Mircea Diaconu a declarat joi, referitor la decizia ANI de a sesiza Parchetul instantei supreme in cazul sau, ca aceasta este "vijelia cotidiana care ne-a intors in anii '50, ca metode, ca principii", precizand totodata ca sotia lui nu este croitoreasa, ci actrita, relateaza Mediafax.

ANI a sesizat Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea cercetarii senatorului liberal Mircea Diaconu, director al Teatrului "C. I. Nottara", pentru savarsirea infractiunilor de conflict de interese si abuz in serviciu contra intereselor publice, deoarece si-ar fi angajat nelegal sotia in functia de regizor artistic.

"Traim in Romania. N-am ce sa comentez. E vijelia cotidiana care ne-a intors in anii '50, ca metode, ca principii", a declarat Mircea Diaconu in legatura cu decizia ANI.

El a precizat ca in momentul de fata este in turneu in Germania.

"Lista incompatibilitatilor mele abia se deschide. Acum, spre exemplu, sunt si director de teatru si conduc si masina teatrului in turneu. Le mai dau eu ANI-lor si alte motive de subminare a economiei nationale si probabil, daca ma concentrez bine, si de genocid", a spus razand Mircea Diaconu.

In ceea ce o priveste pe sotia lui, Mircea Diaconu a spus: "Sotia mea nu este croitoreasa. Este actrita Diana Lupescu. Ce vina are ea saraca? Asta ma doare cel mai mult, este posibil sa sufere ea".