Un elev in varsta de 14 ani de la o scoala din Filiasi a murit la spital, marti seara, dupa ce s-a batut in clasa cu un coleg. Potrivit anchetatorilor, incidentul a avut loc marti dupa-amiaza, in jurul orei 16.00, la scoala generala din Filiasi, la sfarsitul orei de religie, scrie Mediafax.

Conform surselor citate, dupa ce profesoara a iesit din clasa doi elevi, ambii de 14 ani, au inceput sa se certe, s-au impins, iar unul dintre ei s-a lovit cu capul de usa unui dulap.

Copilul lovit a fost dus cu o ambulanta la spitalul din localitate, insa nu a putut fi salvat.

In acest caz Parchetul Tribunalului Dolj a deschis un dosar penal pentru lovituri cauzatoare de moarte, a declarat purtatorul de cuvant al Parchetului Tribunalului Dolj, Magda Badescu.

In cursul zilei de miercuri, elevul de 14 ani va fi supus unei expertize psihiatrice pentru a se stabili daca a avut discernamant.