Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, ca organigrama MAE va fi modificata astfel incat sa cuprinda patru posturi de secretari de stat, cu unul mai mult decat cele prevazute in prezent.

De asemenea, Marga a precizat ca in prezent sunt ocupate trei posturi de secretari de stat - Bogdan Aurescu, Luminita Odobescu si Dan Petre -, urmand ca pentru al patrulea sa fie desemnat in perioada urmatoare ocupantul.

"Organigrama va avea patru posturi de secretar de stat si atunci, la aceasta ora, sunt ocupate Bogdan Aurescu, (Luminita - n.r.) Odobescu si Dan Petre. Si mai vine inca o pozitie", a spus Marga.

Vicepremierul Florin Georgescu a confirmat ca unele ministere sau institutii ar putea sa faca angajari peste nivelul negociat cu institutiile financiare, dar pe ansamblul personalului bugetar se va pastra regula o angajare la sapte plecari.

"Nu se va face nicio derogare. Ne incadram in raportul de 1 la 7, dar s-ar putea face diferentieri de la minister la minister. Undeva vom putea avea 1 la 10 si in alta parte 1 la 5. Nu putem iesi din cadrul negociat cu institutiile financiare internationale, pentru ca acesta este un semnal de credibilitate", a spus Georgescu, dupa intalnirea cu consilierii economici externi.

In discursul sustinut in cadrul intalnirii cu reprezentantii economici ai Romaniei Georgescu a insistat pe stabilitatea castigata de Romania la nivel macroeconmic si pe continuarea accelerata a reformelor structurale.

In aceste conditii, el a spus in mai multe randuri ca Guvernul Ponta este hotarat sa respecte toate conditiile negocieate cu FMI si Comisia Europeana.

Vicepremierul a aratat ca modelul de crestere economica bazat pe consum si investitii in comert si imobiliare nu mai poate fi replicat si i-a indemnat pe consilierii economici sa faca lobby pentru investitii straine in domenii cu valoare adaugata ridicata.

El a amintit ca guvernul s-a angajat sa privatizeze, printre altele, CFR Marfa si Tarom, companii care au nevoie de investitii pentru a tine pasul cu progresul tehnologic, sume de care bugetul nu dispune.

"Banii trebuie lasati in entitatea respectiva si folositi pentru modernizare. Acel segment de proprietate privata va reusi si sa puna mai multa presiune pe management, management care va fi in cele mai multe cazuri privatizat", a spus Georgescu.

Dan Petre, fost consilier prezidential al lui Emil Constantinescu si fiul lui Zoe Petre, a fost numit de premierul Victor Ponta, vineri, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, in locul lui Anton Niculescu, eliberat din functie.

Dan Petre are sustinerea PNL pentru ocuparea acestei functii.

In minister au fost trei secretari de stat in mandatele lui Cristian Diaconescu si Teodor Baconschi, respectiv Bogdan Aurescu, Luminita Odobescu si Anton Niculescu, carora li se adauga si secretarul general Maria Ligor.

Ministrul Marga anuntase, la audierea in comisiile de specialitate ale Parlamentului, ca doua din cele trei posturi de secretari de stat urmau sa fie asumate politic de PSD, iar unul de PNL, nefiind exclus ca pe acestea sa ramana sau sa fie numiti diplomati de cariera.

Premierul Victor Ponta anuntase saptamana trecuta ca ii va propune lui Bogdan Aurescu sa ramana secretar de stat la MAE, cu sustinerea PSD.

Andrei Marga anuntase anterior ca premierul Ponta "a dat instructiuni" ca la MAE, dar "si la alte ministere" sa se faca o deblocare a angajarilor, dincolo de regula cu un nou angajat la sapte plecati, respectandu-se insa anvelopa bugetara a costurilor cu personalul convenita cu FMI.

"Primul-ministru a dat instructiuni, nu numai la Externe, ci si la alte ministere, sa aiba loc o deblocare in sensul ca se pot face angajari. Si noi vom face (...) Dincoace de acea regula cu 1 la 7. Daca ne uitam bine in negocierile cu FMI care sunt mereu invocate, acolo este o limita pusa la anvelopa financiara a posturilor, nu la efectivul de posturi. Si atunci in aceeasi anvelopa financiara poti sa te misti", a afirmat ministrul Marga, raspunzand intrebarilor la finalul reuniunii consilierilor economici.

El a adaugat ca anvelopa financiara pentru costurile cu personalul e "cea stabilita prin legea bugetului si rectificarile care au fost si care vin".

Intrebat cate posturi vor fi scoase la concurs in MAE, el a aratat ca inca nu s-a facut o evaluare, dar prioritate trebuie acordata celor din misiunile diplomatice.

"Inca nu am facut o evaluare, dar pot spune ca vom redeschide rapid concursurile pentru posturi si cu deosebire in afara. De pilda, avem situatii in care e o singura persoana intr-o misiune de reprezentare a Romaniei, ori o singura persoana nu poate face fata, mai ales acolo unde sunt si relatii economice", a afirmat Marga.

Anterior, in discursul sustinut in fata consilierilor economici din misiunile externe ale Romaniei, Marga aratase ca nu e normal ca, in urma taierilor de personal efectuate in ultimii ani in MAE din cauza austeritatii, acestia sa fie folositi pentru chestiuni de gospodarire ale ambasadelor, la fel cum nu e normal ca in reprezentantele diplomatice sa fie un singur angajat, care sa fie si administrator sau portar.

"Stim ce avem de facut, si anume ca reprezentantul economic sa nu fie folosit pentru chestiuni de gospodarie a Ambasadei, sa fie folosit conform competentelor, aceasta este crucial. Pe de alta parte, mai stim ca sunt misiuni unde seful de misiune este si administrator, este poate chiar si portar. Foarte curand vom interveni pentru normalizarea acolo unde sunt relatii sau e un potential de relatii economice semnificativ. Stim constrangerile determinate de politica de austeritate, dar trebuie spus ca in unele locuri taierile costa mai mult decat asigurarea de posturi care sa aiba eficienta necesara. Va asigur ca ne gandim la aceasta si domnul prim-ministru chiar a dat instructiuni in sensul de a se debloca posturile, desigur ramanand in cadrul anvelopei financiare care este negociata cu FMI si care este binecunoscuta celor de fata", a spus ministrul de Externe.

In 2009, Guvernul a decis prin ordonanta de urgenta, in urma negocierilor cu FMI, sa suspende ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din administratie si sa permita angajarea unui singur functionar la sapte posturi vacantate, exceptii fiind acceptate doar pentru functiile de conducere, inalti functionari si administratii subdimensionate.

Decizia a fost mentinuta atat in 2010, cat si in 2011, iar strategia fiscal-bugetara a Guvernului prevede ca politica de blocare a angajarilor in sistemul public, prin ocuparea unui singur post din sapte vacantate, va fi mentinuta si in acest an.