătate, ca bază lunară de calcul la stabilirea acestor contribuţii.

"Sunt avute în vedere veniturile realizate în baza contractelor individuale de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial, al căror nivel se situează sub acela al salariului minim brut pe ţară garantat în plată. Scopul măsurilor propuse constă în descurajarea angajatorilor care, în încercarea acestora de a reduce sarcina fiscală, încheie contracte individuale de muncă cu timp parţial inclusiv pentru acele situaţii care ar impune, din perspectiva naturii activităţii desfăşurate, un program de muncă cu normă întreagă. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare", se arăta în sesizare.

Deputații PNL au mai arătat în obiecția de neconstituționalitate că prin adoptarea acestei Ordonanțe Guvernul a schimbat regimul juridic aplicat contractelor individuale de muncă part-time.

"Guvernul României a modificat regimul juridic aplicabil contractelor individuale de muncă cu timp parțial. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. I din Ordonanța Guvernului României nr.4/2017, cu referire la art.140 alin.(2) din Legea nr.227/2015 Codul Fiscal, contractelor individuale de muncă cu timp parțial sau cu plata în acord al căror nivel <>", precizau liberalii în textul sesizării transmise CCR.

Totodată, PNL a susținut că Ordonanța Guvernului avea caracter ordinar, iar regimul juridic fiscal aplicat contractelor individuale de muncă este reglementat printr-o lege cu caracter organic.

Ce prevede Ordonanța de urgență care modifică legea

ART. I

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

Articolul 140 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajatori sau persoane asimilate acestora, prevăzute la art. 136 lit. c)

(1) Pentru persoanele prevăzute la art. 136 lit. c), baza lunară de calcul pentru contribuţia de asigurări sociale o reprezintă suma câştigurilor brute prevăzute la art. 139, realizate de persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor asupra cărora se datorează contribuţia individuală.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul câştigului lunar brut prevăzut la art. 139, realizat în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial, al cărui nivel este sub nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată aprobat prin hotărâre a Guvernului, venitul luat în calcul la determinarea bazei lunare de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajatori sau persoanele asimilate acestora este salariul minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună în care contractul a fost activ.

(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică persoanelor prevăzute la art. 136 lit. c), pe perioada în care salariaţii acestora se află în una dintre următoarele situaţii:

a) sunt elevi sau studenţi, cu vârsta până la 26 de ani, aflaţi într-o formă de şcolarizare;

b) sunt ucenici, potrivit legii, în vârstă de până la 18 ani;

c) sunt persoane cu dizabilităţi cărora prin lege li se recunoaşte posibilitatea de a lucra mai puţin

de 8 ore pe zi;

d) au calitatea de pensionari pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii, cu excepţia

pensionarilor pentru limită de vârstă care beneficiază de pensii de serviciu în baza unor legi/statute

speciale, precum şi a celor care cumulează pensia pentru limită de vârstă din sistemul public de

pensii cu pensia stabilită în unul dintre sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii;

e) realizează în cursul aceleiaşi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau

mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora

este cel puţin egală cu salariul minim brut pe ţară.

(4) În aplicarea prevederilor alin. (3), angajatorul solicită documente justificative persoanelor fizice aflate în situaţiile prevăzute la alin. (3) lit. a), c) şi d), iar în cazul situaţiei prevăzute la alin. (3) lit. e), procedura de aplicare se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice."

2. La articolul 158, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

"(3) Prevederile art. 140 alin. (2) - (4) se aplică în mod corespunzător."

ART. II

Prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. I intră în vigoare la data de 1 august 2017 şi se aplică începând cu veniturile aferente lunii august 2017.