Argeseanul acuzat de terorism cere judecatorilor sa fie eliberat
Ionut Catalin Balan va fi adus joi la Inalta Curte de Casatie, unde se va judeca contestatia sa la decizia Curtii de Apel Pitesti din 30 iunie, prin care a fost arestat preventiv.
Barbatul neaga ca ar fi cules informatii despre baza americana de la Mihail Kogalniceanu si sustine ca ar fi mers la Constanta pentru a strange bani in vederea construirii unei moschei la Pitesti. In plus, el sustine ca este victima unei inscenari, pusa la cale de un iordanian care l-a insotit la Constanta.
Potrivit DIICOT, incepand cu luna noiembrie 2016, barbatul, folosind numele "Ibrahim", a utilizat pe o retea de socializare mai multe conturi personale, prin intermediul carora a postat si distribuit fotografii cu sigla gruparii teroriste DAESH, precum si inregistrari cu atacuri ale acesteia si executii, prin decapitare si impuscare, cu intentia de a le face cunoscute si de a determina castigarea de noi adepti capabili sa recurga la savarsirea aceluiasi gen de fapte precum cele a caror promovare prin propaganda a realizat-o.
Anchetatorii sustin ca el avea legaturi cu membrii unei miscari salafiste si pro-jihadiste din Franta, pe care ii numea "fratii din Toulouse", pentru care ar fi incercat sa culeaga informatii despre bazele militare din Romania unde sunt dislocate forte ale armatei americane.
In primavara anului 2015, Ionut Catalin Balan s-a deplasat in zona aeroportului Mihail Kogalniceanu si a bazei militare americane, observand cu atentie caile si punctele de acces in cele doua obiective. Barbatul sustinea ca la baza americana de la Mihail Kogalniceanu va fi "un iad pe pamant".
Pe de alta parte, in documentele procurorilor apare inregistrarea unei convorbiri, in care Ionut Catalin Balan relata faptul ca se imbraca "ca musulmanii" si mergea in metrou, in Franta, unde striga cu voce tare "Allah Akbar!", starnind panica printre calatori.

Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
INTERVIU Paun Rohovei, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei: Rusia a pregătit infrastructura militară din Crimeea pentru desfășurarea armelor nucleare / Obiectivul Moscovei - transformarea Crimeii într-un „portavion de nescufundat”
„Recensământul bugetarilor”. Liviu Mălureanu, președinte ANFP: Prin proiectul bugetar vrem să mapăm toți bugetarii, câți sunt, ce salariu au și ce fac / Concursuri naționale pentru posturile din administrație INTERVIU
Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?