Daniel Funeriu: La Universitatea Babes-Bolyai a castigat alegerile pentru rector un respectat academician si acest lucru imi arata ca ideile pe care le-am promovat incep sa castige teren

de R.P.     HotNews.ro
Vineri, 9 martie 2012, 20:11 Actualitate | Esenţial


"Au avut loc alegeri la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, iar rezultatul imi spune ca exista universtitati care redescopera democratia universitara, pentru ca acum voteaza toate cadrele universitare", a declarat Daniel Funeriu, fost ministru al Educatiei, in prezent consilier prezidential, in cadrul unei emisiuni la Money Channel. "A castigat la Cluj un respectat academician, caruia ii doresc foarte mult succes, si acest lucru imi arata ca ideile pe care le-am promovat incep sa castige teren", a precizat Funeriu, dupa ce alegerile pentru rectoratul UBB au fost castigate de profesorul universitar academician Ioan Aurel Pop.

"Spuneam cand am semnat ordinul de ministru de confirmare a lui Mircea Dumitru in functia de rector a Universitatii Bucuresti ca elitele trebuie sa preia puterea in universitatile din Romania si vad ca asta este pe cale sa se produca", a continuat Daniel Funeriu. Contactat de HotNews.ro, fostul ministru a precizat ca elitele care au preluat puterea in universitatile din Romania "trebuie de acum sa o utilizeze cu intelepciune, forta si perseverenta. Este o sansa unica ce nu se va mai intoarce si le-as recomanda sa faca schimbari radicale inainte de incheierea acestui an universitar. Ma bucur ca ideile pentru care m-am luptat si pentru care ma lupt in continuare castiga teren in fata mizelor meschine ale unor mandarini sau ale unor clone ale acestora".

Declaratiile fostului ministru vin la o zi dupa ce profesorul universitar Ioan Aurel Pop (57 de ani) a castigat alegerile pentru rectoratul Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca, cea mai mare universitate publica din Romania, cu 52,55% din voturi. Oponenta sa, profesor universitar Cristina Ciumas - despre care se spune ca ar fi fost sustinuta de fostul rector Andrei Marga - a obtinut 47,45%.  

Vezi aici mai multe despre alegerile la UBB Cluj-Napoca, CV-ul si programul managerial al academicianului Ioan Aurel Pop

"Niciodata nu voi lua pozitii publice care sa decredibilizeze Ministerul Educatiei"

In cadrul aceleiasi emisiuni TV, Daniel Funeriu a declarat ca atat timp cat va activa in piata publica din Romania, "indiferent de ce s-ar intampla, niciodata nu voi lua pozitii publice care sa decredibilizeze pozitia Ministerului, pentru ca respectul institutional trebuie sa fie dincolo de orice". "Atunci cand ai condus o institutie precum Ministerul Educatiei cred ca este nepotrivit ca prin luari de pozitie ulterioare sa decredibilizezi acea institutie, chiar daca la conducere este opozitia", a continuat fostul ministru al Educatiei.
  • "Stiu cat de dificil este sa credibilizezi un minister esential pentru Romania. Stiu cat de greu este acest lucru si stiu cat de usor poate fi pierduta aceasta credibilitate pe plan national si international.
  • Chiar Comisia Europeana a apreciat ceea ce s-a facut. Deci in luarile mele de pozitie, indiferent de ceea ce se intampla, nu voi decredibiliza niciodata institutia ministerului.
  • Si cred ca acest lucru e bine sa il aiba in minte toti fostii ministri ai Educatiei, toti cei care au condus o institutie de o asemenea importanta. Dar voi fi intotdeauna alaturi atunci cand mi se cere parerea.
  • Sunt notorii atacurile la care am fost supus, de exemplu, din partea fostului ministru Marga. Nu am raspuns niciodata. Ar fi fost nefiresc sa raspund unui rector al unei institutii din Romania si sa tarasc institutia careia ii apartinea domnul Marga in aceasta lupta politica intre doua persoane.
  • Este usor din postura de ministru sa personalizezi dezbaterea, este usor din postura de ministru sa duci o lupta cu un rector.
  • Este foarte simplu, ai ca arma semnatura, ceea ce iti poate da puterea sa castigi o lupta personala.
  • Dar am ales sa tratez lucrurile institutional, pentru ca atat timp cat am fost ministru am luptat pentru niste idei. Important este sa ramana acele idei, important este ca acele idei sa fie absorbite de comunitate si sa fie duse mai departe. Important nu este daca castiga Funeriu impotriva lui X. Personalizarea luptei politice nu face bine nimanui. Cred ca e bine sa ne obisnuim cu o tratare institutionala a lucrurilor".


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3791 vizualizari

  • -10 (12 voturi)    
    nationalism (Vineri, 9 martie 2012, 20:58)

    GoPo [anonim]

    Funeriu a citit vreodata "opera" scrisa de Pop? E atat de valoroasa cat si Funeriu. Opera nationalist desantata.
    • 0 (0 voturi)    
      interpretare (Sâmbătă, 10 martie 2012, 14:17)

      t [anonim] i-a raspuns lui GoPo

      nu e de mirare ca un chimist nu citeste lunga si lata opera a lui IAP, mai ales în conditiile in care chimistul in cauza e el insusi un specialist cu timpul foarte limitat.

      de mirare e in schimb ca ati luat 10 minusuri de la cititorii acestui site. mai ca-ti vine sa crezi ca toti cei care v-au dat minus sînt chimisti cu timpul foarte limitat care fie n-au citit niciodata vreo pagina din productia lui IAP, fie nu au citit niciodata istorie (asa cum se scrie ea pe malurile Atlanticului de pe la école des annales încoace).

      oricum ar fi, e de rau: e rau si ca UBB cade din lac în put, si ca noi, ca societate, ramînem în continuare bine înfipti în mlastina hideilor national-comuniste.
  • -13 (13 voturi)    
    huh (Vineri, 9 martie 2012, 21:00)

    Mazeta [utilizator]

    pe Funeriu nu-l asculta nimeni cand era ministru, daramite acum...
    • +1 (1 vot)    
      Noroc ca acei "nimeni" pe care ii reprezinti (Sâmbătă, 10 martie 2012, 8:23)

      Inna [anonim] i-a raspuns lui Mazeta

      .. chiar nu au importanta..Si sa te citez, "nimenii" nu au importanta in mai nimic..
  • +15 (15 voturi)    
    Adio Marga.... (Vineri, 9 martie 2012, 21:23)

    Cataleya [utilizator]

    Asta e ceea ce conteaza.
    Daca Universditatea a scapat de Marga si de clanul sau...e un pas inainte!
    • 0 (0 voturi)    
      cred ca nu-l stii pe IAP (Sâmbătă, 10 martie 2012, 14:21)

      t [anonim] i-a raspuns lui Cataleya

      noul rector e un fel de Marga 2. e mai slab la trup, e mai tînar (cu vreo 7 ani), e mai putin vocal decît Marga (pe terenul politic, dar nu pe maidanul nationalist - asta într-o tara în care adesea e greu sa deosebesti "terenul" de "maidan"), insa ma tem ca toate aceste deosebiri conteaza prea putin. conteaza mai mult ca IAP e, in rest, la fel de "pe aratura" ca vechiul rector...
  • +12 (12 voturi)    
    alegeri (Vineri, 9 martie 2012, 21:24)

    cici [anonim]

    Asa se face politica! Ne batem pentru idei, nu pentru interese. Cat de putini inteleg asta! Din pacate nici cei din PDL nu inteleg. Vezi atacurile nedemne ale lui Croitoru sau Oltean.
  • +11 (11 voturi)    
    a (Vineri, 9 martie 2012, 22:07)

    a [anonim]

    a ramas marga fara rectorat? sa curga sampania!

    fac cinste la tot amfiteatrul!

    sa sarbatorim!
  • +14 (14 voturi)    
    bla bla (Vineri, 9 martie 2012, 22:57)

    bojemoi [anonim]

    si androneasca voia sa ii bage in facultate pe toti ratatii care au picat bacul vara trecuta. daca ar canta toti la pian, cine l-ar mai impinge pe scena?
  • -2 (2 voturi)    
    1 din 48 (Vineri, 9 martie 2012, 23:23)

    gogu [anonim]

    ...
  • -4 (4 voturi)    
    Care Academician? care Funeriu? (Sâmbătă, 10 martie 2012, 0:44)

    Ionica Farafrica [anonim]

    Universitatea UBB nu a scapat de nimeni pentru ca toti sunt rude intre ei acolo, ca si in toate universitatile din Romania.

    Dar Funeriu nu are curajul sa ceara o analiza a gradului de nepotism din universitati. Familli intregi sunt in toate institutiile publice. Ar fi socant sa se vada detailiat caracatita. Asa ca, pleaca ai nostri, vin ai nostri.

    Persoana respectata? Glumiti. Numai batranii si incompetentii lucreaza in universitatile din Romania. Oamenii capabili au plecat si pleaca in continuare. Aici nu sunt salarii si nici laboratoare, conditii de lucru si de cercetare.

    iar despre Academia Romana...este hilar sa vorbim, mai studiati putin cine sunt academicienii de acolo.

    De fapt, ce cauta domnul Funeriu in corabia de pirati si prostituate, hoti si prosti ai domnului Basescu? Nu se potriveste de loc acolo, alta mentalitate are, si pregatire superioara. Si bun cercetator international. Singura motivatie ar fi ca a intrat in vreo societate secreta si i s-a dat ca sarcina sa se ocupe de invatamantul romanesc. asa cum masonul Streinu Cercel se ocupa de sanatate, masonul valeriu tabara de agricultura si ceea ce mancam, etc. asa e la masoni, sunt organizati pe domenii de activitate.

    toata reforma domnului funeriu e un fiasco. Inclusiv teza de abilitare care trebuia sa asaneze invatamantul de profesori prosti conducatori de doctorate, de gagicute imbecile care nu si-au facut ele tezele de doctorate, si sa impinga in locul lor valorile...cate mai sunt. Dar asa cum am vazut ca s-a organizat, cand orice univ. de categoria A poate organiza teza asta de abilitare, e clar ca totul este formal. Ramane totul la fel la nivel de coruptie si prostie si nepotism, doar hartiile, adica birocratia se schimba, totul e de forma !!!
    • +2 (2 voturi)    
      Dar tu, (Sâmbătă, 10 martie 2012, 9:54)

      yvon [anonim] i-a raspuns lui Ionica Farafrica

      tu care esti atat de destept ,de ce nu ai intrat intr-un partid,militai pentru ideile tale convingeai alegatori,si te alegeau presedinte,puneai un prim-ministru si reformai Romania, cu toate structurile sale din radacini.dar,eu cred ca esti inregimentat intr-un partid,si inca unul in opozitie,de asta nu iti convine nimic,sa auzim de bine,
      • 0 (0 voturi)    
        funeriu (Sâmbătă, 10 martie 2012, 16:40)

        Maria [anonim] i-a raspuns lui yvon

        AGRAMATUL funeriu si-a echivalat studiile ? sau are tot 11 clase ?
        • 0 (0 voturi)    
          nu (Duminică, 11 martie 2012, 8:47)

          nu [anonim] i-a raspuns lui Maria

          nu ai tu atatia ani de scoala cati ani de vacanta are Funeriu.
      • 0 (0 voturi)    
        Funeriu nu a avut intentia sa faca Reforme !! (Sâmbătă, 10 martie 2012, 22:57)

        Ionica Farafrica [anonim] i-a raspuns lui yvon

        Eu nu doresc sa existe partide !

        Eventual un partid al oamenilor corecti. mai degraba o mafie a oamenilor cinstiti. Adica care vor cu tot dinadinsul sa traiasca intr-o societate corecta si transparenta, indiferent de consecinte.

        Da, o mafie a celor obsedati de transparenta si corectitudine !!

        Si da, sunt pline universitatile de gagici proaste, eu sunt coleg cu cateva fiice si rude de fosti profesori ai mei, care nu au ce cauta in universitati, nu si-au facut ele tezele si lucrarile si sunt protejate de babacii lor. Si asa e in toata tara!!

        Nu cumva esti si tu printre astea? Gen Eba etc. ?
        • 0 (0 voturi)    
          Nu (Duminică, 11 martie 2012, 13:15)

          yvon [anonim] i-a raspuns lui Ionica Farafrica

          nu sunt, sunt pensionar,si in acelasi timp si muncesc in sectorul privat.am muncit cinstit 42 ani.daca nu vrei partide e treaba ta ,dar asa ceva nu se poate. ce vrei,poate triburi,ginte ,voivodate si un sef de trib,ginta sau voivodat,si daca sar putea sa fii tu acela,atunci ai fi multumit. apropo daca muncesti in mediu universitar,si esti asa bun de ce nu ai candidat la conducereaUBB.
  • +2 (2 voturi)    
    sa vedeti ce academician iese la poli bucuresti (Sâmbătă, 10 martie 2012, 7:28)

    v [anonim]

    sunt doar 2 candidati, un profesor si un om de-al lui andronescu care cred ca e sef de lucrari. Toata lumea zice ca profesorul nu are nici o sansa.
    In poli e ca in rusia cu putin si medvedev
  • -2 (2 voturi)    
    Funeriu ? (Sâmbătă, 10 martie 2012, 9:50)

    x [anonim]

    Nu Funeriu a avut ideea votului general pentru rector in universitati , ci Robu ! Adaugarea acestei metodologii s-a facut pe vremea cand legea era dezbatuta in parlament. Deci, care ar putea fi meritul lui Funeriu ? 2 ani in care a creat haos printr-o lege proasta. Si haosul va ramane pana cand va veni cineva cu adevarat corect la minister. Mai bine statea si isi vedea de treaba la el acasa.
    Nepotismul exista chiar si dupa alegerile actuale. Funeriu a facut rau invatamantului, exact ca si predecesorii lui. Nu este cu nimic mai presus decat jalnicii lui colegi de partid care au pus tara pe butuci.
  • +1 (1 vot)    
    VIVAT UNIVERSITAS NAPOCENSIS ! (Sâmbătă, 10 martie 2012, 10:10)

    razvan_cluj [utilizator]

    din cate stiu eu multi profesori nu-l suportau pe Marga, mie personal mi sa parea ca e un om care nu respecta regulile....

    De domnul asta care va fi rector de acum inainte nu stiu ce sa spun acum, dar o sa vedem peste cateva luni daca pune ceva in miscare.
  • +1 (1 vot)    
    nu ca la Timisoara ... (Sâmbătă, 10 martie 2012, 12:39)

    belzeboot [anonim]

    si Universitatea de Vest Timisoara are un rector ales recent, Marilen Pirtea, un cocalar cu Q7 care la inceputul anilor 2000 facea trafic cu locuri in camin, anual scotea la vanzare un etaj din caminul 12 ... mafioti ...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by