Administratia Nationala de Meteorologie a emis duminica o informare de instabilitate atmosferica accentuata, valabila in toata tara incepand de duminica, de la ora 23:00, pana marti, la ora 23:00.

Ploi in toata taraFoto: Hotnews

Potrivit meteorologilor, in intervalul mentionat, instabilitatea atmosferica se va accentua treptat in toata tara. Vor fi averse, descarcari electrice, intensificari de scurta durata ale vantului ce vor avea si aspect de vijelie, in noaptea de duminica spre luni, 16/17 august, in Banat si Oltenia, apoi si in celelalte regiuni.

Ploile vor avea si caracter torential, iar in 24 de ore se vor cumula cantitati de apa ce vor depasi local 20 de litri/mp si pe arii restranse, indeosebi in zonele de deal si de munte, 35 - 40 de litri /mp. De asemenea, vor fi si caderi de grindina.

In Dobrogea, manifestari ale instabilitatii atmosferice isi vor face aparitia din noaptea de luni spre marti (17/18 august).

In functie de evolutia si intensitatea fenomenelor meteorologice, Administratia Nationala de Meteorologie poate actualiza aceasta informare.